Acest an a fost unul în care am crescut și am explorat posibilitățile prin care putem avea un impact cât mai mare în comunitate, despre cum putem ajuta la educarea și conștientizarea tinerilor din România în privința sănătății mintale.
Echipa noastră a crescut, momentan numărând 40 de voluntari activi și pasionați. În total, în anul 2023 la workshop-urile noastre au participat peste 500 de elevi de liceu și gimnaziu din județele Dolj, Arad, București, Iași și multe altele. Am beneficiat de atenția unor elevi implicați și de suportul unor profesori mărinimoși. Aprox. 97% din elevii participanți au considerat workshopul util, interesant și bine prezentat.
Harta Specialiștilor MHR, unde specialiști în sănătate mintală din țară se înscriu pentru a putea fi ușor conectați cu cei ce caută ajutor, a ajuns la peste 200 de psihologi, psihiatri și clinicieni prezenți online. Estimăm că în anul 2023, aprox. 300 de persoane au apelat la servicii de sănătate mintală prin intermediul Hărții, peste 90% din aceștia beneficiind de reduceri sau gratuitate.
În 2023 am relansat și un alt produs MHR, podcastul nostru în care vorbim despre diverse aspecte ale sănătății mintale. Cele 6 episoade produse anul acesta au ajuns la peste 2.100 de ascultători, motiv pentru care vă mulțumim! Ne poți urmări în continuare pe Spotify, Google Podcasts și YouTube.Psss! Un mare anunț vine din partea noastră la începutul lui 2024, dar tu îl afli deja de acum! Suntem foarte aproape de a lansa galeria online a lucrărilor din ultimele 3 ediții ale Concursului de Creație Mental Health for Romania, unde mai mult de 250 de lucrări scrise și grafice vor fi publicate. Ține ochii pe platformele noastre sociale în ianuarie!