Acest articol abordează legătura dintre artă (în principal artele plastice), artiști și sănătatea mintală. Sunt aduse în discuție atât terapia prin artă, cât și ceea ce au reușit pacienții internați în spitalele de psihiatrie să creeze și cum au contribuit aceștia la un nou curent.
Francisco Goya, Paul Cezanne, Vincent van Gogh, Edvard Munch, Mark Rothko, Jackson Pollock. Toți au suferit de tulburări mintale. Asta nu i-a oprit să creeze opere recognoscibile după zeci de ani. Aceștia s-au făcut remarcați atât în timpul vieții lor cât și mult după, depășindu-și limitele impuse de suferințele mintale specifice. Arta pentru ei a fost modul de scăpare din realitatea chinuitoare.
Francisco Goya
În 1792, Goya se simțea incredibil de rău, cu febră constantă și confuzie permanentă (se spune că acesta suferea de encefalită). Chiar și cand s-a recuperat fizic, tot suferea de episoade de halucinații, stări depresive și ieșiri emoționale. După chinurile prin care a trecut, s-a gândit să transforme bolile mintale și pe cei care suferă de acestea într-o serie de gravuri intitulate “Los disparates” și “Los proverbios”, din 1815 până la 1824. Nu le-a expus niciodată și nici nu au fost dezvăluite publicului până la 40 de ani după moartea sa.
Paul Cezanne
Paul Cezanne avea repetate crize depresive și le exprima printr-o mulțime de pânze precum “Piramida de cranii”, “Crimă”, “Tânăr cu craniu” și trei lucrări intitulate “Autoportret”.
Vincent Van Gogh
Și Van Gogh avea episoade depresive, de frenezie și repetate halucinații. Doctorii blamau absintul pentru starea mintală precară a artistului, dar acesta a fost diagnosticat post-mortem cu o varietate de boli, inclusiv tulburarea bipolară. Schimbările de stare, obsesia pentru moarte și percepțiile psihotice pot fi văzute în multe dintre lucrările lui, cele mai cunoscute fiind “Noapte înstelată”, “Portretul doctorului Gachet”, “Autoportret”, și “Fereastra studioului lui Vincent de la spitalul Sfântul Paul în Saint Remy”.
Edvard Munch
Majoritatea post-impresionistilor sunt cunoscuți pentru expunerea afecțiunilor lor în artă. Disperarea și neputința sunt arătate cel mai bine în binecunoscuta lucrare “Țipătul”, aparținând norvegianului Edvard Munch, pentru care are mai multe versiuni. Majoritatea picturilor lui îi expun fricile și transmit disperare, neputință, neîncrederea lui într-o viață mai bună. Aici sunt incluse “Anxietate”, “Vampir” și “Melancolie”.
Mark Rothko
Rothko s-a luptat cu depresia toată viața sa. Culorile profunde din picturile sale au provocat sentimente de tristețe atât privitorilor, cât și lui însuși. Majoritatea acestora sunt neintitulate.
Jackson Pollock
Jackson Pollock era dependent de alcool și neputând să stea prea mult treaz acesta își expunea suferința, tristețea și ideația suicidală prin artă. Există o înregistrare cu acesta exprimându-și haosul intern pe pânză, activitate care îi aducea o împlinire sufletească și o oarecare pace.
Întrebarea rămâne. Există clar o legătură între creativitate(artă) și bolile mentale? Există o multitudine de studii asupra acestui aspect. Cele mai vechi spun că da, dar cele mai recente, precum cel condus de Simon Kyaga de la Institutul Karabins din Stockholm sau cel condus de Universitatea din Gothenburg, susțin exact contrariul. Deși la scară largă există o anumită legătură între cele două, nu întotdeauna una o implică pe cealaltă, cercetătorii negăsind nicio asociere clară între a fi creativ și a avea o afecțiune psihiatrică. Rămânem totuși cu întrebări precum “Dacă ești scriitor, de exemplu, o să dezvolți o problemă psihiatrică?” sau “Problemele de sănătate mintală duc la indivizi care încearcă să-și exprime trăirile interioare într-o manieră creativă?”.
Pe de altă parte, arta ajută oamenii să-și exprime emoțiile, să le dea o formă indiferent de natura acestora, deci putem folosi această modalitate de exprimare pe post de terapie. Așa cum Emil Cioran susținea, arta poate ajuta atât artistul cât și privitorul/cititorul. Filosoful spunea în “Exerciții de admirație” că scrisul constant l-a ajutat în perioadele sale lungi de insomnie, crezând chiar că l-a oprit din a se sinucide. Scrisul a fost forma supremă de terapie pentru el.
