Irina (Coffentropy) – social media, mental health

Larisa: Irina, vrem să îți mulțumim foarte mult pentru prezența ta aici și pentru ceea ce faci în mediul online. Pentru a începe cumva episodul, poți să ne spui mai multe despre tine ca să te cunoască și ascultătorii noștri care poate nu te urmăresc încă?

Irina: Salut și mulțumesc frumos pentru invitație! Despre mine: sunt Irina, locuiesc în Cluj și de 5 ani cred că, am început o pagină de Instagram. Inițial, recunosc ca am început-o ca un fel de portofoliu pentru activitatea mea de social media manager să-i spun așa și treptat a evoluat în ceea ce fac acum sau o parte din ceea ce fac acum. Acum sunt ,,influencer’’ cum se zice pe la noi, pe lângă ceea ce mai fac, pe lângă alte lucruri pe care le mai fac sunt și ,,influencer’’. Povestesc.. stai așa. Sunt influencer de la lifestyle, practic îmi documentez într-un fel viața online, o parte din ea cel puțin și simt că rezonăm cu mai multă lume și am creat așa o, nici nu am creat, suntem cumva niște oameni online care avem aceleași, suntem pe aceeași lungime de undă să spun așa.

Larisa: Mhm. Ne poți spune mai multe despre motivele pentru care ai decis să păstrezi acest cont și să-l transformi în ceea ce este el astăzi, practic să îl menții pe o perioadă atât de îndelungată?

Irina: Am început-o ca un experiment și, cum îți spuneam, ca un portofoliu, dar după asta am început să postez lucruri pentru că am observat că ceea ce fac sau lucrurile pe care le postez își găsesc o oglindire în oamenii care mă urmăresc. La început erau mai puțini și treptat, treptat s-au adunat. Nu am avut ca scop neapărat să adun un ,,following’’ mare, mi se pare că 20.000 de oameni câți am acuma este un număr foarte mare, dar am continuat tocmai din cauza feedback-ului pozitiv pe care l-am avut pentru că spune lumea sau, nu știu, cel puțin feedback-ul pe care l-am primit este că nu sunt suficiente voci care să exprime realitatea vieții de zi cu zi, asta mai plictisitoare pe alocuri, dar mai reală și mai aproape de normalitate, într-un fel și atunci asta m-a ajutat să continui, să mai postez lucruri despre… uite acuma recent despre statutul de mămică de exemplu și da, feedback-ul pozitiv, asta m-a făcut categoric să continui.

Larisa: Mhm, mulțumim! Și în ceea ce privește social media și poate motivele pentru care ai continuat sa activezi pe Instagram, pe YouTube, care ai spune că sunt beneficiile unei prezențe online?

Irina: Online am întâlnit foarte mulți oameni faini, am cunoscut prieteni, am legat prietenii pe care altfel nu cred că, nu cred că altfel s-ar fi întâmplat, doar așa prin conexiunea asta online. Nu o să neg că există și beneficiul financiar pentru că mai am colaborări cu branduri, deci o să fiu complet ipocrită să zic vai, sunt foarte flower power, sunt… este și beneficiul financiar acuma, adică am colaborări plătite și mă ține în continuare activă și entuziasmată pentru ceea ce fac, după cum spuneam într-un fel comunitatea, n-aș vrea să o iau atât de amplu și să zic că vai, comunitatea, noi suntem o comunitate. Suntem toți niște oameni care ne petrecem timpul online și cumva rezonăm cu anumite lucruri. Nu suntem o echipă neapărat, dar da, acum mai ales observ că sunt mămicile tinere, proaspete mămici, cam de vârsta mea sau mai tinere cu care abordăm subiectele astea de… inclusiv de sănătate mintală și de tristețe și de bucurii și normalitatea vieții de mămică.

Larisa: Mhm. Mulțumim, mulțumim mult! Ai menționat că pe contul tău încerci cumva să vorbești și despre lucrurile mai puțin ,,exciting’’ ca să zic așa, lucruri normale de zi cu zi, să aducem cumva partea asta de normalitate în ceea ce privește social media, dar în același timp nu putem să nu observăm că profilurile tale de social media, produsele Urban Tale  și chiar și casa ta sunt toate foarte estetice…

Irina: Mulțumesc!

Larisa: Ne întrebăm cum crezi că poate asta a influențat cumva percepția urmăritorilor tăi și ce sfaturi ai avea pentru aceștia din această perspectivă din care ei cumva percep realitatea asta foarte estetică, foarte.. poate atent selectată uneori?

Irina: Cumva mă întrebi dacă arată prea bine ca să fie adevărată?

Larisa: Într-un fel.

