Un alt fel de relații toxice

exc-5eb8eb38c673416ea895d2c5

Ilustrație de Keith Negley

“Chiar dacă este dificil să reziști presiunilor din partea părinților, lipsei (sau excesului!) de afecțiune și imposibilității de a lega o relație cu părinții, este important să nu te lași prins la mijloc!”


Când se menționează termenul de ‘relație toxică’, există tendința de a ne îndrepta cu gândul la neînțelegerile și presiunile care pot apărea într-un cuplu. În realitate, relațiile toxice sunt prezente în viața multor oameni, chiar la nivelul familiei, sau între prieteni.

Încă din copilărie există riscul de a fi expuși unui mediu familial nu tocmai corespunzător. Fie că este vorba despre neînțelegeri apărute între părinți, sau de dorința de a oferi copilului o educație care aspiră la perfecțiune, un părinte sau tutore toxic inevitabil își influențează copiii, cu repercursiuni chiar și la vârsta adultă. Și totuși, care e diferența între fermitate și toxicitate când vine vorba de familie sau prieteni?

Ilustrație de Eleni Kalorkoti

Ilustrație de Eleni Kalorkoti

Părintele abuziv

O astfel de situație este cel mai ușor de observat “cu ochiul liber”. Cauza unui astfel de comportament poate fi o adicție, o frustrare personală, sau chiar o tulburare mintală. Abuzul poate să se manifeste în multe forme, nu doar fizic. Abuzul verbal sau la nivel comportamental, îndreptat spre un alt părinte sau membru al familiei, provoacă o “suferință mută” copilului, care este prins la mijloc și este obligat să privească în liniște scenele abuzive, temându-se să intervină în vreun fel.

Viitorul adult dezvoltă o neîncredere pronunțată în sine, dar și în alții. Îi este foarte dificil să se atașeze de străini sau să lege prietenii. Este normal ca, odată supus unei relații parentale defectuoase, să îi fie frică de apropiere și în relația de cuplu. Afecțiunea este cea care primează în topul nevoilor lui și va încerca să o caute în orice tip de relație, amoroasă sau nu.

Deși este forma cea mai vizibilă de relație parentală toxică, totodată este și cea în care este cel mai greu de intervenit. Dacă suspectezi un astfel de caz în cercul tău de cunoscuți, asigură-te în primul rând că victima nu se pierde pe sine. Există și o a doua extremă a impactului emoțional. Copiilor le poate fi greșit transmis mesajul că prin intermediul amenințării și al controlului excesiv reușesc să obțină ce își doresc. În cazul acesta, devin la rândul lor agresivi și perpetuează ciclul abuzului domestic.

Ajută-ți aproapele care se află în această situație, ascultându-l constant și încurajându-l să vorbească cu tine, sau cu specialiști cu care poate lua legătura prin linii telefonice speciale. Din căutările noastre, în România unica linie destinată exclusiv copiilor este Telefonul Copilului. Dacă circumstanțele se agravează, nu uita că violența domestică constituie o infracțiune, și trebuie mereu raportată!

Părintele descurajator

Ilustrație de Francesco Zorzi

Ilustrație de Francesco Zorzi

Deseori, astfel de părinți au așteptări (foarte) ridicate de la copiii lor, din dorința ca ei să exceleze în diverse domenii. Încearcă să le insufle pasiuni și să le ofere o educație multilaterală, ca mai târziu să-și forțeze copiii să urmeze în viață drumul dictat de ei. Deși la prima vedere astfel de părinți nu ar putea fi etichetați drept toxici, relația acestora cu copiii lor este resimțită diferit: ca o relație strict profesională.

Nici părintele și nici copilul nu știu ce subiecte de discuție să abordeze în conversațiile lor, sau se concentrează strict pe autodezvoltare. Li se face educație prin intermediul comparației constante cu alții, încă de la vârsta școlară, sau, dacă influența părinților se extinde până la vârsta adultă, chiar și cu alți colegi de muncă. Replici descurajatoare precum „Colegul/colega cum poate să ia note mai mari?”, „Nu ești bun(ă) de nimic, nu faci nimic toată ziua!” pot degenera cu timpul și în remarci negative și repetitive legate de aspectul fizic.

