În ceață
Ce împletește ea ziua, eu desfac seara. A doua zi dimineață îi dau din nou ghemul cadou. Se bucură că poate să împletească ciupici la nepoți și se pune pe treabă cu același entuziasm. Nu-i face mai mari de-o palmă, că doar așa vă mai știe, de copii mici; atunci când vă mai știe.
Pe mine se enervează cel mai des, că sunt mereu aici pe capul ei, în gospodăria ei. Se supără că i-am schimbat prin casă, eu, care nu i-s decât noră, că nu fac cum trebuie una sau alta și îl cheamă pe Victor să rezolve. Lui i se plânge și de el ascultă. Nu știu ce-o să facem când n-o să-l mai știe nici pe el.