Irina: Încerc să arăt și părțile mai puțin frumoase, uneori, însă tot timpul am grijă atunci când totul este ,,the shit together’’, nu știu dacă pot să zic cuvântul ăsta, când totul este ok, încerc să și menționez uneori că uite, nu tot timpul este așa. Apar foarte des nearanjată, pentru că exact așa arăt 90% din timp, la fel și casa și tot timpu’ am grijă să menționez că atunci când ai ajutor de exemplu, lucrurile stau cu totul altfel decât atunci când ești singură și asta cred că e valabilă… chestia asta e valabilă pentru.. nu doar pentru mămici, nu doar pentru părinți, ci pentru oricine. Atunci când ai nevoie de ajutor, trebuie să ceri, să-l primești și ,,use it’’ într-un fel. Da, încerc să comunic că nu-i tot timpul roz și pufos, am și o comunitate adultă care înțelege cumva lucrurile astea, dar în același timp nici nu aș vrea să abuzez și să postez doar lucruri într-un fel nu negative, dar doar partea complicată sau delicată a lucrurilor. Unu la mână pentru că nu mă simt eu pregătită poate în momentu’ ăla să primesc un mesaj de genu: ,,Hai că ești nepieptănată ce mă înveți tu pe mine?’’ pentru că se întâmplă lucruri de genu ăsta, doi la mână n-aș vrea să o setez ca un…nici nu ca un exemplu, dar uite dacă e să luăm… eu tot la mămici mă gândesc, scuză-mă că acuma nu am alte exemple, dar atunci când povestești mult despre lucruri și dificultăți, mi-e frică să nu sperii persoanele care se pregătesc să ajungă în postura asta și atunci îi cumva… îs mai mulți factori care intervin aici, de asta prefer să, nu să arăt neapărat doar părțile pozitive, să menționez că nu e totul tot timpul roz și pufos din nou, dar că n-aș vrea să abuzez și să postez foarte mult negativ, într-un fel.

Larisa: Mhm, înțeleg, e oarecum un echilibru fin între…

Irina: Da, da, uneori când am chef să postez, că am mai făcut un story la un moment dat… știi că toată lumea postează chestiile astea cu ,,tap to clean”, știi? Și era un dezastru în casă și am pus un story din ăsta ,,tap to clean’’ și următoarea poză era exact același dezastru. Și eram “Just kidding”, n-am timp de așa ceva. Și chestiile astea așa, umoru ăsta ajută… și ajută persoanele care au de înțeles, vor înțelege, persoanele care nu vor, nu rezonează, îs puține, dar trec mai departe de cele mai multe ori. 

Larisa: Mhm, absolut! Voiam cumva să aducem în discuție și Urban Tale și să îți spunem că ne place foarte mult ceea ce faci acolo…

Irina: Mulțumesc tare mult! 

Larisa: Ai putea să ne spui mai multe despre, poate inspirația din spatele anumitor design-uri sau din spatele ideii Urban Tale în general, știm că sunt anumite design-uri care au avut mare succes cum ar fi… “nu e niciodată prea târziu să-ți vezi de treaba ta”, ,,let’s make bunul simț cool again’’ iar astea cumva cred că pot să fie abordate și dintr-o perspectivă oarecum legată de…

Irina: Social media

Larisa: De social media, da

Irina: Da, recunosc că au o tangență absolută chestiile astea, ,,let’s make bunul simț cool again’’ a apărut chiar știu de unde. Scrisese cred că Mariciu un articol de blog când a fost un scandal despre o tipă care abordase un hotel să stea într-un fel pe barter la ei și să le facă ceva postare… nu mai știu. A fost un scandal din ăsta în care hotelul îi răspunsese tipei că ,,cine te-ai găsit tu aici, uite hai să-ți arătăm noi cum stau lucrurile’’ și tot internetul a bubuit pentru că există această sensibilitate publică la influencerii care nu lucrează și lucruri de genul ăsta și Mariciu scrisese în articol că ,,uite, există.. și tipu’ cu hotelul are o parte din dreptate și tipa influenceriță are o parte din dreptate, dar până la urmă bunul simț e ceea ce contează’’ și de acolo cumva am venit cu ideea asta că hai let’s… și era și campania lui Trump, nu că aș fi fana lui, dar cumva s-au pupat astea două în mintea mea și făcusem un vizual, în trei secunde l-am desenat și l-am postat și a ajuns cumva din share, în share, în share, în share… Vezi că dacă tot îi atât de… le place oamenilor, dă să fac un produs cu el și am făcut cana cred că și stickeru’ cu mesaju ăsta, iar cu ,,niciodată nu-i prea târziu să-ți vezi de treaba ta’’ tot ceva online a fost, o chestie nu mai știu care, dar am zis că dacă nu-ți place contul cuiva sau dacă nu rezonezi sau dacă, nu știu, nu ai ceva constructiv de spus, pentru că nu-i neapărat totul despre a fi optimist și jovial și prieten cu toată lumea, dar dacă vrei să corectezi sau să spui ceva constructiv e una, dar altfel ,,niciodată nu-i prea târziu să-ți vezi de treaba ta’’.

