Despre anxietate și toate stările ei – partea I

“De regulă oamenii se tem de emoțiile pe care le au pentru că nu au știut să le gestioneze până acum și se așteaptă ca atunci când intră, să intre toate de-a valma, și uneori poate să intre toate de-a valma. Ideea e cum le lăsăm încet încet să intre, astfel încât să nu bruscheze foarte tare sau să nu ajungă să ne controleze viața într-o manieră sau alta.”

Voluntar: În luna dedicată conștientizării sănătății mintale, am stat de vorbă cu Bianca Vătășescu, psiholog clinician, psihoterapeut și consultant în carieră, despre anxietate, ce e ea și cum se manifestă. Asculți prima parte a episodului. 

Bianca: Anxietatea e un soi de teamă difuză, fără un obiect precizat și asta cumva e diferența între ce înțelegem prin anxietate și ce înțelegem prin fobie, pentru că de regulă fobia e atunci când ai un stimul clar, de genul fobia de câini. E clar că triggerul e câinele și ești conștient de obiectul respectiv, în timp ce anxietatea e cumva difuză, pentru că nu prea înțelegi ce o provoacă conștient. O altă definiție pe care a sugerat-o APA, Asociația Psihologilor Americani, ar fi că se caracterizează anxietatea prin sentimente de tensiune, îngrijorare, și schimbări fizice. La nivel cognitiv, ne trec tot felul de gânduri, mai mult sau mai puțin raționale. Oricum ar fi, sunt intruzive, în sensul că nu prea putem să scăpăm de ele atunci când ne copleșește anxietatea, de tipul “nu sunt suficient de bun” sau “ce-o să se întâmple” sau temeri legate de viitor. Sau, dacă e în cadrul unei anxietăți sociale, poate să fie ceva de genul “o să mă fac de râs” sau “o să fiu caraghios” sau “ceilalți o să râdă de mine”. Ar mai fi dificultăți de concentrare, pentru că atunci când cineva suferă efectiv de anxietate, îi e greu să se concentreze, să se focuseze, pe sarcinile pe care le are de îndeplinit, de genul la școală, senzația că mintea a rămas goală, soiul acela de “blank” pe care îl resimțim uneori. Ar mai fi teama de pierderea controlului și, inconștient sau, conștient pentru unii, ar fi teama de moarte. Asta cumva ar fi mai mult atunci când apar și atacurile de panică, pentru că, cumva, teama de moarte e destul de profundă și prin manifestările fizice pe care le resimte persoana. Și o să ajungem imediat acolo. 

Voluntar: Gândurile astea trec involuntar sau sunt trigger-uite de ceva?

Bianca: Da și nu. În sensul că poate să existe triggerul, în sensul că cineva cu, mă rog, cu anxietate socială să zicem, a mai trecut uneori prin diverse contexte în care s-a simțit respins, sau s-a simțit amenințat, sau de tipul bullying, și cumva atunci când ajunge într-un context social, i se reactivează acest tip de traumă sau, cumva, i se activează anxietatea. Nu e neapărată nevoie să existe triggerul, pentru că se poate manifesta anxietatea și fără un trigger real, de tipul atacurile de panică pot să apară și fără un trigger real, în sensul că se acumulează foarte multe frustrări

sau probleme pe care persoana nu le ia în calcul și, la un moment dat, ajunge să facă un soi de atac de panică și poate să fie fără un trigger real, adică triggerul nu există în momentul acela. Poate să fie, nu știu, la o discuție cu prietenii și totul să fie “flower power” și cumva să i se activeze un atac de panică. Deci nu apare neapărat triggerul. 

