TW (avertisment de conținut): gânduri suicidare, autovătămare (en: self-harm)
Studiile și sondajele estimează că prevalența tulburării de personalitate borderline (în engleză: Borderline Personality Disorder sau BPD) este de 1.6% la populația totală, iar primele simptome încep să apară la sfârșitul adolescenței sau la începutul vârstei adulte. [1]
Ce înțelegem prin borderline?
BPD este o afecțiune pe termen lung care se caracterizează prin trăirea unor emoții intense, formarea unei imagini de sine scăzută, instabilitate la nivelul relațiilor interpersonale, prezența constantă a unui sentiment de gol interior, comportamente impulsive, evitarea abandonului persoanelor apropiate, încercări de autovătămare și tentative de suicid. [2], [3]
Când și cum primim diagnosticul?
În general, tulburările de personalitate încep să fie vizibile încă din adolescență și afectează multiple planuri ale vieții: familie, școală, carieră, prieteni, cuplu, etc. Cu toate acestea, ele sunt diagnosticate începând cu vârsta de 18 ani deoarece personalitatea adolescenților se consideră a fi încă în dezvoltare. [4], [5]
Am stat de vorbă cu două tinere care au fost diagnosticate cu BPD la începutul vieții adulte, iar acestea ne-au împărtășit ce dificultăți au întâmpinat înainte și după primirea diagnosticului. Pentru a menține anonimatul persoanelor intervievate, vom folosi două nume fictive, Maria și Elena.
În 2020, la vârsta de 21 de ani, Maria a primit diagnosticul. În retrospectivă, simptomele tulburării începuseră să apară încă din adolescență.
„Am avut numeroase relații foarte instabile, reacționam groaznic când relația se încheia sau dacă apărea chiar și cea mai mică șansă să ne despărțim. În numeroase ocazii am și amenințat că îmi voi face rău, făceam crize urâte de gelozie, etc.”
Partenerii de cuplu îi ofereau o identitate și din acest motiv se simțea atât de goală când aceștia plecau. Instabilitatea de la nivelul relațiilor interpersonale se oglindea și în relația cu mama ei, pe care o vedea uneori cea mai bună mamă, iar alteori cea mai rea. Acest tip de oscilații extreme, între „cea mai bună” și „cea mai rea”, este cunoscut sub denumirea de splitting. Splitting-ul este un simptom comun în rândul persoanelor cu borderline și alte tulburări mintale, influențându-le să vadă lumea în termeni absoluți, de alb și de negru.
La îndemnul unui prieten care bănuia că ar putea să aibă BPD, a apelat la expertiza unui specialist. Primirea diagnosticului a simțit-o ca pe o eliberare, problemele ei aveau într-un final un nume, însă asta nu însemna că erau rezolvate.
În prezent, Maria se simte pierdută deoarece mereu plănuia să își ia viața și nu s-a gândit că va ajunge până aici. Felul în care se percepe se schimbă drastic la câteva zile (uneori chiar și mai frecvent), iar starea ei emoțională se schimbă brusc, de la cel mai neînsemnat lucru. Caută mereu ceva care să îi producă plăcere, dar niciodată nu reușește să umple vidul din interior.
Spre deosebire de Maria, Elena urma cursurile facultății de psihologie, unde avea ocazia să învețe mai multe despre tulburările de personalitate la nivel teoretic. După ce a citit simptomele borderline din DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), a suspectat, la fel ca Maria, că ceva nu este în regulă. Îi era greu să deschidă subiectul față de alte persoane, să vorbească despre îngrijorările ei, întrucât borderline la nivel public era asociat cu comportamentale „parasuicidale”, iar tipul ei este unul quiet.
„Quiet borderline înseamnă să suferi mai mult în tăcere și să menții aparențele. Oamenii nu reușesc să înțeleagă cum poți să te frustrezi de la simplul fapt că nu ai curățat bine o lingură, iar apoi să începi să te urăști pentru că nu ți-a ieșit un lucru banal bine. Mulți o văd ca pe o reacție exagerată.”
Frecvent, persoanele care sunt diagnosticate cu BPD nu realizează că au o problemă medicală și au tendința să se autoînvinuiască, iar pentru a face față situațiilor, își dezvoltă mecanisme de apărare. Maria a avut un lung istoric de self-harm. A început să se lovească încă de pe la vârsta de 9-10 ani. La 11-12 ani, au apărut simptomele disociative și începea să delireze când era supusă unui stres mare, unei supărări sau când primea vești rele. Avea senzația că viața ei era un coșmar și că urma să se trezească din el. Își dădea palme și pumni pentru a se trezi din acel „coșmar”.