Larisa: Cu siguranță, da. Chiar am rezonat cu mesajele astea, în mod evident multă lume a rezonat cu ele. Voiam să te mai întrebăm cumva legat de social media și prezent, la modul în care tinerii din ziua de azi folosesc social media, asta în paralel cu faptul că începem cumva să… începe cumva să crească conștientizarea asupra problemelor sau tulburărilor de sănătate mintală și asupra faptului că cu toții avem o sănătate mintală până la urmă. Cum crezi, dacă crezi că sunt influențați într-un fel tinerii de social media?

Irina: Vorbeam cu o prietenă chiar recent despre lucrul ăsta, că mi-ar fi foarte greu să fiu adolescentă în perioada asta, pentru că acum mai mult ca niciodată e o poluare informațională și vizuală și de toate felurile, că e foarte greu pentru un adult să ajungă la mal și să găsească așa o…să se găsească, să se regăsească pe sine într-un fel. Pentru cineva care abia își construiește și se descoperă, îmi imaginez că este extrem de dificil să nu te compari tot timpul cu alții, să nu te comporți așa cum ar crede alții. Citeam o carte, stai să mă gândesc cum îi zice… cred că ,,Dragoste Modernă’’ de Aziz Ansari, este o carte super banală, dar ideea cărții cumva evaluează statistic relațiile, de ce înainte relațiile țineau mai mult și acuma sunt relațiile tot mai scurte. Și concluzia, “spoiler alert”, era că acum avem acces la mult mai multe persoane și tot timpul ne pare că este cineva mai bun, cineva mai ok pentru noi. O să descoperim că de ce trebuie să fac atâtea compromisuri și să mă chinui cu relația pe care o am acuma, pentru că înainte, na, bunicii noștri aveau satul sau comunitatea lor restrânsă, pentru că la atâta aveau acces, părinții noștri au mers în orașe la facultăți mai știu eu, au avut o comunitate mai mare, noi avem acces la o lume întreagă și ne e foarte greu să ne oprim și să decidem că uite, aici este ok, pot să muncesc aici și acum cu ce am. Exact asta se poate spune și despre regăsirea sinelui într-un fel, e foarte foarte greu. Nu-mi imaginez cum aș gestiona eu sincer viața mea, în general, online acum… da, este super dificil. Nu știu ce fel mă gândesc, ce… nu știu dacă am un sfat sau ceva de dat, nu-i foarte constructivă discuția, vezi, nu.. I’m not a guru in this stuff. 

Pe de-o parte, este important să găsim persoane cu care rezonăm și să comunicăm cu ei, dar pe de altă parte ne trezim că suntem în această… n-aș vrea să folosesc termenul de bulă, că toată lumea, suntem în bula noastră… e așa un echilibru tot timpul între vrei să te dezvolți, să vezi cum sunt alții, dar în același timp, trebuie să-ți construiești tu personalitatea ta și să stabilești tu cum ești înainte să ieși din bula asta…. complicat, foarte complicat.

Larisa: Este!

Irina: Cred că în același timp, acum, ultima perioadă sau poate așa observ eu, se pune un accent mult mai mare pe sănătatea mintală și pe informația mai calitativă și poți să găsești lucruri foarte bune online, dacă le cauți. Important îi să știi că vrei să le găsești pentru că sunt uite, podcast-uri foarte bune care ajută, deci vorba aia, “pe vremea mea nici asta nu era”, deci nu era nici internetul foarte așa, dar nici ajutoare de genul acesta. Da, trebuie să ne învățăm să cernem de mici informația.

Larisa: Mhm. Și în sensul ăsta de a cerne informația, având în vedere că suntem cumva bombardați de informații din toate părțile și sunt tot felul de conturi care susțin diverse mesaje, cum crezi că ar putea un tânăr sau orice utilizator de social media cumva să își facă aceste alegeri, cum putem să ne construim cumva un cerc pe care să-l urmărim, care să fie de calitate?

Irina: Complicat, pentru că eu mă țin minte când eram adolescentă și mie mi se părea că deciziile pe care le fac sunt cele mai corecte, chiar dacă acum retrospectiv mă uit și mi se pare că “not really”. Deci îmi imaginez că dacă iei decizia că un cont de hate de exemplu este ceva mișto, o să fie cam greu să ieși din asta, eventual ieși. Mă gândesc că este importantă comunicarea cu oameni care gândesc la fel. Cred că și că social media ar putea să te ajute în direcția asta, adică să găsești niște oameni ca niște mentori cu care nu neapărat ai un contact, dar pe care îi admiri și oamenii ăia recomandă de obicei lucruri faine și interesante, deci cumva să-ți imaginezi cam spre ce ai vrea să tinzi tu ca persoană și să urmărești poate genul acela de persoane, dacă e să vorbim de social media și să vezi recomandările lor, pentru că lumea de obicei recomandă podcast-uri, filme, canale de YouTube bune, articole, cărți, probabil din recomandări. 

