Să punem titlu vieții

Abia când realizezi că ceva e pe final, începi să apreciezi cu adevărat. Acelea care credeam că o să fie ultimele bătăi de inimă erau mai dulci, mai blânde, nu îmi mai judecau alegerile, nu îmi mai criticau parcursul în viață, nu mă mai împingeau pe drumul spre moarte. 

Era noapte de câteva ore bune și liniștea deja era parte din peisaj. Respirația mea era prea zgomotoasă, bătăile inimii erau puternice, dar nu încercam să conving nicio parte din corpul meu să funcționeze altfel decât o făcea. Știam că nu o să mai treacă multe zile până cedez iar, poate pentru ultima dată. Știam pe de rost toate scenariile despre moartea mea și rememoram toate momentele  molipsitor care azi se decide cum vrea să-și pună capăt zilelor.

Frânturi de anxietate

„I aim to be lionhearted, but my hands still shake and my voice isn’t quite loud enough” – Michelle K.

Tremurul vocii, agitaţia corpului, noduri în gât şi presiune în piept. Bătăi rapide ale inimii, durere de stomac, stare de greaţă şi gânduri alunecoase imposibil de atins sau prins. Ţiuit asurzitor, mișcare rapidă din picior, tâmple pulsante şi respiraţii sacadate. 

O descriere amplă a ceea ce poate fi rezumat într-un singur cuvânt: Anxietate.