Cunoaștem cât de dificil poate fi procesul de alegere a unui specialist potrivit, așadar am venit în ajutorul vostru cu o listă de „semnale de alarmă” la care să fiți atenți pe parcursul ședințelor. Cu toate acestea, dacă întâlniți un specialist care bifează următoarele red flag-uri nu înseamnă că nu mai există alți specialiști competenți, compatibili cu voi, gata să vă asculte, accepte și susțină.
Este un Red Flag dacă specialistul tău:
1. te judecă
O mare parte dintre oameni relatează faptul că nu încep un proces psihoterapeutic din cauza rușinii, a vinovăției și a fricii de a fi judecat. Un specialist competent nu va judeca gândurile și emoțiile clientului din fața sa, ci va prezenta empatie și acceptare necondiționată, căci și terapeuții sunt la fel de umani și imperfecți ca omul care le calcă pragul cabinetului. [1] Și ei poartă o poveste de viață, răni emoționale și suferință, diferența fiind că au fost deja învățați și formați să-și gestioneze dificultățile din plan personal și relațional astfel încât să nu interfereze în plan profesional. Astfel că, înainte de a te răzgândi cu privire la mersul la psiholog, psihoterapeut sau alt specialist în sănătate mintală, amintește-ți că și terapeutul tău e om, la fel ca tine.
Dacă pe parcursul ședințelor te simți criticat ori judecat de către specialistul din fața ta, și simți că își impune propriile convingeri, precum: „Ar trebui să te gândești la copii la vârsta ta, nu la muncă!” sau „Nu ai procedat bine aici” etc., ar putea fi un semnal de alarmă că nu este un psihoterapeut potrivit sau chiar faptul că acesta încalcă codul deontologic al profesiei. Este important de notat, totuși, faptul că psihoterapeutul are momente când va provoca clientul cu o întrebare complexă, care necesită o confruntare cu sine – iar aceasta poate pune în dificultate persoana în cauză, întrucât este nevoie să depună un efort pentru a găsi un răspuns. Acest tip de situație poate fi interpretat drept o judecată de unii oameni.
2. discriminează pe bază de vârstă, gen, identitate de gen, rasă, etnie, cultură, origine, religie, orientare sexuală, dizabilități, situație socioeconomică sau orice aspect interzis de lege
În strânsă legătură cu judecarea clienților sau pacienților este discriminarea. Orice formă de discriminare reprezintă o încălcare a drepturilor omului și o încălcare a codului deontologic al unui psiholog cu drept de liberă practică. Cum îți poți da seama că specialistul la care ai apelat discriminează? Acesta se poate angaja în remarci sau comportamente care aduc prejudicii demnității celorlalți, poate refuza furnizarea serviciilor pentru o anumită categorie de populație sau o persoană care aparține de o anumită categorie socială, economică etc. [2]
Dacă vorbim despre discriminarea pe baza orientării sexuale sau a identității de gen, indici precum invalidarea identității de gen/a orientării sexuale, catalogarea sentimentelor queer drept „o fază” pot fi semnale care să atragă atenția că specialistul nu respectă integritatea și demnitatea celorlalți. Dacă terapeutul minimizează sau chiar neagă importanța faptului că ești queer, face anumite presupuneri negative, se referă la identitatea ta de gen/ sexualitatea ta ca la o boală ce trebuie tratată, acestea sunt semnale de alarmă cu privire la competența specialistului, dar și a respectului față de clienții săi. [1]
3. nu oferă (suficiente) informații despre servicii
Un specialist competent va fi întotdeauna transparent în ceea ce privește serviciile sale. Specialiștii în sănătate mintală parcurg un traseu profesional de lungă durată și continuu, astfel că este foarte important ca la începerea serviciilor aceștia să informeze clientul cu privire la costurile ședințelor, la formările profesionale pe care le dețin, experiența în lucrul cu alți clienți, dacă se află sau nu într-un proces de supervizare. Supervizarea are loc atunci când specialistul se află la începutul carierei sale de psiholog/ consilier psihologic/ psihoterapeut și are durata de minimum 2 ani. [1]
- Evaluarea psihologică presupune aplicarea unor instrumente psihologice, precum testele și interviul, pentru a stabili dificultățile prin care trece un client, nivelul de gravitate, metodele de intervenție și tratament.