Vezi, asta e faza, informație este, informația este foarte multă, dar ne este greu să alegem care este informația potrivită și atunci ne trebuie o direcție și o direcție ne-o dă cineva care probabil a bătătorit deja calea aia sau a trecut pe acolo.

Larisa: Cu siguranță! E poate puțin mai complicat având în vedere că social media este totuși ceva relativ nou și în sensul ăsta nu e o cale atât de bătătorită, ca să zic așa.

Irina: Da.

Larisa: Dar da, cred că e foarte bine cumva să ne.. să încercăm să ne găsim niște repere și să mergem pe recomandări, dacă se poate.

Irina: Da, eu acum am început și eu să fac terapie recent și, deși mult timp mă gândeam că n-am nevoie, it’s ok, dar mi-am dat seama, stai să mă gândesc cum să formulez… da, nu știu, stai, deja m-am dus la altă idee și nu mai știu ce am vrut să zic, scratch that. 

Larisa: Nicio problemă.

Irina: Dacă îmi amintesc, o să zic în alt context, da’ nu mai țin minte acuma, mi-ai oferit așa..

Larisa: Sigur, chiar voiam să te întreb ceva oarecum legat de asta, dacă desigur vrei să ne împărtășești din experiența ta. Putem să sărim peste dacă nu e ok. Voiam să te întrebăm ce efect are sau a avut în viața ta prezența ta în social media în ceea ce privește sănătatea ta mintală.

Irina: Nu cred că o să-ți dau răspunsul la care te aștepți pentru că de obicei oamenii atunci când vorbesc de sănătatea mintală și social media au o conotație aș zice mai negativă, adică există tendința asta să ne comparăm sau să suferim cumva că uite, n-am făcut suficiente sau nu avem suficient. Pe mine însă, cel puțin în ultimul an, m-a ajutat social media tocmai din cauza comunității despre care îți povesteam, adică oamenilor care mă urmăresc. Și atunci când deveneam mai vulnerabilă și alegeam să povestesc despre un moment mai dificil prin care trec, primeam mesaje de la mămici, again, sau de la persoane că nu asta neapărat le definește, dar problema era legată de asta, în care îmi spuneau că nu sunt singură, că sunt foarte multe persoane care trec prin chestia asta și am legat și niște discuții foarte complexe de la unu noaptea cu femei care erau exact în aceeași situație și nu m-am simțit singură. Pentru că înainte de a deschide subiectul ăsta și înainte de a primi mesajele respective, mă simțeam că numai mie mi se întâmplă, că nu vorbește nimeni despre lucrurile astea dificile, acele lucruri prin care treceam, că așa fiecare are problemele lui și mă simțeam că sunt singură, că nu-s suficientă, că fac lucrurile greșit, dar când primești mesaje în care cineva sincer îți spune că ,,uite, situația mea cum a fost’’, încerci să vezi lucrurile altfel și pe mine m-a ajutat foarte mult să nu pic complet într-o depresie urâtă de tot. Adică pe mine chiar m-a ajutat lucrul asta, are și multe beneficii. Ce mi se pare important este că vulnerabilitățile totuși cred că trebuie împărtășite, dacă vrei să le împărtășești, atunci când ești gata să primești răspunsurile pe care nu vrei să le primești, de genul nu știu, cum am spus și mai înainte ,,nu te-ai spălat pe cap, dar vii să mă înveți pe mine viață’’, știi. Adică trebuie să fie totuși un moment în care te simți cât de cât stăpână pe situație sau deja ai depășit situația aia ca să o dai drept exemplu altor persoane care s-ar putea să treacă prin ceva similar. Nu cred că atunci când te doare cel mai tare trebuie să îți arăți rănile, dar au fost și momente neplăcute pe social media, categoric au fost mai de mult, nu pot să zic că nu îmi pasă de răutățile de pe internet pentru că atunci când primesc o răutate, se întâmplă destul de rar, dar se întâmplă uneori, mă deranjează. Stau și mă gândesc după aia dacă are dreptate, dacă nu are dreptate, tot frământ gândul ăla. De cele mai multe ori nu este despre mine, este despre persoana respectivă și ziua ei sau a lui. Da, și încerc să nu continui polemicile astea, discuțiile care nu duc la nimic bun pentru mine pentru că am ajuns să mă protejez așa, destul de bine, de lucruri… de răutățile gratuite, nu vorbim despre feedback sau ceva constructiv și atunci block, cancel, delete, block, block, block.

