Echipă

Maria Pascale
Fondator & Președinte
Maria a studiat fizică la Cambridge, continuând cu un master în neuroștiințe la University College London. Devenind mai conștientă de absența dialogului despre sănătatea mintală în România în timpul primilor ani de facultate în afară, Maria a fondat ONG-ul dorind să contribuie la crearea unui mediu mai deschis în acceptarea și soluționarea problemelor mintale și în țara natală.

Dan Mirea
Coordonator proiecte
Dan și-a terminat studiile la Cambridge, a lucrat timp de 2 ani în cercetare psihiatrică, iar acum este doctorand în ultimul an în psihologie și neuroștiințe la Princeton. Prin activitatea lui, Dan își dorește să ajute oamenii să își înțeleagă mai bine sănătatea mintală și să aibă mai ușor acces la sprijin, contribuind totodată la îmbunătățirea cercetării în domeniu în România.

Ioana Nicolae
Coordonator mapare servicii
Ioana a absolvit Facultatea de Psihologie și un master în Psihologia Sănătăţii la Universitatea Bucureşti. Ea activează ca psiholog clinician și își continuă formarea în terapia cognitiv-comportamentală, lucrând totodată în mediul educațional. S-a alăturat echipei din dorinţa de a-și sprijini comunitatea şi de a susține intervențiile psihologice cu o bază științifică.

Oana Dumitrescu
Coordonator ateliere în școli
Oana este studentă în ultimul an la Medicină Militară, la UMF Carol Davila, și își dorește să devină medic psihiatru. Pasionată de artă, în timpul liber scrie poezii, desenează și se implică în comunități creative, considerând arta o formă de eliberare a stresului și de concentrare asupra propriilor emoții. Prin activitatea sa în organizație, vrea să contribuie la destigmatizarea tulburărilor mintale și la promovarea empatiei față de sănătatea psihică.

Ioana Tonceanu
Parteneriate corporate
Ioana a absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea din Glasgow, urmând un master Erasmus Mundus în politici educaționale. În prezent, activează în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății și ca psiholog clinician, fiind în formare în psihoterapia integrativă a traumei. Ioana s-a alăturat echipei pentru a contribui la promovarea sănătății mintale și a utilizării metodelor validate științific în cultivarea rezilienței și autoreglării.

Teona-Maria Coșa
Cercetare
Teona a absolvit Facultatea de Psihologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și are masterate în Tehnici Psihologice și Psihologie Judiciară. Este psihoterapeut cognitiv-comportamental, interesată de intersecția dintre domeniul legal și cel clinic, studiind impactul dinamicilor disfuncționale asupra victimelor abuzului. S-a alăturat echipei pentru a sprijini accesul la o psihoeducație empatică și bazată pe dovezi.

Lavinia Micu
Outreach
Lavinia este absolventă a Facultății de Sociologie, deține un masterat în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate și în prezent lucrează în domeniul cercetării de piață. Ea crede că experiența sa academică și profesională îi oferă abilități valoroase de înțelegere a comportamentului uman, pe care dorește să le folosească pentru a promova sănătatea mintală.

Teodora Matei
Graphic Design
Teodora studiază designul grafic în cadrul Universității de Arte din București și își propune să urmeze un master în străinătate pentru a-și extinde perspectiva asupra procesului creativ. O pasionează în special ilustrația, designul de carte și brandingul. S-a alăturat echipei pentru a sprijini deschiderea dialogului despre sănătatea mintală și pentru a contribui la crearea unui spațiu sigur de discuție.