Larisa: Bună și bine ați venit la podcastul Mental Health for Romania! Eu sunt Larisa, asistent de cercetare în psihiatrie, iar astăzi o am alături pe Rodica.
Rodica: Salutare! Eu sunt Rodica și sunt consilier în dezvoltare personală și psihoterapeut în formare. În cadrul podcastului de astăzi vom discuta despre sindromul burnout. Mai exact, o să trecem prin definirea acestui sindrom, care sunt cauzele care duc la apariția sindromului, simptomele care-i sunt caracteristice, partea de tratament, iar la final vom aborda anumite întrebări pe care le-am primit de la urmăritorii noștri.
Larisa: Super! Să-i dăm drumul! Așa cum a spus și Rodica, vom începe prin definirea burnout-ului. Cred că cu toții am auzit la un moment dat de burnout, fie că am știut cu exactitate la ce se referă sau nu. Șansele de a fi auzit de acest sindrom sunt cu atât mai mari dacă deja v-ați început viața profesională, fiindcă acest sindrom apare în strânsă legătură cu stresul ocupațional sau de la locul de muncă.
Rodica: Mhm.
Larisa: Dar, ce este, de fapt, sindromul burnout? Poate vă întrebați. Ei bine, putem să-l definim ca pe un proces psihologic care apare în urma expunerii prelungite la factori de stres legați de locul de muncă, care nu au fost gestionați corespunzător. Este, pe larg, caracterizat de trei elemente: primul – lipsa de energie sau epuizare, al doilea – distanțarea față de locul de muncă sau sentimente negative, cinice legate de locul în care muncim, iar al treilea element specific este eficacitatea profesională scăzută sau scăderea productivității. Termenul de „burnout” nu este nou, a fost creat în anii ’70, în America, pentru a descrie consecințele stresului cronic la locul de muncă, în special în cadrul profesiilor care implică oferirea de servicii de îngrijire, cum ar fi profesiile medicale.
De atunci termenul a fost extins, pentru că astăzi știm că oricine poate să experimenteze sindromul burnout — de la angajați până la antreprenori, indiferent de profesie. Aș vrea, de asemenea, să adaug faptul că sindromul burnout a început să fie documentat și în cadrul părinților sau persoanelor care îngrijesc persoane dependente.
Rodica: Foarte interesantă perspectiva asta. Oare ne poți explica mai multe, Larisa, despre motivele pentru care este totuși relevant, în momentul de față, în cadrul Mental Health for Romania, să vorbim despre acest subiect?
Larisa: Sigur, sigur! O întrebare foarte bună. Cred că este important să vorbim despre burnout din mai multe motive. În primul rând, mulți tineri, în special cei care fac parte din a doua parte a generației milenialilor sau din prima parte a generației Z, își încep viața profesională în această perioadă. Iar, desigur, misiunea organizației noastre este creșterea atenției asupra sănătății mintale în rândul tinerilor și considerăm că acest subiect este foarte relevant pentru tineri, mai ales pentru cei care își încep viața profesională în anii aceștia. De asemenea, mediile de muncă au devenit mult mai stresante față de anii ’70, când a fost prima dată cumva definit acest sindrom. Profesia pe care ne-o alegem ajunge să facă parte, cel puțin parțial, din identitatea noastră și, astfel, cred că este din ce în ce mai comun să aducem preocupările de la locul de muncă acasă.
Rodica: Mhm!
Larisa: Alt motiv este faptul că sindromul burnout este însoțit de costuri enorme pentru individ, pentru organizația în care lucrează, dar și pentru societate. Prevalența sindromului burnout din 2010 era estimată la aproximativ 13% în Europa, iar în 2013 costurile asociate cu scăderea productivității cauzată de probleme de sănătate mintală, printre care și sindromul burnout, erau în jur de 620 de miliarde de euro pe an. Aceste costuri se referă la scăderea productivității și a gradului de implicare organizațională, la absenteism, demisii și implicit costurile de angajare și training pentru noii angajați. Deci cred că este relevant să-l aducem în discuție, în atenția urmăritorilor noștri.
Rodica: Așa e.
Larisa: Acum, Rodica, ai putea să ne spui tu mai multe despre cauzele care determină apariția sindromului burnout?