Toată lumea se gândește la anxietate ca fiind o frică, doar că, cumva, nu e compusă doar din frică, ci e spartă pe mai multe paliere. Și una dintre ele ar fi senzația de pierdere a controlului, pentru că asta e cumva cea mai pregnantă în cazul anxietății, de tipul persoana respectivă simte că pierde controlul asupra propriului corp, pentru că o să vezi că și la nivel corporal sunt anumite modificări, și asupra propriei minți, pentru că nu înțelege de unde sunt gândurile astea și ce să facă cu ele, și asupra emoțiilor pe care le resimte, pentru că dacă ești la o petrecere și dintr-o dată simți o teamă pe care nu ți-o explici, e clar că, cumva, simți că pierzi controlul. Ar mai fi o stare de tensiune pe care o resimte persoana atât emoțional, cât și corporal, pentru că o să ajungem la corporal și o să amintesc de asta, e un soi de tremur, și al mâinilor și al corpului, care poate să apară la anumite persoane, sau poate să nu apară. Senzația de a fi la limită, în sensul că nu-ți mai recunoști propriile emoții, nu știi ce o să se întâmple, nu știi dacă o să trăiești sau nu, și cumva persoanele cu anxietate, mai ales prima dată când debutează anxietatea, nu prea înțeleg ce se întâmplă cu ele. Un alt palier ar fi iritabilitatea, dar asta cumva apare mai degrabă atunci când vorbim și de depresie. 

Voluntar: Depresia și anxietatea merg mână în mână, sau poate să existe una fără alta, sau la un moment dat vine și cealaltă, după ce apare anxietatea să zicem?

Bianca: Poate să fie doar una, sau poate să fie ambele, sau poate să vină una după cealaltă. Toate cele 3 variante pe care tu mi le-ai enumerat sunt perfect ok, în sensul că, de regulă, o persoană care începe să aibă anxietate sau depresie, ulterior poate să o dezvolte și pe cealaltă, pentru că ele cumva sunt în comorbiditate, comorbiditate însemnând că, cumva, simptomele lor sunt ușor amestecate și o să explic de ce se întâmplă asta. De regulă, o persoană care începe să aibă atacuri de panică, sau simpla anxietate generalizată, ușor ușor începe să evite tot felul de situații. Evitând tot felul tot felul de situații, începe să se retragă social, să, cumva, să-și piardă pofta de viață, și ușor ușor, poate să cadă în depresie. În același timp, o persoană cu depresie poate să se gândească că..ce se întâmplă cu ea.. cumva nu găsește soluții, sau nu o să existe soluții, și poate să manifeste cumva comportamente tipice anxietății sau, de ce nu, chiar să dezvolte o anxietate. Adică, cumva, astea merg mână-n mână. Și da, sunt persoane care, într-adevăr, au și anxietate și depresie, cumva a mers mult mai profund, poate să fie vorba despre o tulburare afectivă.

Aș prefera să vedem anxietatea și depresia ca fiind pe un spectru, fie că vorbim de tendințe la nivel de început, fie că vorbim de stadii avansate și atunci e vorba clar de un consult psihiatric pentru că, știu că o să ajungem la un moment dat la discuția asta, și aș vrea cumva să punctez încă de acum. Pentru că sunt foarte multe persoane care suferă de atacuri de panică și nu le tratează în niciun fel. Și, ideea ar fi să meargă la psihiatru, pentru că e nevoie de medicație și, dacă se începe în stadiul inițial, e super ok și persoana își revine foarte ușor. 

Voluntar: Deci atacurile de panică nu pot să fie tratate și cu psihoterapie, trebuie să se intervină cu tratament?