Larisa: Absolut, da, sunt total de acord cu asta. Sunt curioasă cum vezi tu cumva lumea asta în care primim mesaje și poate ne simțim obligați să fim disponibili imediat, să răspundem imediat? Primim un mail și poate există așteptarea că o să răspundem la el instant doar fiindcă suntem disponibili sau doar fiindcă vedem mesajele respective. Crezi că trebuie să avem și o reacție la ele rapid sau instant?

Irina: Rațional, o să-ți spun că nu. Trebuie să îți setezi limite și să ai timpul pentru tine și lumea va aștepta, dar, nerațional, așa cum acționez și eu de foarte multe ori, mă apasă pe creier să văd mesajele necitite și mă deranjează și cumva vreau să știu că uite, am lista fără notificări, știi, că mail-urile sunt răspunse, mesajele sunt citite și răspunse la ele. Lucrez la chestia asta, încep să-mi setez mai bine limitele. Acum, în ultimul an, reușesc mult mai bine decât reușeam înainte pentru că acum chiar am priorități sau nu știu, dacă acuma stau, că stau și mă gândesc, poate că am o scuză mai plauzibilă, că înainte era pur și simplu “Irina lucrează”, da’ acuma “Irina stă cu bebe”, deci am o scuză că nu ți-am răspuns. Mai sunt și mesaje din astea, am primit de câteva ori și mă deranjează teribil, în care cineva îmi scrie că… îmi scrie un mesaj și eu nu răspund în secunda doi și după care văd, nu știu, a doua zi că îmi completează mesajul cu ,,mda, am crezut că îți pasă de comunitatea ta’’ sau ,,îți pasă de mesajele pe care le primești, dar se pare că nu’’. Sau odată am primit un mail, îți zic că mă deranjează, deci mă deranjează dacă le țin minte așa în detaliu, am primit un mail de la o profesoară care mă rugase să vin să vorbesc cu elevii ei la o oră și eram dispusă, citisem mail-ul, dar mă pregăteam să îi scriu un răspuns mai amplu, dar a apucat ea să-mi răspundă dup-aia, înaintea mea cumva, și să-mi spună că ,,da, am crezut că îți pasă, dar se pare că ești și tu ca și restul’’. Nu știu ce înseamnă asta, dar presupun că nu era de bine și că ,,uite, aveai un admirator, dar acum ți-am dat unfollow’’ și eram “oh my God, ce primesc”, în primul rând, dar în al doilea rând, nu-mi place ideea, nu-mi place să creadă că nu-mi pasă, pentru că îmi pasă. Nu-i despre asta și mă deranjează când cineva crede că nu, dar această mustrare, abordarea asta îmi displace tare mult și această, zi, amenințare cu unfollow, hmm, șoc, și oricum m-am simțit… I-am scris până la urmă mailul doamnei, cu detalii cine ar putea să ajute mai bine decât mine, dar nu mi-a răspuns, nu mi-a mai răspuns, s-a supărat foarte tare pe mine se pare că și… m-a tratat cu aceeași răceală cu care am tratat-o eu, în imaginația ei. 

Larisa: Da și presupun că există și situații în care se blurează oarecum limitele astea între cât de disponibili ar trebui sau putem să fim și cumva spațiul nostru personal, viața noastră care nu este legată de prezența noastră online sau de faptul că ne citim mail-urile de la 9 la 5.

Irina: Exact, da. Limitele sunt importante, foarte importante. Trebuie să ni le setăm musai.

Larisa: Da.

Irina: Să ținem de ele.

Larisa: În ceea ce privește ultimul an, având în vedere că situația internațională a avut de suferit de pe urma pandemiei și lockdown-urilor și măsurilor aferente, crezi că s-a schimbat cumva rolul sau măsura sau modul în care este… în care sunt utilizate platformele de social media, poate în special pentru tineri?

Irina: Hmm… Sinceră să fiu, nu știu ce să-ți răspund la întrebarea asta. Presupun că s-au schimbat, ținând cont că totul este online acuma, și școala și toate. Cred că și tentația de a trece de la școală la social media într-un click este destul de mare și trebuie să lupți cumva cu tentația asta și îmi imaginez că este foarte dificil, pentru că aceste platforme până la urmă au fost create ca să ne țină acolo. Adică sunt oameni care și-au dedicat viața sau cel puțin ultimii ani din viață studiind cum să ne facă mai atrași de platformele alea și noi nu suntem neapărat tot timpu’ super raționali ca să ne dăm seama de anumite lucruri și atunci tindem să găsim un escape în social media de foarte multe ori. și atunci când ești la un device cu școala online, să faci acest slip spre social media cred că este foarte simplu, foarte repede și foarte dăunător pe alocuri, exact pentru acele limite despre care spuneam mai înainte.

