“Am recitit de sute de ori mesajele în care îmi spuneai că sunt mult prea mult. Mesajele în care m-ai făcut să mă simt mică și fără importanță. Ți-am dat dreptate. Până la urmă, ai repetat acele lucruri îngrozitoare despre mine de atât de multe ori, încât am simțit că au devenit realitate. A durat mult să-mi dau seama că am căzut într-o capcană…și că nu merit să fiu victima ta.“
Mesajul de mai sus reflectă o realitate des întâlnită: faptul că deși abuzul de natură psihologică este una dintre cele mai subtile forme de violență, fiind adesea greu de recunoscut chiar și de către victimă, el are consecințe profunde asupra stimei de sine și a modului de percepție a propriei persoane.
Abuzul psihologic mai este cunoscut și sub denumirea de „abuz emoțional” și reprezintă, după cum sugerează și numele, rănirea unei persoane la nivel emoțional, prin mijloace verbale și non-verbale, printre care putem aminti amenințările, gaslighting-ul, bullying-ul, ghosting-ul și umilința. În planul interpersonal, victimele ajung să se întrebe dacă nu cumva sunt ele de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului, dacă nu sunt „prea sensibile” sau dacă nu „exagerează”. Acestea sunt exact acele cuvinte pe care abuzatorul le folosește pentru a-și menține controlul. Acest fenomen poate fi întâlnit în orice fel de relație: de cuplu, dintre copii și părinți, dintre prieteni sau la locul de muncă.
Prevalența acestui fenomen
Abuzul psihologic reprezintă un fenomen larg răspândit în societatea contemporană, o realitate care trebuie contextualizată în raport cu poziția marginală pe care sănătatea mintală o ocupă în sistemul educațional românesc. Cercetările în domeniu evidențiază că abilitățile non-cognitive – cele socio-emoționale și de relaționare – sunt în mare măsură absente din curriculumul școlar, accentul fiind pus aproape exclusiv pe dezvoltarea competențelor cognitive și academice. Această lacună educațională lasă generații întregi nepregătite pentru gestionarea sănătoasă a propriilor emoții și pentru construirea unor relații echilibrate.
În acest context educațional deficitar, combinat cu prevalența mediilor familiale disfuncționale, asistăm la un proces de transmitere transgenerațională a modelelor relaționale problematice. Copilul care crește într-un mediu marcat de abuz psihologic tinde să reproducă aceste tipare în propriile relații interpersonale, perpetuând astfel ciclul. Într-o cultură unde expresii precum „bătaia e ruptă din Rai” continuă să facă parte din mentalitatea colectivă, nu este surprinzător că diverse forme de abuz sunt normalizate și transmise de la o generație la alta.
Datele statistice oferite de Asociația Salvați Copiii (2021) sunt revelatoare în acest sens, indicând că „unul din doi copii este lovit în familie”, o cifră alarmantă care confirmă prevalența comportamentelor abuzive în mediul familial românesc. Acest proces de transmitere a tiparelor abuzive este facilitat de natura profund maleabilă a psihicului uman, în special în perioada formativă. Un copil expus zilnic la astfel de comportamente le va internaliza ca fiind normale, iar având în vedere rolul de autoritate al părinților, va ajunge să le reproducă ca adult, considerându-le modele legitime de interacțiune.
Forme cunoscute ale abuzului psihologic
În social media sunt răspândite fenomenele de „gaslighting” și „ghosting”. Când vine vorba de ghosting, cred că știm cu toții cazuri în care unul dintre parteneri a încetat comunicarea brusc și a „dispărut”, cu toate că în viziunea noastră, nu s-a întâmplat nimic care să ducă la acest tip de comportament. Ghosting-ul poate fi în acest caz un tip de abuz psihologic fiindcă persoana care recurge la un astfel de comportament nu respectă demnitatea și nevoile partenerului, nu comunică și dispare din peisaj. De cele mai multe ori, se întâmpla asta fiindcă persoana nu știe cum să încheie o relație și consideră (în mod eronat) că este mai puțin dureros să dispari, fără a mai avea parte de o confruntare sau comunicare. Însă victima poate simți vinovăție și faptul că nu este suficient de bună. Astfel, puțin câte puțin, prin expunerea la un astfel de comportament, ajunge să aibă stima de sine scăzută, să fie înclinată să facă pe plac celorlalți fiindcă ar face orice ca persoana de lângă să rămână prezentă și să nu dispară.