Pentru Elena, borderline a însemnat a suferi în tăcere și a te preface că nimic nu se întâmplă cu adevărat în viața ta. Când simțea o durere sufletească, mecanismul de apărare pe care l-a găsit, sau refugiul, a fost în daydreaming. Nu s-a tăiat pentru că nu-și putea ascunde cicatricile vara, însă a conștientizat că trăia între două extreme: ori dădea vina pe ea, ori pe altcineva pentru problemele care apăreau în viața ei. Când dădea vina pe ea, atunci începea self-harm-ul. Câteodată se lovea de pereți și ajungea să nu mai țină cont de durere, atât timp cât obținea ceea ce își dorea.
Care sunt beneficiile terapiei după primirea diagnosticului?
Studiile recente arată că un tratament aplicat în mod corespunzător, reduce din simptomele tulburării de personalitate borderline. De regulă, prima opțiune de tratament, spre deosebire de alte tipuri de boli, este terapia. [6]
Atât Maria, cât și Elena au apelat la sprijinul unui psihoterapeut în procesul lor de reglare a echilibrului interior. În timp, acestea au observat că terapia le ajută să aibă un mai bun control asupra propriilor gânduri și sentimente, terapeutul ajutându-le să-și schimbe anumite atitudini și comportamente. Fetele ne-au menționat că revenirea la un echilibru este un proces dificil și anevoios. Spre exemplu, în cadrul unui conflict ele țineau mereu să urmărească cine era persoana vinovată și cine avea dreptate, aspecte care le provocau constant trăiri extreme, cum ar fi cele de agitație sau de grandomanie.
De cele mai multe ori, ele erau problema care declanșa conflictul, iar psihoterapia a venit ca o voce a rațiunii care să le ghideze în procesul de recuperare și care să le ajute să gestioneze mult mai bine momentele în care rana abandonului se deschidea.
În urma ședințelor de psihoterapie, Elena a învățat o serie de lecții valoroase, iar trei importante le-a împărtășit și cu noi: „tu ești cel care face alegerile în viața ta; a da vina pe alții nu-ți rezolvă problemele și rănile de orgoliu au importanță.”
Confesiunile Mariei și Elenei ne oferă o privire mult mai clară asupra modului în care borderline îți poate influența viața înainte și după primirea unui diagnostic. Primirea diagnosticului de BPD poate fi grea de digerat la început, dar cu timpul poate deveni o eliberare, întrucât problemele de care suferi au un nume și poți începe cu pași mărunți, dar siguri, să lucrezi la ele sub ghidarea unui psihoterapeut, așa cum au reușit persoanele intervievate. Și, nu uita, încearcă să fii blând cu tine în această luptă!
În cazul în care te întrebi cum ai putea ajuta la rândul tău o persoană cu BPD, articolul nostru „Borderline – cu un picior mereu la război” oferă câteva sfaturi utile în acest sens. Alte resurse de care te poți folosi, sunt: serverul nostru de discord (un spațiu online unde poți vorbi despre sănătatea ta mintală cu oameni diverși, care include și un canal cu discuții despre tulburările de personalitate), Borderline Romania (o comunitate pe Facebook dedicată persoanelor cu BPD), episodul „Borderline” al podcastului În ritmul meu și Psych2Go (un canal de Youtube unde poți urmări animații despre borderline: „7 Hidden Signs of Borderline Personality Disorder” sau „9 Things About Borderline Personality Disorder You Need to Know”).
Surse folosite:
[1] Borderline Personality Disorder
[2] Borderline Personality Disorder Facts and Statistics
[3] History of the Term ‘Borderline’ in Borderline Personality Disorder
[4] What are Personality Disorders?
[5] Borderline – cu un picior mereu la război
[6] Treating BPD
[7] Treatment – Borderline personality disorder
*Daydreaming = vise cu ochii deschiși sau gânduri fanteziste, aparent lipsite de scop, care satisfac dorințele, așteptările, individului în planul imaginației.
*Splitting = este un termen folosit în psihiatrie pentru a descrie incapacitatea unei persoane de avea gânduri, sentimente sau credințe opuse. Unii ar putea spune că persoana vede lumea în termeni de alb și negru, totul sau nimic.
*Parasuicide = o serie de comportamente de autovătămare, care pot sau nu să aibă scopul de a duce la moarte.
*Major Depressive Disorder (DSM-IV-TR și DSM-5) = o tulburare care se caracterizează printr-o tristețe constantă sau un episod depresiv major, fără a fi acompaniat de episoade de manie sau hipomanie.