Larisa: Mă gândeam în ceea ce privește poate sentimentul ăsta de comunitate sau nevoia de a comunica, care până la urmă stă la baza tuturor lucrurilor pe care le facem, crezi cumva că s-a schimbat modul în care sunt utilizate platformele de social media având în vedere că poate comunicarea tradițională n-a mai fost posibilă sau a fost cumva îngreunată de măsurile din ultimul an?

Irina: Hmm… Nu știu cum sunt alții, mie mi s-a făcut dor de comunicarea reală, deci nu știu dacă am putea să renunțăm și eu sunt introvertită de felul meu, deci dacă și pe mine mă scoate din casă, măsurile astea acuma, dacă mă scot din casă, îi de bine, iar referitor la comunicare în general, cu apariția social media, mie mi se pare că… nu știu dacă neapărat este un lucru rău, este un lucru puțin studiat probabil, este un shift care, nu știu, că și acuma îs discuțiile astea despre el. Când lăsăm device-urile copiilor, adolescenților, cât timp, cum facem, cum limităm tot timpu’ ăsta de interacțiune cu device-urile, dar nu știm cum va fi viața peste 10 ani, peste 20 de ani. Adică presupun că device-urile nu vor dispărea, într-adevăr trebuie să.. tot timpul să alegem activități în aer liber, discuții și povești fizice cu oamenii face to face, dar mi se pare că acum avem… era, tot așa, un meme pe internet, vorbim în memes, că tinerii din ziua de astăzi nu mai pot să poarte o conversație între ei și arăta cumva poze de acu’ 10 ani când oamenii stăteau în metrou și citeau cărți, poze de 20 de ani când citeau ziare, poze de…  și tot așa. Adică tot timpul oamenii încearcă să “escape” atunci când pot. Social media într-adevăr face mult mai simplu acestei escape, tot timpu’ ești… foarte ușor, poți să evadezi de realitatea de zi cu zi. Hmm… E și un lucru bun pentru că dacă realitatea ta de zi cu zi este aiurea, nu toți suntem “#blessed” să locuim în orașe mari sau să interacționăm la școală, să mergem la școală unde interacționăm cu colegi cu care rezonăm tot timpul, deci social media poate să fie și ei un escape de ceea ce avem la momentul respectiv, în locația respectivă, însă poate să fie și foarte… da, nu-i nimic alb-negru, totu’-i așa într-o zonă gri din care e foarte greu să-ți dai seama ce se întâmplă. 

Și știi ce, uite, acuma mi-am dat seama, ce mi se pare interesant este că am… uitându-mă după mine, am format niște prietenii online prin faptul că urmăresc, tot așa, niște oameni care își postează o parte din existența lor online și eu îmi postez o parte din existența online, ne urmărim așa între noi, nu neapărat influenceri sau nu oameni cu un număr mare de followeri, sau nu știu ce, că urmăresc și oameni care au 30 de followeri, adică chiar nu contează lucrul ăsta. Însă, atunci când ne vedem face to face, chiar dacă nu ne-am văzut niciodată, nu există deloc cringe-ul ăsta că nu ne-am văzut niciodată și că ne cunoaștem, ne… îi senzația că ne știm de o viață, că ne-am văzut până acuma de atâtea ori. Îi foarte interesant cum se șterg limitele astea și eu pe stradă inclusiv uneori mă salută lumea, nu de parcă aș fi nu știu ce vedetă, dar e un salut din ăsta așa ,,hei! salut, ce mai faci?’’, știi? Eu nu cunosc persoana respectivă, dar înțeleg de unde vine chestia asta că… pentru că postez așa… lucruri basic, random, pe care de obicei prietenii le share-uiesc între ei, e o apropiere așa uneori de persoana care urmărește și da, îi foarte fain. Depinde desigur și de ce vrei să transmiți și ce vrei să obții cu lucrurile astea, dar “the perks”, știi, of being online, pot să.. se șterg unele bariere din astea.

Larisa: Da, asta e chiar foarte interesant. Mă gândesc cumva poate și din perspectiva cuiva care… poate unui elev de liceu care să zicem că are niște interese mai aparte, mă gândesc că prin ușurința asta de a găsi oameni mari sau cu interese similare, mă gândesc că social media cumva poate să fie de mare ajutor, ceea ce în cazul meu aveam parțial în timpul liceului, dar nu chiar, era foarte la început, în niciun caz ceea ce e acum. 

Irina: Mda, se șterg, se fac niște poduri, se… 

Larisa: Mhm.

Irina: Îi interesant.