Bianca: E o întrebare la care aș răspunde cu “depinde”, pentru că unele studii spun că terapia ajută în proporție de vreo 80% și cumva nu ar mai fi nevoie de medicație, alte studii care susțin că e mai importantă medicația decât terapia, alte studii care de exemplu arată că doar un simplu sport ar ajuta depresia, de exemplu, și nu mai e nevoie să intervii foarte tare pe parte de tratament medicamentos. Însă recomandarea mea ar fi ca persoanele care suferă de atacuri de panică sau care cumva se consideră ca având tendințe depresive sau anxioase să consulte pe.. consulte un psiholog sau un psihiatru și ulterior să respecte recomandările, pentru că de la caz la caz e nevoie fie de medicație, fie de terapie, și cumva cel mai ok ar fi să se combine astea două, pentru că mi-e greu să cred că poți să scapi singur de atacurile de panică, sau doar prin terapie. Uneori e mult mai eficient să le combini pe astea două și să-ncerci și părerea psihiatrului, chiar dacă nu iei medicație. Am tot auzit diverse persoane care îmi tot iau rețete, care nu ar fi pe numele lor, și cumva un semnal de alarmă ar fi în direcția asta, că nu-i ok deloc să se întâmple așa. Nu-i ok pentru că medicația produce modificări și ok ar fi să fie sub o monitorizare psihiatrică, în sensul că psihiatrii fac tot felul de analize și e normal să se întâmple așa, adică cumva monitorizează starea pacientului. Ori dacă pacientul ia medicație fără recomandare, nu are de unde să știe ce riscuri sunt și ce modificări își produce singur, cumva, sau dacă medicația e adecvată sau nu. Nu poate să funcționeze doar terapia sau doar medicația, adică depinde de alegerea specialistului, dar cumva și în funcție de nevoile clientului, dar și de reticența lui spre una sau spre cealaltă pentru că am întâlnit foarte multe persoane care-s mult mai deschise în a lua medicație decât a merge la terapie și atunci go for it, adică e ok dacă asta e în acord cu tine, atunci măcar fă asta. 

Voluntar: Mi se pare că există o stigmă foarte mare împotriva medicației, la liceu să mergi la psiholog e ceva tabu, deci în contextul ăsta să iei direct niște pastile mi se pare curios..

Bianca: În România e tabu și să mergi la psiholog și să mergi la psihiatru. Lucrurile s-au mai schimbat în ultima perioadă și mă bucur că s-au mai schimbat. În schimb, cumva, românii cel puțin sunt obișnuiți să ia medicație fără o părere avizată și atunci, dacă ia paracetamol pentru simplul fapt că e ok să-l ia pentru orice, același lucru o să facă și cu tablete pentru că le-a recomandat vecina. Și asta spuneam că, cumva, e mai ușor să accepte o medicație, nu neapărat și specialistul din spatele medicației, decât să meargă la un terapeut și să vorbească despre toate problemele pe care le au. Pe de altă parte, într-adevăr le e unora mult mai confortabil să meargă la psiholog decât la psihotera.. decât la psihiatru pentru că nu-i așa mare stigma asociată. Cumva, dacă mergi la psihiatru, încă se consideră mulți nebuni, ceea ce nu-i ok, adică oamenii merg la psihiatru pentru că își doresc să-și găsească o rezolvare pentru problemele lor, nu pentru că sunt într-un mod sau altul. 

Voluntar: Dacă ai auzit sau ai făcut comentarii de genul “e doar în capul tău”, “poți să controlezi”, “o să treacă” “ține de tine”, e important de știut că anxietatea se manifestă puternic și la nivel fizic. Discuția aceasta nu e un consult. Dacă te regăsești în cele spuse de Bianca și vrei să ceri ajutor, la finalul discuției am lăsat câteva helpline-uri și resurse de pe site-ul nostru, mentalhealthforromania.org.