- Consilierea psihologică presupune intervenții de scurtă durată cu rolul de a optimiza comportamentul clientului în prezent, astfel încât acesta să fie funcțional (de exemplu, îmbunătățirea comportamentelor alimentare, a programului de somn, gestionarea emoțiilor, dezvoltare personală etc).
- Psihoterapia este o intervenție de durată mai lungă decât consilierea și are ca scop abordarea cauzelor care au determinat comportamente disfuncționale. Totodată, psihoterapia este un proces de autocunoaștere, de acceptare și de iubire a propriei persoane, prin descoperirea resurselor proprii, a unicității fiecăruia și a normalizării defectelor, emoțiilor și trăirilor interioare. În cadrul psihoterapiei, clientul își explorează propriile experiențe de viață, ghidat de către terapeut, pentru a-și putea înțelege tiparele disfuncționale, adică acele emoții, comportamente, gânduri care îi împiedică adaptarea sănătoasă la mediul său relațional, profesional, familial. Cu ajutorul psihoterapiei, învață nu doar să înțeleagă aceste tipare, dar și să le gestioneze pentru a contribui la satisfacția vieții lui prezente și viitoare, în afara ședințelor și a procesului psihoterapeutic.
Există mai multe tipuri de psihoterapie, astfel că fiecare dintre acestea presupune moduri și tehnici de lucru diferite, în funcție de fundamentul teoretic pe care se bazează. Înțelegem că poate fi copleșitor să alegeți tipul de psihoterapie potrivit pentru tine, astfel că îți recomandăm să te gândești la ce te caracterizează și modul în care îți place să abordezi sarcinile de zi cu zi: îți place să fii structurat și precis sau mai degrabă îți place spontaneitatea și expresivitatea? Ești dispus să te implici într-un proces de lungă durată sau dorești să parcurgi un număr fix de ședințe pe un termen mai scurt? De cele mai multe ori psihoterapia de scurtă durată, cu un număr stabilit de ședințe, este recomandată pentru soluționarea unor situații exacte, care presupun intervenții rapide și pe termen scurt, precum anxietatea înainte de un eveniment important, frica de zbor, de medic, fobii, stresul, etc, însă pentru situațiile mai complexe se recomandă și/sau o altă formă de psihoterapie de lungă durată, care lucrează atât dificultățile din prezent, cât și evenimentele și experiențele trecute ale clientului.
Persoanele care simt că e inconfortabil să vorbească despre experiențele lor sunt încurajate să încerce terapiile expresive (pentru a se exprima prin intermediul corpului, mișcărilor, culorilor, simbolurilor), care nu presupun o abordare directă din partea terapeutului, cum e cazul terapiei „prin vorbire”, iar câteva dintre acestea sunt artterapia, psihoterapia experiențială, psihodrama, etc.
Însă aceasta nu e o regulă și oricine, cu orice tip de personalitate și preferințe poate încerca orice formă de psihoterapie. Procesul psihoterapeutic permite oricând retragerea sau renunțarea și ține minte că ești oricând îndreptățit să încerci un alt tip de terapie!
Există foarte multe informații cu privire la tipurile de psihoterapie și eficiența acestora care te pot ajuta în a alege tipul de psihoterapie potrivit pentru tine, iar un specialist competent va manifesta flexibilitate în relația cu clientul și-și va adapta tehnicile de lucru în funcție de nevoile acestuia.
- Consultul psihiatric poate fi realizat numai de către un psihiatru, un specialist licențiat în medicină. Acesta este singurul care poate stabili diagnostice și poate prescrie tratament medicamentos.
4. oferă servicii în afara ariei lor de expertiză
Având în vedere ariile de expertiză ale specialiștilor în sănătate mintală, este foarte important ca aceștia să respecte limitele lor de competență și pregătirea profesională pe care o dețin. Un semnal de alarmă esențial în cazul unui specialist este dacă acesta practică servicii în afara ariei sale de expertiză. De exemplu, un psiholog/consilier psihologic care practică psihoterapie, în absența unei formări profesionale adecvate sau care oferă tratament medicamentos și stabilește diagnostice, în afara pregătirii medicale specifice unui psihiatru. De asemenea, după cum am menționat mai sus, ține minte că un psihiatru nu va putea practica psihoterapie sau consiliere, în absența unei formări corespunzătoare, suplimentare programului de rezidențiat. Pentru a vedea dacă un specialist e acreditat, acesta trebuie să apară după nume sau după un cod unic în Registrul Unic al Psihologilor (R.U.P.). În cazul în care nu îl găsești aici, ar fi mai bine să cauți pe altcineva.