Acești copii își pierd treptat încrederea în sine și ajung să se îndoiască de propriile calități. Sunt supuși unei presiuni constante, iar viața lor se aseamănă prea mult cu o competiție. Șansele să se simtă deprimați și nesiguri pe ei sau pe dorințele lor legate de viitor sunt ridicate. Din teama de a-și confrunta părinții se naște dificultatea de a a-și susține propriile opinii și de a veni cu argumente care să nu poată fi demontate ușor.

Este important să conștientizezi, dacă tu sau cineva apropiat vă aflați într-o astfel de situație, că este în regulă să mai și “pierzi timpul”, și că viața nu trebuie neapărat planificată punct cu punct.

@cosmaa pe gettyimages

@cosmaa pe gettyimages

Părintele ‘strict’ (anxios)

Puțini realizează că în spatele clișeului pe care îl constituie un părinte ‘strict’ (subiect al atâtor filme pentru adolescenți și meme-uri!), stă de fapt, o anxietate prelungită a părinților, uneori prezentă încă de la nașterea copilului. Aproximativ 80% din mamele din întreagă lume suferă de depresie postpartum. Un studiu longitudinal din Marea Britanie, intitulat “the Avon Longitudinal Study of Parents and Children” [1,2] arată că aceste mame întâmpină dificultăți în creșterea copiilor, care în adolescență riscă să se confrunte cu atașament dezorganizat/dezorientat în relaționare (nu au o ”strategie” coerentă pentru a face față situațiilor dificile [3]), probleme cognitive, sau chiar depresie.

Cel mai cunoscut tip de ‘părinte toxic’ acționează pe bază de interdicții și investigații. Dacă în prima parte a vieții copilului interdicțiile se rezumă la respectarea unui program strict și bine planificat de studiu, pe măsură ce copilul ajunge la vârsta adolescenței, părinții vor să stopeze cât mai multe pericole.

Un părinte strict acționează deseori fără să aibă o justificare pertinentă (n-ați auzit de „pentru că sunt adultul și știu ce e bine!”?), fără să explice exact cauza pericolului de care vrea să își protejeze copiii. Discuțiile în familie se încheie des prin ridicarea vocii și pierdutul cumpătului, sau prin exagerarea unor informații, menite să înspăimânte copilul și să-l țină departe de tentații. De mici nu le este dat voie să greșească, iar dacă totuși o fac, le este subliniată și maximizată gravitatea consecințelor pe care trebuie să le suporte. Lumea le este prezentată drept un mediu foarte rău, unde totul funcționează pe baza unor interese ascunse.

Nevoia lor de a ști în permanență ce face și unde este copilul duce inevitabil la dorința acestuia de a se ascunde și de ‘a inventa’ diverse scuze, ceea ce face imposibilă apropierea între părți.

Ilustrație de Stephanie DeAngelis

Ilustrație de Stephanie DeAngelis

Indiferent de tipul de relație parentală toxică cu care te confrunți, este foarte important să știi că acel comportament la care ești martor nu este din vina ta. Chiar dacă este dificil să reziști presiunilor din partea părinților, lipsei (sau excesului!) de afecțiune și imposibilității de a lega o relație cu părinții, este important să nu te lași prins la mijloc.

Primul pas este întotdeauna să conștientizezi că există o problemă. Apoi, poți încerca să o adresezi direct cu părinții, vorbind deschis despre ce te frământă și comunicându-le nevoile tale. Dacă ți se pare că părinții nu te ascultă sau nu te înțeleg, ține minte că există moduri de a obține sprijin din exterior: spre exemplu, le poți propune părinților participarea la sesiuni de psihoterapie sau consiliere de familie. După ce ai încercat să rezolvi problema, dacă simți în continuare că nu primești sprijin din partea părinților, sau că ei te forțează să îți schimbi caracterul, poate că este mai bine să încerci să te distanțezi emoțional față de ei.

Iar dacă tu ca părinte îți simți copilul distant față de tine sau observi o teamă de interacțiune, poți să încerci să îți schimbi treptat comportamentul și să admiți atunci când greșești. Asta nu îți va diminua autoritatea în fața lui, ci va contribui la consolidarea unei atmosfere de sinceritate și acceptare. De asemenea, poți oricând cere sfatul prietenilor care sunt la rândul lor părinți sau al unui psiholog avizat.

Cum rămâne cu prietenii?

