O dimineață rece de vară înconjoară clădirea pictată cu albastru deschis și cu linii dezorganizate de alb a Spitalului de Psihiatrie nr. 6. Norii sunt în continuă acumulare, dând senzația că o să fie furtună curând. Totuși, câțiva pacienți și-au făcut curaj să iasă în grădina din spatele spitalului, fiind atent supravegheați de infirmiere.
Dacă mătușa ei se afla în toane bune, Aura o lăsa uneori să stea cu ea în dormitorul părinților și să se uite împreună la televizor, la un film sau serial. Trupul ei mic de copil stătea tolănit în pat, sprijinit de un morman făcut din perne mari și tari umplute cu pene de gâscă, cu privirea ațintită la televizor și cu telecomanda în mână, iar mătușa, tanti Mari – cum îi spuneau toți nepoții – stătea pe marginea patului, cu picioarele copilului întinse în poală. Avea părul undeva între o nuanță de gri și alb cenușiu, tuns scurt, cam băiețește. Nu purta cercei, însă Aura își amintea că o văzuse purtând de câteva ori mărgele mari de chihlimbar și ochelari supradimensionați de soare, cu rame galbene și lentile fumurii, sub o pălărie mare și albă de pânză, care să îi ferească creștetul de soare.
© 2024 Asociația Mental Health for Romania (MHR, nr. 184088)
