Eu, Iustina Stoica
Ploua.
Am luat un autocar de vizavi de aeroportul din Cluj. Mă așteptau câteva ore pe drum, pe care urma să le petrec în liniște, zgomotul înăbușit al motorului nefiind băgat în seamă. Reveneam acasă de sărbătorile de Paști după doi ani în care nu mai trecusem pe acolo, simțindu-mă străină în țara mea de origine, ca un astronaut întorcându-se din cosmos după un lung sejur pe orbită.
Maramureșul natal era încă departe, dar o poartă din lemn sculptat imitând una maramureșeană, apărută din senin la marginea șoselei, mi-a adus aminte îndată de locul din care pornisem cândva. Am închis ochii și m-am lăsat dusă de fluxul de amintiri, ca și cum aș revedea un film vechi, cunoscut, dar în mare parte uitat.