De asemenea și Frida Kahlo spunea că arta, pictura mai specific, a fost acolo pentru ea când nimeni nu era. Durerea fizică și problemele de sănătate au devenit parte din viața ei de zi cu zi după un accident grav de autobuz. Munca ei artistică arată traumele prin care a trecut, imobilitatea și durerea psihică și fizică la care era expusă constant.
Există multe exemple de artiști pentru care propria artă a fost o formă de terapie. Deci, este arta o formă de terapie în general? Categoric da. Prima documentație de terapie prin artă apare la mijlocul secolului XIX, în Scoția, unde la azile pacienții erau încurajați să deseneze și să picteze. De atunci terapia prin artă a evoluat până la a deveni o disciplină în sine, care oferă studii, programe de master și chiar doctorate.
Ea este folosită la pacienții spitalizați, cu probleme mintale severe și persistente, dar și la pacienții cu depresie, diferite tipuri de anxietate și probleme emoționale. Există o mulțime de programe de reabilitare, cât și programe pentru cei diagnosticați cu o boală din spectrul autist care folosesc terapia prin artă. De asemenea, acest tip de terapie este folosit și la oamenii fără probleme mintale ca o cale de a-și exprima sentimentele și gândurile.
Despre artiștii prezentați la început nu putem spune clar în ce stadiu erau din punct de vedere mintal, neexistând documente concrete care să ateste acest lucru. Vom aminti și oameni ale căror tulburări au fost diagnosticate și a căror artă a fost realizată pe durata internării lor în spitale psihiatrice.
La un an după ce psihiatrul Walter Marghentaler a publicat o monografie despre viața și arta lui Adolf Wolfli (un pacient schizofrenic pe care îl avea în grijă), Hans Prinzhar a publicat “Arta bolnavului mintal”, un text despre bolile mintale și creativitate. Studiile lui Prinzhar au avut parte de multă atenție din partea publicului și chiar din partea unor artiști interesanți precum Paul Klee, Max Ernst și Jean Dubuffet. În 1940 a apărut termenul de “artă brută”, de asemenea și conceptul de “Outsider Art”.
Se crede că cele mai interesante opere de artă create în spitalele psihiatrice sunt cele ale schizofrenicilor. Chiar un artist cunoscut, pe numele său Louis Wain a făcut parte din ei. La începutul vieții lui artistice acesta picta pisici antropomorfizate cu ochi mari care deseori jucau jocuri de noroc. La scurt timp după ce soția sa a murit, i-a fost declanșată depresia și a fost diagnosticat și cu schizofrenie la 57 de ani. Acesta a început să devină agresiv și a fost spitalizat, petrecându-și ultimii 15 ani din viață internat. Nu numai personalitatea sa a fost afectată, cât și stilul lui artistic, picturile semănând din ce în ce mai puțin cu arta lui inițială (de exemplu celebrele lui pisici zâmbărețe au devenit mai geometrice și mai colorate). Majoritatea acestor pisici psihedelice s-au născut la spitalul Napsbury, unde Wain a fost internat și a murit.
Schizofrenicii dau o formă specifică, într-adevăr remarcabilă, lucrurilor pe care le văd. Majoritatea includ ochi și diverse mașinării menite să-i spioneze și să colecteze date despre ei, deoarece majoritatea suferă de schizofrenie paranoidă. Chinul prin care aceștia trec îi face să fie foarte preciși atunci când își descriu credințele. Pe de altă parte, ochii pot reprezenta cât de conștienți de sine sunt cât și conexiunea lor cu lumea reală.
Majoritatea celor care suferă de schizofrenie vor să se abțină de la medicație deoarece susțin că aceasta le ia din inspirație, unul din exemplele concrete fiind matematicianul John Nash.
Arta celor din spitalele psihiatrice a inspirat și numeroși artiști care nu suferă de o boală mintală să creeze pânze care arată diferite boli cum ar fi: anxietatea socială, depresia, insomnia, sindromul de stres post traumatic, bipolaritatea, personalitatea borderline, bolile din spectrul autist, sindromul obsesiv-compulsiv și anorexia.
Vedem astfel cum arta are adeseori puterea de a exprima viu sentimente și stări care altfel stau ascunse adânc și se amestecă printre gânduri.
Resurse:
[1] Legatura dintre creativitate si bolile mintale, confirmata de cel mai amplu studiu realizat vreodata
[2] The link between creativity and health
[3] The Problem With Studies Claiming Artists Have Higher Rates of Mental Illness