În cazul gashlighting-ului, vorbim despre abuz psihologic prin manipulare și controlarea celeilalte persoane. Abuzatorul induce confuzie și îndoială în mintea victimei, prin acuze și negări până la distorsionarea realității care forțează victima să nu mai aibă încredere în ce simte și să-și pună la îndoială toate gândurile. Un exemplu este cazul în care unul dintre parteneri nu validează emoțiile și nevoile celuilalt, ba din contră, le minimizează prin replici de genul ”Exagerezi” sau „Ești tu prea sensibil/ă”, dar și prin alte forme cum ar fi negarea „Nu am zis asta”, blamarea victimei: „E vina ta”.
De altfel, abuzatorul izolează victima de prieteni și familie și o determină să creadă că cei apropiați încearcă să-l/s-o îndepărteze de partener. Odată cu izolarea, victima devine dependentă de abuzator fiindcă, după cum putem intui, nu mai are pe nimeni în jur care să-i fie alături. Sigur că partenerul abuziv este numai o iluzie a protecției. În realitate, victima își pierde identitatea, iar abuzatorul preia controlul complet asupra victimei. De aceea este atât de greu să ieși dintr-o astfel de relație, fiindcă ai impresia că nu ești suficient de bun, că nu o să mai găsești pe altcineva, că o să râmâi singur toată viața.
Dar ce presupune de fapt să te afli în aceste ipostaze: în cea în care ești rănit și cea în care rănești?
Când vorbim despre dinamica abuzului psihologic, observăm că ambele părți implicate experimentează suferință, deși în moduri diferite. În cazul persoanei care este supusă unor comportamentele disfuncționale, putem observa schimbări de comportament, agitație, suspiciune, tristețe sau disociere – situații în care persoana pare absentă mintal din conversații sau activități. Alte semnale includ evitarea anumitor persoane, locuri sau situații, precum și manifestarea unei temeri constante.
Există și indicii mai subtile care pot servi drept semnal de alarmă: tendința de a căuta scuze pentru comportamentele deranjante sau cuvintele jignitoare ale partenerului, reținerea și păstrarea tăcerii în prezența acestuia, faptul că persoana este verificată excesiv, primește apeluri frecvente pentru a explica unde este, cu cine și cum este îmbrăcată. Toate acestea se asociază adesea cu o neîncredere profundă în sine și îndoieli constante cu privire la propriile percepții și trăiri.
În ceea ce privește persoana care manifestă comportamente problematice, este important de menționat că aceasta poate fi adesea carismatică și poate masca foarte bine natura relației, ceea ce poate determina partenerul să își pună la îndoială propriile sentimente și intuiții. Comportamentele tipice includ controlul prin diverse mijloace precum șantajul emoțional sau amenințările. Fraze precum „Dacă mă iubești cu adevărat, faci acest lucru pentru mine” pot genera confuzie, făcând persoana să creadă că trebuie să accepte situații inconfortabile sau dureroase pentru a dovedi sau merita iubirea. Alte comportamente frecvente includ transferarea responsabilității („Din cauza ta am reacționat așa”), izolarea partenerului de cei apropiați, recurgerea la violență verbală sau jigniri, și o sensibilitate exagerată la critică.
Dinamica se poate manifesta și în relațiile părinte-copil, unde iubirea poate fi condiționată de comportamentul copilului. Un părinte poate comunica, direct sau indirect, că iubește copilul doar când acesta nu plânge și este „cuminte”. Această abordare poate determina un copil, care în mod natural își exprimă nevoile prin emoții, să devină nesigur pe sine, să se simtă vinovat pentru ceea ce simte și chiar să-și reprime trăirile pentru a păstra afecțiunea părintelui.
Este esențial să înțelegem că persoanele care manifestă comportamente abuzive au fost adesea ele însele în poziția de vulnerabilitate anterior. Acestea au experimentat frecvent contexte relaționale problematice, iar în spatele comportamentelor lor se ascunde suferință și o nevoie profundă de conectare care nu a fost satisfăcută. Această perspectivă nu justifică comportamentele dăunătoare, dar oferă un context important pentru înțelegerea și abordarea dinamicii abuzului psihologic.
Cum putem preveni și gestiona abuzul psihologic?
Prevenția abuzului psihologic începe, în mod fundamental, cu educația. Pentru a dezvolta mecanisme eficiente de protecție, este esențial să fim informați despre practicile abuzive, semnele distinctive ale dinamicilor problematice și indiciile comportamentale care pot semnala prezența abuzului. Această cunoaștere ne permite să intervenim prompt, atât în propriile relații, cât și atunci când observăm astfel de dinamici în jurul nostru.