Bianca: Atunci când cumva suntem mai anxioși, tindem să transpirăm mai mult, tensiunea musculară e sub formă de tremur, în sensul că îmi tremură mâinile sau îmi tremură corpul. Atunci când anxietatea e de mult, mult, timp, apar tot felul de dureri de stomac, tulburări ale tranzitului, care nu sunt neapărat de cauză medicală și atunci inclusiv medicii recomandă și consult, mă rog, recomandă să meargă persoana la psiholog. Un alt indicator ar fi amețeala sau tensiunea arterială, bătăile rapide ale inimii, care cumva sunt foarte recurente în rândul atacurilor de panică. Cam astea sunt principalele.. principalii indicatori ai unui atac de panică – bătăile rapide ale inimii. Ar mai fi dificultățile de respirație și insomnia, care iarăși poate să fie identificată și în depresie. Care ar fi diferența între depresie și anxietate, în ceea ce privește insomnia, este că la depresie te trezești mai degrabă mai devreme sau nu adormi, dar în sensul că nu adormi pentru că, cumva ai dormit toată ziua sau mai degrabă nu adormi pentru că te-ai trezit în timpul nopții și nu mai poți să mai adormi, în timp ce la anxietate problemele ce țin de insomnie sunt în prima parte, adică nu adormi seara pentru că îți vin tot felul de gânduri în minte și cumva nu te lasă să adormi. Asta ar fi cam diferența de nuanță între ele. Sigur, de la caz la caz, tendințele sunt altele, semnele sunt altele. 

Anxietatea se referă la viitor, în sensul că îngrijorările merg pe viitor și asta cumva aș vrea să fac diferența între anxietate și depresie, pentru că în timp ce anxietatea se duce pe viitor, depresia e pe trecut. Adică, mă îngrijorează ceva ce nu am schimbat, în trecut și asta mă urmărește în prezent, în timp ce anxietatea este, mă îngrijorează ceva ce s-ar putea întâmpla cândva în viitor. De regulă persoanele care suferă de anxietate generalizată evită tot felul de comportamente pe care înainte le acceptau, în schimb ce acum nu mai sunt ok, de tipul ieșiri în în societate sau, nu știu, plecări în vacanță sau mers cu avionul sau tot felul de comportamente care în mod normal nu ar fi anxiogene și acum însă pot să fie trigger pentru un posibil atac de panică.

Prin ce se diferențiază depresia de anxietate ar fi faptul că depresia cumva ascunde o furie pentru că cum am zis e mai degrabă pe irascibilitate. O persoană irascibilă poate să aibă tendințe depresive, o persoană melancolică, o persoană tristă. Dar nu doar tristețea face ca o persoană să fie sau nu depresivă. Convingerile de tipul “nu are rost” sau gânduri de suicid asta cumva poa’ să fie ca comportament tipic al depresiei sau nu și cum am spus furia sau absența furiei pentru că uneori la depresie mai degrabă o furie pe care persoana nu și-a exprimat-o adecvat atunci când a fost cazul.

Voluntar: O altă întrebare și nelămurire era dacă timiditatea e același lucru cu anxietatea.

Bianca: O persoană timidă într-adevăr poa’ să fie anxioasă, în sensul că poa’ să se teme de foarte multe lucruri și atunci e pricepută de către ceilalți ca fiind timidă. În același timp, timiditatea asta ascunde o neîncredere în forțele proprii, care, da, poate să ducă la o anxietate sau la o depresie, dar nu înseamnă neapărat că e asociată unei depresii sau unei anxietăți. 

Voluntar: La un consult, tu când povestești chestiile astea, un specialist decide unde te încadrezi și care ar fi tratamentele de urmat?

Bianca: Hai să-ți spun cumva ce face psihologul clinician. De regulă, dacă clientul vine cu o poveste, nu prea știe ce e pe acolo, nu știe dacă e depresie, anxietate, da’ știe că e ceva ce nu e ok. Psihologul clinician face un interviu, în sensul că vorbim despre problemă, vedem cam din ce se compune problema și vedem dacă, nu știu, de exemplu, sunt gânduri iraționale sau ce temeri sunt sau vedem cam care sunt nuanțele. După care, de regulă se face și o parte de testare, în sensul că sunt teste standardizate care măsoară ceva anume, în sensul că sunt teste de anxietate, sunt teste de depresie, sunt teste care măsoară și anxietatea și depresia și stresul, pentru că uneori tindem să credem că suntem anxioși, când în realitate avem de fapt un nivel foarte crescut al stresului care ne afectează și s-ar putea să fie doar stresul și nu neapărat să fi dezvoltat deja o anxietate. Și cumva e important să fie destul de clar, adică să fie niște măsurări adecvate și valide, în același timp și de asta cumva psihologul clinician tre’ să și măsoare, dincolo de discuția propriu-zisă. Sigur că și intuiția și experiența și toate informațiile pe care le are ajută, dar sunt cumva mai multe piese ale puzzle-ului care trebuie puse bucată cu bucată. Ulterior se fac niște recomandări, în sensul că dacă persoana respectivă are nevoie să meargă și la psihiatru, se fac recomandări spre un psihiatru sau se dă un raport cu care persoana respectivă merge la psihiatru și abia apoi psihiatrul decide care este diagnosticul real și dacă este sau nu nevoie de medicație. 

