Mental Health in Gaming: 6 jocuri despre sănătatea mintală

“Press any button to start” E curios, nu-i așa? Cum jocurile video ne pot transpune în lumi virtuale cu posibilități nelimitate – de la regate medievale până la orașe distopice dintr-un viitor mult îndepărtat. Cum ne putem pierde în poveștile unor personaje cu care ne putem identifica și al căror destin este dictat chiar de … Read more

Ghid de comportare emoțională pentru adolescenți: Cum putem face față perioadelor de incertitudine și stres?

În timp ce scriu aceste prime rânduri, este a 33-a zi de când Rusia a declarat război Ucrainei. Negocierile neutralității se poartă într-o nouă rundă la Istanbul. Prognoza nu pare îmbucurătoare nici pentru cele două țări aflate în conflict, nici pentru restul lumii. Trăim vremuri greu încercate, care au scos la iveală numeroase conflicte latente și care

Cărți pe care le poți citi pentru a înțelege mai bine ce înseamnă afecțiunile psihice

După articolul despre seriale care abordează tematica sănătății mintale, continui seria reprezentărilor afecțiunilor psihice în artă cu forma acesteia pe care eu o apreciez cel mai mult – scrisul. Cărțile care conțin personaje sau povești cu care ne identificăm ne pot face să ne acceptăm și să ne înțelegem propriile