Clipiri de momente
Și mă cuprinse o stare de neștire
Sau poate de uitare.
Dar paradoxal uitarea îmi provoacă rememorare,
reînviere a unor clipiri de momente care păreau întregul,
care păreau însuși destinul.
Și cum s-au dus… Acum parcă dor mai tare.
Și parcă timpul trebuia sa vindece răni.
De ce îmi mai prijon mintea în acele clipiri?