Voluntar: Ce e un atac de panică și ce-l produce?

Bianca: Atacurile de panică sunt cumva episoade care apar fie mult mai des, adică în sensul că într-o lună apar câteva episoade sau fie o dată la un an, doi ani. Cumva persoana care face atacuri de panică prima dată când le face nu înțelege ce se întâmplă. De multe ori ajunge la SMURD sau la spital pentru că simte senzația la nivel corporal mult prea profund și e asociată cu o teamă profundă și o senzație că ar putea muri oricând, în sensul că așa cum am zis adineauri, e senzația asta de palpitații profunde, pierderea respirației sau dificultăți de respirație, dureri toracice. De multe ori, persoanele care au făcut atacuri de panică au crezut că au făcut un infarct, adică cumva atât de intensă e senzația, plus că fie poate să apară gânduri că s-ar putea întâmpla ceva, fie să nu mai gândească absolut nimic în momentul acela. Ar mai fi bufeuri sau frisoane în timpul ăsta, da’ oricum ar fi, e mult mai intensă decât anxietatea. Nu orice anxietate ajunge la atacuri de panică și astea două cumva nu trebuie confundate pentru că nu oricine care are anxietate are și atacuri de panică. 

Voluntar: Simptomele astea vin la pachet, adică un atac de panică are un val de panică copleșitoare, senzația de pierdere a controlului? Are mereu aceeași intensitate un atac de panică sau diferă și ele?

Bianca: Diferă, diferă și intensitatea și simptomele pe care le manifestă fiecare persoană în parte. În sensul că de regulă, cam primul e mai puternic, ulterior persoana resimte atacurile de panică mai mici sau poate din ce în ce mai mari, depinde de fiecare persoană, depinde de triggerul care l-a declanșat sau nu. Așa cum spuneam, poate să existe în absența unui trigger conștient, poate să fie un trigger inconștient de tipul “totu-i ok, nu vine în niciun factor stresor, în schimb văd ceva ce-mi aduce aminte de ceva ce s-a întâmplat acu’ 10 ani când am simțit ceva”. Și atunci pot să fac un atac de panică. Sigur, fără a exagera și a fi acum foarte paranoici că oricând putem să facem un atac de panică, dar în sensul că de multe ori apar în mod neașteptat și persoanele nu înțeleg ce le-a declanșat. Dar nu, depinde de fiecare în parte, adică, de regulă, hiperventilația și bufeurile sunt mai comune, palpitațiile iarăși sunt comune, dar depinde de fiecare în parte. Oricum ar fi, senzația nu e tocmai comodă pentru persoana care o resimte, de-asta și are nevoie să controleze lucrurile într-un mod sau altul și să apeleze la ajutor de specialitate. Sigur că sunt foarte multe persoane care încep să trăiască cu atacurile de panică și să-și dea seama că o să dureze doar câteva minute și după o să fie ok, doar că à la longue, să nu le tratezi nu e deloc ok pentru că afectează destul de mult viața unei persoane, în sensul că nu mai poți să te bucuri de aceleași lucruri de care te bucurai înainte, trăiești mereu cu o teamă că s-ar putea să începi să ai un atac de panică și ideal ar fi să le tratezi atunci când e cazul și nu ulterior.