Rodica: Sigur, cred că e foarte relevantă partea asta. După ce ai introdus tu partea asta de definire, cred că pentru a răspunde la întrebarea asta sunt importante mai multe aspecte de luat în calcul, mai multe perspective. De exemplu, dacă ne uităm la ceea ce ne învață mediile de muncă din prezent, vom observa o tendință foarte mare către productivitate și eficiență, fiind cerințele foarte mari către angajați. Aicea ne referim la competență, la implicare, la independență, dar și la partea de flexibilitate și accesibilitate, până la urmă. Deși putem vedea în jurul nostru o creștere a ideii acesteia de relaxare și de ridicare a nivelului de wellbeing în mediile organizaționale pentru angajați, este în continuare nevoie destul de mare pentru pentru a implementa practici care să aibă un efect la nivel cultural în care, cumva, în felul în care oamenii se raportează la productivitate și la ideea de relaxare.
Putem observa, în jurul nostru, că suntem încă obișnuiți, din punct de vedere social și cultural, cumva, cu felul, cu convingeri de tipul: “cine face, dacă eu nu fac?” sau “trebuie terminate sarcinile pentru a putea fi integrat sau promovat într-un anumit mediu”, “trebuie să dovedesc că sunt bun în meseria mea și că pot face multe sarcini”. Probabil mulți dintre noi ne-am întâlnit cu astfel de convingeri. Aceste convingeri, credințe, sunt întreținute de stilul de conducere al companiilor, de multe ori, dar și de…dar sunt și, în același timp, convingeri cu care am crescut și pe care le-am integrat în parcursul nostru.
Dintre factorii specifici din aria profesională, de care menționăm anterior sunt anumiți, anumite elemente care contribuie la apariția fenomenului de burnout și aici putem menționa: lipsa autonomiei angajaților, ambiguitatea de rol, atunci când atribuțiile unui angajat nu sunt suficient de clare și persoana nu știe concret care sunt lucrurile pe care trebuie să le gestioneze și cum să-și gestioneze resursele. Aici intră totodată și managementul bazat pe frică, supraîncărcare în sarcini, partea de cereri crescute de care menționam și anterior, din partea superiorilor și chiar angajatorilor, și scăderea numărului angajaților în anumite medii organizaționale. De asemenea, poate să apară și partea de suport deficitar din partea angajatorilor, salarizare mică și exemplele pot continua, din sfera asta de factori care contribuie la declanșarea sau apariția unui fenomen de burnout.
În același timp, din ceea ce știm despre burnout, apare ca un dezechilibru între două părți: în primul rând cererile pe care noi le avem din partea mediului de lucru, din partea organizațiilor, oportunitățile și resursele, în același timp, și a doua parte, deci din cealaltă sferă, sunt abilitățile și așteptările pe care noi le avem ca angajați în mediile de lucru. Se pare că burnout-ul se formează tocmai în urma unui acest dezechilibru. În urma cererilor pe care nu reușim să le gestionăm eficient, ajungem cumva la o epuizare emoțională și folosim strategii de coping pentru a evita emoțiile intense respective. Iar mai apoi, ajungem să evităm sarcinile de lucru în sine. Partea aceasta de strategii de coping pe care le folosim poate fi în sine un factor care să favorizeze apariția episoadelor de burnout, dar, de asemenea, există anumite aspecte individuale care ne fac să găsim mai greu resursele pentru a face față stresului și cerințelor ridicate de la lucru.
Și când spun despre aspecte individuale, mă refer la calificarea ocupațională redusă, așteptările nerealiste cu privire la job, confruntarea cu sentimente profunde de singurătate, lipsa de autonomie, neajutorare sau identitate, chiar dificultăți în a seta limite personale. Desigur, aici intră în scenă și acele convingeri de care vorbeam mai devreme, întreținute și la nivel social până la urmă.
Este foarte important să integrăm ambele categorii de factori în momentul în care lucrăm cu persoane cu burnout, tocmai pentru ca strategiile de prevenție și intervenție să poată fi țintite pe acestea. Atât gestionarea influențelor profesionale este esențială, cât și vulnerabilitățile individuale din povestea de viață care ne conduc la burnout. Se pare că un cumul dintre acești, dintre aceste două categorii de factori, fac posibilă apariția simptomelor de burnout. Apropo de simptome, Larisa, ne poți spune mai multe despre partea aceasta?