5. încalcă confidențialitatea
Confidențialitatea presupune faptul că informațiile împărtășite de către client specialistului nu vor fi divulgate, cu excepția situației în care clientul reprezintă un pericol pentru propria persoană sau pentru ceilalți, sau în cazul în care informațiile vor fi utilizate în studii sau discuții cu supervizorul, și vor fi protejate de anonimat. Aceasta trebuie menționată și în contract. Confidențialitatea ar trebui să se găsească la baza oricărei relații terapeut-client, iar în momentul în care ea lipsește, acesta poate reprezenta un principal red flag că specialistul nu respectă nici clientul din fața sa și nici profesia pe care o practică.
Astfel, dacă ședința de terapie este înregistrată, se fac poze fără consimțământ, terapeutul divulgă date ale clientului, aduce alte persoane în încăperea unde are loc ședința fără consimțământul clientului, acestea sunt câteva exemple de semnale de alarmă că specialistul din fața ta îți încalcă confidențialitatea. Excepție fac situațiile în care au loc terapii de grup, cu remarca ca fiecare persoană implicată în procesul terapeutic să păstreze confidențialitatea, respectiv are loc un proces terapeutic de cuplu, familie, respectându-se aceleași condiții de păstrare a confidențialității.
De asemenea, confidențialitatea poate fi încălcată și atunci când specialistul îți povestește despre alți clienți, cu amănunt de detalii, ba chiar precizează aspecte care ar putea duce la identificarea persoanei.
În astfel de situații încrederea clientului se erodează, acesta ajungând să nu mai aibă curajul de a împărtăși informații despre propria viață, astfel fiind afectat și procesul terapeutic.
6. are relații multiple
Unui psiholog/psihoterapeut nu îi este permisă furnizarea de servicii de sănătate mintală persoanelor apropiate precum rude, prieteni, cunoștințe, parteneri, fiindcă în procesul de vindecare al acestora intervin subiectivismul specialistului și stările lui emoționale față de aceștia, ca urmare a relațiilor pe care le are, în afara ariei profesionale.
Având în vedere că pentru mulți dintre clienți spațiul sigur creat de către terapeut este ceva nou, benefic și de care nu a mai avut parte până acum, este posibil ca acesta să simtă atracție și atașament față de terapeutul său, fiindcă îi oferă acceptare și un cadru sigur de exprimare. Acesta e și cazul în care clienții doresc prietenia terapeutului, însă e foarte importantă respectarea limitelor relației profesionale de către ambele părți.
În acest context, se poate vorbi și despre un specialist care întreține relații sexuale cu clientul în timpul procesului psihoterapeutic sau după încheierea acestuia, dar și despre cazul în care întreține relații sexuale cu persoanele apropiate ale clienților săi [3]. Acest fapt nu doar că face ineficient procesul de consiliere/psihoterapeutic, dar poate înrăutăți starea de bine a clienților săi și poate duce chiar la exploatarea lor.
De asemenea, relațiile extraprofesionale, cum sunt cele economice (de exemplu, psihoterapeutul îți propune o afacere), sunt un red flag fiindcă conduc către conflicte de interese, scăderea profesionalismului și chiar abuzuri.
7. nu termină „corect” serviciile
Este important ca un terapeut să nu încheie ședințele fără a avea un motiv întemeiat, în special atunci când pacientul are nevoie în continuare de aceste servicii și este mulțumit de ele. Totuși, în cazul în care terapeutul nu are competențele necesare de a se ocupa de pacient, acesta îl va direcționa către alt specialist. Procesul psihoterapeutic se încheie atunci când clientul a dobândit o serie de abilități care să-l ajute în viața de zi cu zi și reușește să-și gestioneze de unul singur problemele și trăirile, pentru a se evita dependența față de terapeut. De asemenea, se poate încheia și atunci când clientul simte că nu mai vrea, nu mai poate (din motive financiare sau de implicare emoțională) sau nu mai are nevoie să continue procesul psihoterapeutic. În unele situații, deși specialistul recunoaște progresul clientului și obiectivele pe care le-au îndeplinit împreună, acesta poate sugera continuarea procesului dacă consideră că mai este necesar să se lucreze la anumite aspecte.
Dacă totuși clientul consideră că terapia cu specialistul respectiv nu îi este de folos, îi încalcă propriile valori, nu îi creează un mediu sigur, este important de reținut că este oricând îndreptățit să renunțe și să caute pe altcineva.
