În timp ce scriu aceste prime rânduri, este a 33-a zi de când Rusia a declarat război Ucrainei. Negocierile neutralității se poartă într-o nouă rundă la Istanbul. Prognoza nu pare îmbucurătoare nici pentru cele două țări aflate în conflict, nici pentru restul lumii. Trăim vremuri greu încercate, care au scos la iveală numeroase conflicte latente și care ne-au determinat să ridicăm întrebări legate de propria siguranță, întrucât nimeni nu ne-a pregătit pentru ele. Evenimentele par desprinse din cărțile de istorie: mai întâi pandemia de COVID-19 ne-a furat normalitatea timp de mai bine de doi ani, iar apoi războiul a venit din urmă.
Răsturnarea normalului și reinventarea într-o perioadă de incertitudine m-a determinat să întreb trei liceeni cum au resimțit impactul războiului. În urma discuțiilor purtate cu aceștia, am elaborat un ghid de comportare emoțională în situații incerte, apelând la expertiza doamnei profesor lect. univ. dr. Anișoara Pavelea de la Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca.
Primul licean ne-a mărturisit: „Mă simt jenată că nu pot merge să ajut refugiații pentru că am de stat acasă, să-mi termin temele pentru meditații, sau pentru că nu-mi permit absențe. E jenant și frustrant și mă simt neputincioasă. Uneori mă uit ca într-o transă la clipuri care nu ajung la știri, și sunt necenzurate. Efectul negativ pe care îl poate avea informația în masă e incomparabil cu dezastrul cauzat de războiul din Ucraina, dar tot ne poate afecta pe toți. Te poate desensibiliza și în timp poți ajunge indiferent.”
Cel de-al doilea ne-a spus: „Având în vedere situațiile actuale, fiecare a avut o influență diferită asupra mea şi m-au făcut să observ unele lucruri. Pe de-o parte mi s-au întâmplat lucruri negative, iar pe de altă parte am evoluat ca persoană. Pandemia a venit și cu bune și cu rele. Am avut ocazia să petrec mai mult timp cu familia și să mă axez mai mult pe lucrurile care îmi plac, însă am ajuns să nu mai vreau să comunic cu prietenii la fel de mult, să mă închid în mine și am dezvoltat o tulburare de alimentație. Iar situația războiului, care din păcate se întâmplă în acest moment, m-a făcut să realizez cât de fragilă este viața și m-a făcut să cred că și eu pot ajuta măcar un pic, fie prin voluntariat, fie prin donații.”
Iar ultimul ne-a evidențiat: „Deși nu mă aflu în Ucraina, trebuie să recunosc că am simțit o apropiere, un pericol, o stare de neliniște la gândul că întreaga omenire poate fi la rândul ei în pericol în orice moment. În primele zile de război, urmăream des știrile și mă cutremura fiecare veste nouă: o nouă casă bombardată, încă sute de morți nevinovați, familii despărțite… După ce am auzit de amenințările nucleare, am devenit mai neliniștită, ca și cum ziua de mâine nu mai era sigură. Acum, parcă e mai liniște pe aici, dar mă simt oarecum vinovată pentru că noi ne ducem viețile înainte, în timp ce oamenii de peste graniță trăiesc acest coșmar.”
După ce le-am văzut perspectivele și neliniștile, am realizat că lucrurile parcă s-au schimbat într-o fracțiune de secundă, atât de brusc încât nu am avut timp să ne dăm un pic de răgaz să vedem dincolo de zidul întrebării „Sunt cu adevărat bine?”. Noile întâmplări ne-au lovit când eram mai vulnerabili și ne-au determinat să ne ridicăm numeroase întrebări: „Cum ar trebui să mă simt în acest context?”, „Cum aș putea să acționez sau să ajut pe cei în nevoie?”, „Cum aș putea face față sentimentelor de nesiguranță și de incertitudine?” sau „Cum aș putea fi mai blând(ă) cu mine și cu cei din jur în această perioadă?”.
La aceste întrebări am încercat să răspund cu ajutorul experienței doamnei profesor Pavelea. Firul discuției a pornit de la războiul care a zguduit nu doar continentul european, ci și întreaga lume. Dna. Pavelea a amintit că operațiunea militară din Ucraina a fost în ultima lună intens diseminată de mijloacele de informare în masă. Acest context, coroborat cu efectele negative la nivel psihologic ale pandemiei, a amplificat în fiecare dintre noi emoții extrem de diverse: frică, furie, confuzie, neliniște, tristețe. Fiind martori la aceste acțiuni extreme, este firesc să ne confruntăm cu multiple surse de îngrijorare în ceea ce privește viitorul, siguranța noastră și a celor dragi, stabilitatea financiară și sănătatea. De asemenea, incertitudinea și percepția lipsei de control sunt accentuate. Astfel că nu ne mai putem concentra, devenim neliniștiți, ne simțim extenuați, epuizați emoțional, ne învinovățim sau ne comparăm cu ceilalți, resimțim modificări ale apetitului sau probleme cu somnul. Chiar dacă nu știm încă deznodământul evenimentelor, Dna. Pavelea ne-a oferit cinci sfaturi esențiale pentru a naviga această perioadă cu compasiune față de cei în nevoie, dar și față de noi înșine:
1. Informarea din surse sigure și corecte
Putem să alegem să ne informăm din surse sigure, să analizăm critic știrile, să ne căutăm surse diverse de informare, dar în același timp să ne expunem cu măsură la acestea. Psihologii cognitiviști-comportamentali recomandă gândirea flexibilă, creșterea toleranței la frustrare, evitarea evaluărilor globale și a catastrofării.
OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a dezvoltat un ghid pentru perioadele stresante, în care recomandă o serie de tehnici prin care putem reduce stresul, cum ar fi: ancorarea în prezent, detașarea, auto-compasiunea și empatia, cultivarea valorilor și a emoțiilor pozitive. Remarcăm și articolele postate pe social media de către unele dintre vocile importante ale psihologiei actuale din România (Mircea Miclea, Daniel David, Mara Bria), asta ca să menționăm doar câteva resurse utile.
2. Acordarea de sprijin refugiaților (în măsura în care reușim)
Din pricina războiului, nenumărați oameni care până ieri au avut o viață normală sunt nevoiți să o pornească de la capăt, iar noi avem o datorie nescrisă de a-i ajuta, în măsura în care reușim fiecare. Un prim mod de a ajuta este să distribuim informații utile, cum ar fi: unde putem dona, găsi adăposturi, cine găzduiește oameni gratis, de unde putem solicita informații despre înmatricularea copiilor sau a adulților în România, unde putem găsi locuri de muncă etc. În al doilea rând, putem sprijini direct inițiativele și organizațiile non-guvernamentale care s-au implicat în aceste ultime săptămâni cu donații, propriul timp (voluntariat), cazare, mâncare pentru refugiați. Câteva dintre aceste inițiative sunt: Refugees.ro, DOPOMOHA, UNIȚI PENTRU UCRAINA, UNICEF Romania, SOS Satele Copiilor Romania, Peace Action Training and Research Institute of Romania (PATRIR), Crucea Roșie Română Cluj, Salvati Copiii Filiala Suceava, Beard Brothers. Așadar, să ne întoarcem către ceilalți și să dăm dovadă de omenie, de bunătate, de înțelegere, cu speranța că împreună putem muta munții!
3. Discutarea îngrijorărilor cu cei dragi și căutarea sprijinului social
Dacă avem îngrijorări, putem să le discutăm cu cei dragi nouă. Putem apela la părinți, frați mai mari, consilieri școlari sau profesori. Putem povesti cu bunicii noștri care au trecut prin momente similare (cum ar fi cele două războaie mondiale sau Revoluția din decembrie 1989), iar acest dialog poate fi transformat într-o modalitate de a ne apropia mai mult de cei dragi, de a empatiza cu experiența lor și a reflecta asupra situațiilor diverse prin care trecem. Fiecare obstacol din viață vine la pachet cu învățăminte personale.
4. Grija față de sine și continuarea proiectelor personale
Grija față de ceilalți începe deseori prin a avea grijă de noi înșine. Putem începe prin a fi mai atenți la nevoile noastre. Putem face acest lucru prin menținerea rutinelor zilnice, a programului, prin continuarea proiectelor personale relevante și setarea de obiective realiste. În perioadele dificile, avem nevoie de cât mai multă stabilitate în viața noastră. Dacă forțăm mintea să se gândească la viitor cu optimism realist și ne stabilim o serie de obiective clare, atunci ne asigurăm pașii de acțiune pentru a ajunge acolo unde ne propunem. Trebuie să luăm fiecare zi așa cum vine și să mergem într-o direcție pozitivă. Astfel, vom simți că este mai suportabilă această perioadă, iar presiunea se va diminua.
5. Cultivarea autodisciplinei, a valorilor și emoțiilor pozitive
Martin Seligman, părintele psihologiei pozitive, ne recomandă să ne concentrăm pe punctele noastre tari, pe trăsăturile de caracter care ne dau putere în momente dificile. Autodisciplina, chiar și în relație cu cantitatea și calitatea informației la care ne expunem, pot face diferența între navigarea acestei perioade cu mai puțin stres și cu speranța că lucrurile se vor îndrepta dacă fiecare dintre noi contribuie cu cât poate el la remedierea acestor situații.
Acum e momentul să căutăm adânc în sufletul nostru și să identificăm acele valori cardinale, după care ne ghidăm viața. Pornind de la lucrurile pe care noi le considerăm importante, putem să găsim modalități prin care să îi ajutăm pe ceilalți, să fim solidari, ajutând fiecare dintre noi cu puținul cu care poate el contribui, să reducem inegalitățile, să ne dezvoltăm și să facem lumea un loc mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare.
Trăgând o linie de final, perioadele dificile pe care le traversăm au o influență majoră atât asupra corpului, cât și a psihicului nostru. Cuvintele rectorului Universității Babeș-Bolyai, Daniel David, din articolul publicat de Edupedu, lasă o amprentă semnificativă atât acestui articol, cât și asupra echilibrului nostru interior. Acesta recomandă să ne comportăm cât mai normal, să ne angajăm pe cât posibil într-o viață autentică, dar monitorizând situația de război, implicându-ne adecvat și adaptându-ne la situație printr-o doză rațională de optimism realist!
