Tușesc praf.
Mă întreb de ce…
Dar răspunsul e evident.
Am sufletul părăsit
De mine, de El, de toți.
Tușesc praf.
Să mă sperii sau să reacționez normal?
Sunt obișnuită să nu mai simt nimic.
E gol și trist acolo înăuntru.
Deshidratată, dar resemnată făcând tumbe pe dune
Insolație, halucinații, dar am zărit nectar în viziune
Exfoliere cu nisip pe piele, cât mă ardea gustul licorii
Umbre peste stânci și-mi șoptesc zeii, creatorii, dirijorii
Ce vrei cu adevărat ?
Vreau să ies din coșmar, să intru în vis
Vreau să iubesc așa cum mi-am promis
Că o să mă iubesc pe mine
Cum mi-au zis runele descifrate-n ruine
Am urmat în orb poteca către sine, să pot să văd
Ce e al meu, nu moștenit sau împrumutat și să mă lepăd
Să înțeleg că poate dincolo de coperți
Se schimbă romanul, dacă poți să ierți
Cu adevărat.
© 2024 Asociația Mental Health for Romania (MHR, nr. 184088)
