Primul centru de psihoterapie gratuită din România a fost deschis în Bucureşti

Primul centru de psihoterapie gratuită din România, Centrul Social de Psihoterapie „Together for Humanity”, a fost deschis oficial în Bucureşti, în luna mai. Este complet funcţional pentru a oferi suport psihologic adulţilor, tinerilor şi copiilor din medii vulnerabile şi defavorizate din întreaga ţară. Centrul are 6 terapeuţi voluntari în prezent, dar numărul lor va ajunge la 30 în total în curând, pentru consiliere psihologică atât fizic, cât şi online.