Larisa: Sigur, sigur. În primul rând, voiam să spun că mi se pare foarte, foarte interesant ceea ce ne-ai prezentat, faptul că până la urmă sindromul burnout nu rezultă doar din factori individuali, ci este cumva și responsabilitatea organizației să creeze un mediu în care angajatul să…cumva să prospere. Deci cred că este foarte important să avem asta în vedere și pentru tratamente și strategii, ceea ce cred că o să ne prezinți tu mai departe.
Dar, așa cum ai spus, să vorbim puțin despre simptomele burnout-ului. Așa cum am menționat încă din definiție, simptomele principale ale sindromului burnout sunt epuizarea psihică, iar în plan fizic putem să întâlnim dureri de cap sau probleme gastro-intestinale, distanțarea emoțională față de muncă, însoțită de cinism, stres sau frustrare legat de locul de muncă, până la punctul de indiferență chiar. Și performanță scăzută la locul de muncă, prin dificultăți de concentrare, lipsă de creativitate și sentimente negative generale față de sarcinile pe care trebuie să le îndeplinim la muncă.
Sindromul burnout a fost introdus și în ICD-11, care este clasificarea internațională a bolilor, creată de Organizația Mondială a Sănătății. Acesta va intra în vigoare din ianuarie 2022. Dar considerăm că este un lucru bucurător faptul că Organizația Mondială a Sănătății a decis să includă sindromul burnout în această clasificare, fiindcă în acest mod putem să înțelegem, să identificăm și să tratăm mai eficient acest sindrom, ceea ce este foarte important. Burnout-ul apărea și în ediția anterioară, dar înainte era descris ca o stare de epuizare și nu avea o definiție concretă, ceea ce făcea dificilă adresarea și tratarea sindromului. Cu toate acestea, aș vrea să precizez faptul că Organizația Mondială a Sănătății a clasificat burnout-ul ca un fenomen ocupational și nu ca o condiție medicală, ceea ce cred că este o distincție importantă, mai ales atunci când ne gândim la tratament. De asemenea, cumva ei au clarificat faptul că burnout-ul poate să apară strict într-un context ocupațional, ceea ce, așa cum am spus și mai devreme, nu este tot timpul adevărat. Poate să apară și în afara contextului profesional, atunci când vorbim despre părinți sau despre persoane care îngrijesc diverși dependenți. Dar, într-adevăr, burnout-ul, prin definiție, este un sindrom asociat predominant cu locul de muncă.
De asemenea, aș vrea, acum că vorbim despre simptome, aș vrea cumva să facem și distincția între sindromul burnout și depresie, fiindcă știu că sunt multe persoane care îl confundă, și până la urmă, pe bună dreptate, fiindcă sunt într-adevăr asemănări între cele două, cum ar fi epuizarea, starea de spirit negativă și performanța scăzută. Cu toate acestea, aspectul care le diferențiază este tocmai faptul că, în burnout, majoritatea problemelor sunt legate de mediul de muncă, spre deosebire de depresie, unde gândurile și emoțiile negative pot să fie legate de toate aspectele vieții. De asemenea, depresia este asociată cu stimă de sine scăzută, sentimente de neajutorare sau chiar tendințe suicidale, care, desigur, nu se aplică în cadrul sindromului burnout. Deci cred că putem folosi aceste criterii ca să diferențiem cumva cele două condiții.
De asemenea, aș vrea cumva să menționez, acum că vorbim de simptome, și știu că Rodica va adresa asta cu mai mult detaliu în minutele următoare, dar aș vrea să punctez faptul că, dacă nu putem gestiona aceste sentimente singuri, este foarte important să apelăm la ajutor din partea unui profesionist, tocmai pentru a ne asigura că primim tratamentul adecvat. De asemenea, aș vrea să precizez foarte scurt că o meta-analiză recentă a unor studii longitudinale raportează că sindromul burnout este asociat cu mai multe consecințe negative pe plan psihologic, inclusiv cu simptome de depresie și insomnie. Deci, deși burnout-ul nu este același lucru ca depresia, cele două pot să apară împreună.
Acum că știm ce este, de ce apare și cum se prezintă, Rodica, ai putea să ne spui tu mai multe despre tratamentele la care putem apela și ce strategii putem să folosim împotriva burnout-ului?