Educația parentală și familia reprezintă terenul unde se formează primele modele relaționale. Un copil învață despre relații, limite și comunicare în primul rând din mediul familial. Din acest motiv, avem nevoie urgentă de educație emoțională, care să includă: metode sănătoase de creștere a copiilor, tehnici de comunicare eficientă în cuplu, dezvoltarea stimei de sine și validarea reciprocă a emoțiilor și nevoilor. Este în natura umană să simțim emoții, să le exprimăm și să căutăm conexiune, validare și apreciere din partea celorlalți. Când aceste nevoi fundamentale sunt invalidate sau criticate constant, putem înțelege că persoana care manifestă acest comportament probabil a experimentat la rândul său lipsuri emoționale semnificative.
Cazul copilului care este iubit condiționat – doar când nu plânge – ilustrează perfect importanța educației parentale. Părinții trebuie să înțeleagă nevoile psihologice ale copiilor și modalitățile prin care aceștia le comunică, mai ales în primii ani de viață când principalul mijloc de exprimare sunt emoțiile și, inevitabil, episoadele de furie sau frustrare. Din perspectivă neurologică, copiii mici nu au dezvoltate zonele cerebrale responsabile pentru inhibarea emoțiilor. Sentimentele de rușine și vinovăție nu sunt înnăscute. Ele sunt învățate social, mai ales când copilului i se repetă că „e rușinos să plângi” sau „să țipi”. În realitate, în primii ani de viață, copilul are nevoie maximă de prezența părinților pentru a-și integra experiențele și pentru a se simți iubit și apreciat. Din păcate, societatea contemporană tinde să stigmatizeze vulnerabilitatea atât la copii, cât și la adulți, promovând o falsă imagine de forță care reduce autenticitatea emoțională.
Pentru situațiile în care abuzul psihologic este deja prezent, intervenția implică două direcții principale: construirea unor relații sănătoase și apelarea la sprijin specializat. Primul și cel mai dificil pas este recunoașterea problemei. Pentru persoana afectată, acest proces poate fi deosebit de complicat din cauza invalidării constante a propriilor percepții și nevoi, a stimei de sine diminuate și a tendinței de a-și asuma responsabilitatea pentru comportamentul abuziv al celuilalt. Când identificăm pe cineva în această situație, sprijinul nostru trebuie să includă ajutorul pentru ieșirea din mediul toxic, reafirmarea faptului că nu poartă responsabilitatea pentru abuz și evidențierea existenței soluțiilor concrete. După distanțarea de situația abuzivă, pașii următori implică apelarea la specialiști în sănătate mintală, eventual participarea în grupuri de suport, și reconstruirea gradată a unor relații bazate pe respect și încredere reciprocă, permițând astfel recuperarea încrederii în sine și în ceilalți.
Dacă te afli într-o situație dificilă și nu știi unde să apelezi pentru ajutor, îți oferim mai jos o listă de resurse care te-ar putea sprijini.
Resurse:
LINII TELEFONICE
- Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați – 0800 500 333
- Linie telefonică gratuită, non-stop
- Destinată victimelor violenței domestice (abuz fizic, psihologic)
- Sprijin juridic și psihologic gratuite
- Asistență socială din zona de domiciliu
- Program de protecție și îndrumare timp de 6-12 luni, de monitorizare. În cazurile de abuz fizic, se pune la dispoziția victimelor o casă/adăpost.
- DepreHub – 0374 456 420
- Linie telefonică gratuită, non-stop
- Pentru adulți și vârstnici, oferind suport și îndrumare în gestionarea depresiei și anxietății
ASOCIAȚII
- Asociația Anais – 0736 380 879 – sprijină victimele violenței domestice cu servicii psihologice și juridice gratuite și se implică în dezvoltarea de politici publice în beneficiul femeilor;
- Asociația Solwodi – 0756 514 940 – promovează drepturile femeilor și copiilor, diminuarea vulnerabilității față de situațiile de abuz și protejarea victimelor violenței în familie prin măsuri de natură psihologică, juridica, socială și spirituală;
- Asociația Compassion and Care – 0730 589 030 – asistă femeile și copiii care suferă datorită violenței domestice, în vederea protejarii lor, a schimbării situației abuzive și reintegrării în societate;
- Asociația Luthelo – 0721 888 704 – sprijină persoanele afectate de violența domestică în vederea depășirii situației de criză prin acordarea de ajutor în vederea relocării, identificării și acoperirii costurilor unei locuințe pe timp limitat, dar și a procurării produselor de primă necesitate;
- Casa Ioana – 0213 326 390 – oferă servicii femeilor și copiilor care se confruntă cu violența domestică și lipsa unui adăpost;
- Asociația Mental Health for Romania – servicii psihologice gratuite sau reduse pentru persoane afectate de violență domestică sau sexuală pe Harta Specialiștilor.
POLIȚIA ROMÂNĂ
Resurse despre violența domestică, incluzând informații despre obținerea unui ordin de protecție