Ilustrație de Ruby Martin

Ilustrație de Ruby Martin

Apelăm la prieteni exact atunci când simțim că nu avem cum să discutăm cu familia. Uneori ne dăm însă seama că nu sunt tocmai persoane în care putem să ne încredem suficient. În funcție de nivelul de apropiere pe care îl avem cu ei, avem așa-zise standarde și așteptări din partea lor. Chiar dacă îi cunoaștem de multă vreme, se pot dovedi de așa natură încât ne provoacă doar mai multă suferință.

Fie că în discuții subiectul principal este întotdeauna o problema de a lor și nu rămâne niciodată loc să mai ceri și tu sfaturi, ori din contră, ți se reproșează constant că îi încarci cu nevoile tale, sau îți sunt des subliniate defectele și inferioritatea, toate constituie semnale de alarmă.

Este dureros să renunți la o prietenie apropiată, pentru că presupune multe amintiri sau poate fi asociată cu o perioadă de maturizare din viața ta. Însă, de cele mai multe ori, dacă simți că tu ești singurul care investește emoțional în legătură voastră, e foarte posibil să ai dreptate.

Multe persoane intră în relații ‘bune’ cu cineva doar pentru a obține diverse beneficii. Nu au neapărat o problemă personală cu tine, ci faptul că fac asta e mai degrabă o dovadă că ei nu pot întreține prietenii sincere. Mai există și cazul în care nu mai împărțiți aceleași subiecte de interes și, deși poate fi frustrant să cauți cu disperare subiecte de conversație, cel mai bine este să privești situația ca pe o etapă încheiată.

Oricare ar fi motivul pentru care decizi să întrerupi o prietenie nesănătoasă, este esențial să acționezi rațional și să fii deschis legat de cum te simți. Indiferent cât de supărat ești, cel mai bine este să nu reacționezi impulsiv imediat după o ceartă și să lași timp pentru posibila rezolvare a situației. Însă dacă problemele devin iremediabile și relația respectivă ajunge să îți provoace mai multă neplăcere decât să contribuie pozitiv la viața ta, varianta cea mai bună este să acționezi ferm. Nu poți să te ‘vindeci’ emoțional dacă rămâi ancorat într-o prietenie toxică – de aceea, este cel mai bine să pui stop unei ostilități reciproce cât mai din timp.

Chiar dacă te afli într-o situație dificilă și nu ai la cine apela, amintește-ți că e ok să petreci timp pe cont propriu, dacă nu te simți prea apropiat de părinți sau prieteni. Poate fi cea mai bună soluție, dându-ți ocazia să te cunoști și să înveți să ai răbdare cu tine.

Sursa: Healthline

Sursa: Healthline

——————–

Bibliografie

  1. „Postpartum Depression and Its Long-Term Effects on Children.” 15 Jun. 2018,
    https://www.pharmacytimes.com/publications/issue/2018/june2018/patient-focus-postpartum-depression-and-its-longterm-effects-on-children

  2. Netsi E, Pearson RM, Murray L, Cooper P, Craske MG, Stein A. Association of Persistent and Severe Postnatal Depression With Child Outcomes. JAMA Psychiatry. 2018;75(3):247–253. doi:10.1001/jamapsychiatry.2017.4363

  3. Lyons-Ruth and Jacobvitz (2008), “Attachment disorganisation: genetic factors, parenting contexts, and developmental transformation from infancy to adulthood”, Handbook of Attachment: Theory, Research and Clinical Applications, pp 666-697, Guilford.

Alte resurse:

Despre părinții ”elicopter”: https://www.chihealth.com/en/about-us/press-room/publications/better-you/behavioral/helicopter-parenting.html

Despre prieteniile toxice: https://oradenet.salvaticopiii.ro/viata-ta-online/prietenii/am-probleme-cu-prietenii-ma-aflu-intr-o-relatie-toxica

Cum să te desprinzi de relații nocive: https://www.youtube.com/watch?v=VDKOY0ZTDPI

Cum arată o copilărie ”sănătoasă”: https://www.youtube.com/watch?v=hnWJpAMpEvo

Articole similare

Ghid de comportare emoțională pentru adolescenți: Cum putem face față perioadelor de incertitudine și stres?

În timp ce scriu aceste prime rânduri, este a 33-a zi de când Rusia a declarat război Ucrainei. Negocierile neutralității se poartă într-o nouă rundă la Istanbul. Prognoza nu pare îmbucurătoare nici pentru cele două țări aflate în conflict, nici pentru restul lumii. Trăim vremuri greu încercate, care au scos la iveală numeroase conflicte latente și care

Citește articolul