În ceață

Ce împletește ea ziua, eu desfac seara. A doua zi dimineață îi dau din nou ghemul cadou. Se bucură că poate să împletească ciupici la nepoți și se pune pe treabă cu același entuziasm. Nu-i face mai mari de-o palmă, că doar așa vă mai știe, de copii mici; atunci când vă mai știe. 

Pe mine se enervează cel mai des, că sunt mereu aici pe capul ei, în gospodăria ei. Se supără că i-am schimbat prin casă, eu, care nu i-s decât noră, că nu fac cum trebuie una sau alta și îl cheamă pe Victor să rezolve. Lui i se plânge și de el ascultă. Nu știu ce-o să facem când n-o să-l mai știe nici pe el.

I hold you

Acum opt ani mintea mea
era un insectar de albine
făcut de un puști ce înfigea
boldurile doar într-o aripă
lumina se așeza pe firele de
electricitate
ca untul pe o felie de pâine fierbinte
un semn secret & câteva cuvinte rostite
în oglindă
pentru persoanele pe care le cunoșteam
un fel de la revedere forțat
în care trupul a devenit o minge
de ping-pong călcată

Trauma

Pătrund alături de copil într-o încăpere aproape goală. Mă străpunge instant un miros puternic de var, care îmi făcea plăcere odinioară. O ușă albă ni se înfățișează. Aceasta se înalță de la jumătatea camerei, iar, după ea, se așterne tăciunele întunericului. Nu mai pot distinge decât câteva șoapte care îmi dau fiorii pe șira spinării.
Ce loc înspăimântător. îndrugă copilul.