8. practică pseudoștiințe (e.g. tarot, astrologie, citit în cafea sau cristale)
De obicei ne putem da seama că serviciul care ne este oferit sau sugerat este pseudoștiință în momentul în care ni se promite o vindecare miraculoasă, într-o perioadă foarte scurtă de timp, de cele mai multe ori fără implicarea noastră și care nu se bazează pe un fundament științific și studii derulate care stabilesc eficiența acestor practici.
Aici sunt incluse: numerologia, reiki, lucrul cu îngerii, cu dragonii sau cu alte entități, manifestarea („vindecare prin manifestare”, „manifestă-ți fericirea/ viața de cuplu perfectă/ sănătatea perfectă/ cariera perfectă” etc.). Cred că am observat cu toții cum un creator de conținut sau o persoană publică din mediul online promovează rețete „minune” de vindecare a traumelor din copilărie, a copilului interior, a depresiei, ș.a.m.d. Mai mult decât atât, astfel de persoane ajung să fie ele facilitatori ai unor tabere, ateliere, retreaturi, contra cost. De cele mai multe ori aceste persoane cu notorietate nu au pregătirea profesională necesară pentru a vorbi despre acest tip de situații foarte vulnerabile pentru mulți dintre noi, de a conține și lucra cu trăirile emoționale ale grupului. Bineînțeles că împărtășirea experiențelor proprii este binevenită fiindcă ne ajută să ne dăm seama că nu suntem singurii care avem parte de o suferință sau am trecut printr-un eveniment traumatic, însă a vorbi despre propria ta experiență nu este totuna cu a promite o vindecare miraculoasă și este necesar să fim foarte atenți la aceste aspecte.
Pseudoștiințele se bazează adesea pe credințe subiective, nu au un fundament exact, testat, astfel că nu pot reprezenta un tratament. A accepta și promova aceste practici în domeniul terapiei ar putea expune clienții la riscuri. Ele sunt cu atât mai periculoase cu cât clienții care apelează la aceste „servicii” sunt vulnerabili și prezintă o anumită condiție psihică care se poate agrava ca urmare a abordării necorespunzătoare a suferinței lor. Pentru a te asigura că psihoterapeutul tău practică o abordare eficientă și acceptată, o poți căuta pe site-ul APA Division 12.[4]
9. îți oferă sfaturi
Un terapeut competent nu le va oferi niciodată sfaturi clienților săi fiindcă slujba terapeutului nu este să-ți spună ce să faci și ce să nu faci, ci să fie alături de tine și să te sprijine în procesul terapeutic pentru a te ajuta să-ți descoperi propriile tale resurse interioare.
Specialistul susține și conține emoțional trăirile tale astfel încât să te ajute să adopți propriile decizii, în mod conștient și asumat, în acord cu nevoile și posibilitățile tale de moment. Nu îți va oferi rețete miraculoase de vindecare, procesul terapeutic presupunând eforturi atât de partea lui, cât și a ta, tu fiind principalul agent în procesul terapeutic. Dacă în cazul unei afecțiuni fizice se poate administra un medicament pentru a ameliora sau vindeca durerea, în cazul dificultăților emoționale este necesară implicarea activă și conștientă a clientului în propriul său proces de vindecare, terapeutul neavând o baghetă magică cu care să elimine problemele clientului.
10. gestionează ineficient timpul
De obicei o ședință de consiliere/ psihoterapie durează 50 minute. În timpul alocat, este importantă nu doar bifarea obiectivelor stabilite împreună cu clientul, ci și crearea unui spațiu sigur de exprimare emoțională. Acest lucru poate fi dificil atunci când clientului nu i se oferă suficient timp să-și proceseze trăirile și este grăbit de către specialist să vorbească și să dezvăluie ceea ce simte și gândește. Cu toate că timpul unei ședințe este limitat, discuțiile dintre specialist și client pot fi reluate sau continuate în următoarele ședințe astfel încât clientului să i se ofere atât timp cât are nevoie.
Este important și ca psihoterapeutul să ghideze cu blândețe procesul psihoterapeutic și să ajute clientul să-și finalizeze discursul atunci când se apropie de încheierea celor 50 minute, pentru a nu-l întrerupe brusc și a încheia cu un aspect pozitiv despre sine, care să contribuie la starea lui de bine până la următoarea ședință.