Larisa: Voiam să te mai întreb, tocmai ce mi-ai spus că ți se întâmplă uneori să mergi pe stradă și să te salute oamenii sau să legi diverse poate conversații pe care… la care nu te așteptai poate în momentul când ai părăsit casa, în momentul… în ziua respectivă. Mă gândesc și mă întreb cum reușești să păstrezi echilibrul acesta între viața ta personală și viața ta publică, fiindcă așa cum ai spus, împărtășești o bucată din viața ta. Ceea ce noi vedem pe social media nu este viața ta în întregime, este într-adevăr ceea ce alegi tu să împarți cu ceilalți și mă gândeam cumva, cum menții echilibrul ăsta sau dacă e ceva conștient, studiat, e ceva pe care îl faci în mod natural acum că ai o prezență de atât de mulți ani?

Irina: Probabil mă ajută faptul că am o audiență adultă. Adică sunt oameni de vârsta mea și atunci nu există același entuziasm, să-i spun așa, pe deoparte, că atunci când mă uit, nu știu, se întâmplă meetups când un, nu știu, un vlogger care nu știu, are 18 ani să zicem și comunitatea lui, care sunt de vârste apropiate sau mai mici și interacțiunea lor este cu totul alta, adică este așa un fel de divinizare din asta, orice ar face la vârsta respectivă acel, acea persoană. Când vorbim de adulți, îs mult mai cumpătați și îs mai chill și interacțiunea între adulți este un pic diferită, iar legat de cum împart viața personală de ceea ce public, sunt momente pe care nu vreau să le împărtășesc. Cu toții le avem pentru că nu vrei nici opinii în plus, nici… pur și simplu nu vrei să le împărtășești, sunt intime, private să spun așa. 

Pui doar cum simți probabil pentru că poți să… nu știu dacă din păcate sau din fericire, dar cu cât mai mult te expui, cu atât mai mare este interesul și tinzi, dacă nu, iarăși vorbim despre limite, dacă nu-ți setezi limitele să știi până unde ești gata să împărtășești, riști să pici în zona aia inconfortabilă și pentru tine și atunci într-adevăr chemi oamenii în casa ta și intră oricine cu papucii, cu bocancii de noroi sau… Adică trebuie neapărat să îți setezi cred că niște limite, să-ți dai seama până unde ești gata să împărtășești și până unde ești gata să auzi lucruri într-un fel despre tine. Dacă vrei, poți să împărtășești… adică, dacă te simți confortabil, poți să povestești absolut tot pentru că sunt persoane care își expun… clar, nici ei, ele nu-și spun în totalitate toată existența, dar vezi acolo și la story puncte puncte puncte puncte puncte puncte puncte în fiecare zi, adică cumva toată ziua au fost implicate online. Dacă se simt bine și confortabil ,,they do they’’. 

Larisa: Cumva vorbim de limite și de faptul că dacă te simți confortabil, de ce nu? Atât cât e confortabil pentru tine, normal. Mă gândesc din nou poate la o audiență mai tânără, la cineva care își folosește contul pur pentru socializare, într-un cerc restrâns poate de colegi, prieteni, mă gândesc cum ar putea să își dea cumva seama cât de mult e prea mult, având în vedere că poate la vârsta respectivă, cum să zic, limitele nu sunt atât de bine formate sau poate îți dorești să postezi lucruri doar pentru a genera anumite reacții. Nu știu, cumva, dacă te-ai întoarce în trecut și presupunând că social media ar fi la fel de dezvoltat cum este acum, cum.. cumva unde te-ai opri sau ce sfat ai avea pentru cineva care își dorește să aibă un cont de social media, dar care să zicem are 16/17 ani și poate încă nu știe exact care sunt lucrurile cu care e confortabil și în ce măsură?

Irina: Primu’ lucru care-mi vine în minte este să evaluezi într-un fel feedback-ul și răspunsul la ceea ce postezi pentru că dacă postezi o poză la care îți răspund 10 duzi în vârstă că ,,hei, sexi, hai să ne vedem’’, poate ar fi bine să setezi o limită de views pentru prieteni, anumite chestii că și instagramul are chestia asta în care poți să selectezi audiența care să vadă. Să asculți probabil de feedback-ul pe care îl primești, nu neapărat în mod direct pentru că nu tot timpu primești în mod direct feedback de genul ăsta, dar dacă te simți inconfortabil că te tot abordează nenici și asta sub nicio formă nu zic că dacă ai pus o poză drăguță este normal să te abordeze nenicii pentru că nu este, dar se întâmplă lucrul ăsta, fie îți setezi cumva limitele de confort să vadă prietenii sau să fie, nu știu, deci cumva limitele alea de views. Și le dai block la nenici, neapărat, dar în principiu cred că e bine să te orientezi după ceea ce crezi tu că ți-ar plăcea ție să vezi la tine într-un fel, dacă poți să… așa un pic, nu să te gândești ce cred alții, ce crezi tu dacă te-ai vedea dintr-o parte, dacă ai vedea contul tău dintr-o parte, cum te-ai, nu știu, nici ,,evalua’’, că ,,evalua’’ sună așa prea academic…

Larisa: Cum te-ai percepe sau cum te-ai…

Irina: Cum te-ai… da, cum te-ai percepe într-un fel, dacă ceea ce vezi, îți place, ,,you do you’’ în continuare orice ai posta acolo, atâta timp cât nu rănești pe cineva sau nu faci un…

Larisa: O să intrăm acum în ultima întrebare pe care o aveam pregătită. Având în vedere că

influencerii influențează sau cel puțin au puterea de a aduce o mică… 

Irina: Au microfonul, eu aș zice.

Larisa: Exact, da! Având în vedere că influenceri au microfonul și că sunt mulți oameni care ascultă, care pleacă urechea la mesajele pe care le transmit, crezi că influencerii au… joacă sau ar putea juca sau ți-ar plăcea să joace un rol în ceea ce privește conștientizarea, nu doar a tulburărilor, dar a faptului că cu toții avem o sănătate mintală, ți-ar plăcea cumva să participe în discursul acesta de a fi mai deschiși și de a vorbi mai deschis despre sănătatea noastră mintală?

Irina: Uite, aici intervine asta cu ,,niciodată nu-i prea târziu să-ți vezi de treaba ta’’, în ideea în care ce mi-ar plăcea mie nu are nici o relevanță cu ce face lumea, adică așteptările mele sunt fix așteptările mele și acolo ne oprim. Este fain în general să se discute mai mult despre sănătatea mintală, n-aș zice că trebuie cineva care nu simte și nu are nici o relevanță cu asta pentru că într-adevăr este un subiect interesant și este un subiect de interes, dar trebuie să ai și o tangență cu sănătatea mintală pentru că degeaba povestești tu cât este de important să fii mindful și să mergi la terapie și să îți construiești sau să-ți reconstruiești propriul ,,eu’’ și după aia să mergi să bați copiii, adică sunt niște lucruri care nu se pupă. Deci cumva trebuie să fie fiecare își vede de ceea ce are de comunicat. Și cu siguranță discuția despre sănătatea mintală trebuie să fie una cât mai des avută, dar așteptările noastre și realitatea nu-s neapărat tangente.

Larisa: Deci nu crezi cumva că ar trebui să sărim cu toții neapărat în… doar fiindcă este un subiect oarecum de interes sau care…

Irina: Nu cred sincer și nu cred că… uite, de exemplu sunt și conflictele politice sau sunt alegerile sau sunt asta și observ de multe ori tendința asta a… mă rog, eu încă sunt sau sunt mică la 20.000 așa luând într-un calcul global ce se întâmplă și care este numărul de following la influenceri mari, dar mai dau, mai dă lumea share la mesaje pe care le vezi că… “uite, tu ai atâția followeri și de ce tu nu povestești despre alegeri?”, “de ce tu nu faci asta?”, “de ce nu faci asta?”. Pentru că nu se pricepe, pentru că nu vrea, pentru că nu este vibe-ul ei, pentru că are un contract în care scrie că nu se poate să vorbească despre politică, pentru că are motive, nu vrea și punct, nu trebuie să-ți bagi tu ideea ta cuiva. Nu știu, e ca și cum ai trece pe lângă casa cuiva și ai zice ,,eu să am atâția bani, mi-aș face altfel casa’’. Tu ți-ai face-o, dar nu o faci, adică îs niște lucruri care nu au… n-ar trebui să se intre… știu că este tentant, exact din motivul pentru că vezi viața cuiva și ai impresia că-l știi pe omul ăla și că uneori rezonezi atât de bine că îți este… îl simți ca un prieten sau ca o persoană apropiată și-ți vine să-i zici că ,,hei, uite un subiect de interes, hai povestește despre el, de ce nu povestești?’’, însă nu cred că este cazul. Așa cum nu ne ducem nici la prietenii noștri să le zicem că ,,hei, tu de ce nu ieși în stradă să povestești despre… nu știu ce acolo’’.

Larisa: Mersi mult, Irina! Ne putem opri aici, însă dacă vrei să adaugi ceva care ai vrea să rămână la final sau ceva ce nu am abordat în episod, ești binevenită să o faci.

Irina: Citeam ieri într-o carte că ajungem să vorbim despre sănătatea mintală atunci când aceasta are de suferit și nu vorbim despre sănătatea mintală atunci când… ca o prevenție sau când suntem bine. Cred că este important să facem prevenție și aici, dar prevenție adevărată, nu să ne cumpărăm săpun cu bule și să facem o cadă de apă fierbinte. Și aia ajută, dar nu neapărat, adică e important să nu ajungem la problemuțe și să avem grijă de sănătatea noastră mintală înainte ca aceasta să scârțâie.

Larisa: Pe data viitoare! Aveți grijă de voi și de sănătatea voastră mintală!