Având în vedere timpul limitat al unei ședințe, un psihoterapeut competent știe să lucreze eficient, prioritizând subiectele discutate și cerând feedback, făcând tot posibilul de a se realiza un progres într-un timp bine definit.
11. te forțează și nu îți respectă limitele sau nevoile
Apelarea la un specialist în sănătatea mintală este dificilă, mai ales în contextul actual al stigmatizării dificultăților emoționale pe care oamenii le întâmpină. Aceasta poate fi cu atât mai dificilă cu cât clienții nu se simt înțeleși și acceptați. Un astfel de caz are loc în momentul în care specialistul nu respectă limitele și nevoile clientului, îl forțează să vorbească mai mult decât dorește sau poate, insistă cu întrebări chiar și când clientul refuză sau evită să răspundă. Totodată un red flag categoric al unui specialist în sănătate mintală este invalidarea experiențelor, emoțiilor, dificultăților tale, care ar putea suna ceva în sensul acesta: „Nu e mare lucru!”; „Ești prea sensibil/ă”; „E vina ta că…”; „Nu ai de ce să fii stresat”; „Ești prea mic/ă pentru a te simți așa”; „Nu are cum să-ți fie teamă de…/ să simți…/ să gândești…”, iar lista poate continua. Aceasta e o formă de hărțuire emoțională din partea terapeutului și nu este sub nicio formă acceptată într-un cabinet care presupune oferirea unui spațiu sigur de exprimare.
O altă formă de hărțuire este hărțuirea sexuală, care poate presupune atingeri non consensuale, remarci ori propuneri sexuale [5] din partea specialistului, iar acest gen de comportamente reprezintă o abatere gravă de la Codul de deontologie și disciplină a Colegiului Psihologilor din România.
Amintește-ți că tu ești în control în ședința de terapie și poți oricând să decizi asupra a ceea ce dorești/ nu dorești să se întâmple și să-i comunici psihoterapeutului modul în care te simți și ce este inconfortabil pentru tine.
12. povestește despre viața și dificultățile lui emoționale
Există momente când unele dezvăluiri ale psihoterapeutului ajută la validarea experiențelor tale și la formarea relației terapeutice, iar acest lucru se face controlat și cu niște limite bine stabilite [6].
Există și situații în care terapeutul se poate identifica în problema clientului, moment în care experiențele trecute ale specialistului și stările lui emoționale interferează cu cele ale clientului. În această situație, un terapeut onest îi va comunica clientului său că nu poate continua serviciile până nu-și adresează dificultățile în propriul lui proces psihoterapeutic cu un alt specialist.
Dacă simți că ședința este numai despre psihoterapeutul tău, nu simți că îți este acordată atenție și nu te simți ascultat, acest fapt poate fi un red flag important despre consilierul tău și despre competența lui.
.
.
.Dacă întâlnești unul dintre aceste red flags, poți face o sesizare scrisă către Comisia de deontologie și disciplină a Colegiului Psihologilor din România. De asemenea, în cazul în care ai experiențe neplăcute care se încadrează în punctele discutate aici sau în altele cu terapeuți găsiți pe harta noastră, ne poți scrie aici feedback-ul tău.
.
Bibliografie:
[1] American Psychological Association. (n.d.). Ethical principles of psychologists and code of conduct. https://www.apa.org/ethics/code
[2] Deibler, A. (2021, October 11). 8 red flags to look out for in therapy. Psychology Today. https://www.psychologytoday.com/us/basics/therapy/8-red-flags-watch-in-therapy
[3] Royal Australian and New Zealand College of Psychiatrists. (n.d.). Psychiatrists and psychologists. Your Health in Mind. https://www.yourhealthinmind.org/psychiatry-explained/psychiatrists-and-psychologists
[4] Lilienfeld, S. O., Ammirati, R., & David, M. (2012). Distinguishing science from pseudoscience in school psychology: Science and scientific thinking as safeguards against human error. Journal of School Psychology, 50(1), 7–36. https://doi.org/10.1016/j.jsp.2011.07.001
[5] Dachs, S. (2020, September 14). Sexual relationship between a psychotherapist and a patient. Shayne Dachs. https://shaynedachs.com/newsletters/medical-malpractice/sexual-relationship-between-a-psychotherapist-and-a-patient/
[6] Private Therapy Clinic. (2021, September 6). Is it okay for a therapist to talk about themselves? Private Therapy Clinic. https://theprivatetherapyclinic.co.uk/blog/is-it-okay-for-a-therapists-to-talk-about-themselves/