Rodica: Sigur! mulțumim mult, Larisa, pentru clarificarea simptomelor. Tocmai, cred că este foarte relevantă și partea aceasta, după ce stabilim cauzele, tocmai pentru că pe asta se clădește mai apoi intervenția terapeutică sau de consiliere. Dacă e să intrăm în partea asta, atunci când vorbim de tratamentul împotriva burnout-ului, e bine să ne referim, așa cum menționam anterior, atât la partea individuală, cât și la partea organizațională, astfel încât și intervențiile să fie centrate pe ambele direcții. În ceea ce privește partea organizațională, există elemente care constituie, cumva, factori protectivi cu care putem preveni, mai exact, apariția burnout-ului. Aici ne referim la aspecte precum atmosfera deschisă, în care se poate oferi și primi feedback la locul de muncă. Ne referim la investirea în partea asta de formare continuă a personalului: programe de formare, programe de educație, evaluări realizate pentru parcursul muncii angajaților, strategii clare și eficiente de lucru. Mediul organizațional poate să constituie un context în care această disproporție între mecanismele de coping și stres să fie cumva echilibrată.
Volumul de muncă, controlul, recunoașterea profesională, salarizarea, comunitatea de lucru și echitatea și conflictul dintre valori sunt cele șase dimensiuni care construiesc o plasă de siguranță pentru indivizii care sunt în pericol de a intra într-un episod de burnout. De multe ori, un punct important atunci când vorbim de prevenție este conștientizarea problemei. Atunci când se văd deja semnale care duc la formarea simptomelor de burnout, e esențial să putem reflecta, fiecare în dreptul său, asupra strategiilor de coping pe care le adoptăm și asupra convingerilor personale, pentru a le putea aborda într-un mod cât mai sănătos, atât cât putem. O igienă sănătoasă a somnului, de exemplu, o dietă echilibrată și practicarea mișcării fizice sunt alte elemente care pot ține burnout-ul deoparte. De asemenea, există factori externi precum grupuri de suport cu colegi de lucru care se confruntă cu probleme similare de multe ori, comunicarea continuă cu superiorii, atât despre sarcinile pe care le avem, cât și despre dificultățile avute, pot constitui, de asemenea, o metodă de prevenție pentru simptomele de burnout.
Mai este un aspect relevant care trebuie menționat aici, și anume grija de sine sau, în engleză, cum este mai mult întâlnit, self-care. Timpul liber, activități de relaxare individuale sau cu cei dragi, investirea timpului în afara orelor de lucru către activități nerelaționate cu job-ul pot reduce de asemenea riscul apariției burnout-ului și sunt foarte importante de menționat și important de cultivat ca stil de viață.
Larisa: Mhm!
Rodica: Aici intră în scenă și psihoeducația, în special prin partea de conștientizare și monitorizare permanentă a gândurilor și stărilor emoționale și fizice. Asta ca un fel de completare pentru partea de conștientizare a problemei de care pomeneam anterior. Partea asta de psihoeducație ne face să fim atenți la modul în care putem gestiona problemele care apar pe parcurs.
Din sfera intervențiilor psihoterapeutice sau de consiliere punctuale, avem recunoscute programele bazate pe mindfulness, care ne ajută în cadrul acestor probleme, dar și partea de terapie cognitiv-comportamentală sau CBT, cum o găsim în literatură. Aici intrând componente precum managementul timpului, tehnici de relaxare, stabilirea și exersarea de strategii de coping adecvate situației prin care trecem, abilități de comunicare și restructurarea convingerilor. Desigur, eficiența acestor metode este crescută dacă se apelează și la intervenții în cadrul organizațiilor, prin de asemenea, psihoeducație, programe de workshop sau tehnici țintite pe grupurile în care lucrăm.
Aș mai dori aici să adaug ceva despre intervențiile care visează mai mult decât problemele legate de burnout. Am menționat la factori de risc partea de limite deficitare și sentimente de singurătate. Este important că în domeniul sănătății mintale să vizăm și aceste probleme. Burnout-ul poate să apară recurent și în mod natural, oarecum în cazul acestor vulnerabilități. Perfecționismul, teama constantă de eșec, identificarea exclusivă cu rolul de angajat pot să aibă sens dacă ne uităm la poveștile noastre de viață. Ei bine, ajută dacă în timp reușim să tratăm anumite răni din trecut, prin relații sănătoase și prin stilul de viață adoptate adecvat în timp. Este nevoie de multă muncă pentru aceste lucruri și, de cele mai multe ori, este nevoie de un psiholog ca tovarăș pentru acest drum.
Larisa: Super, mulțumim! Mulțumim mult, Rodica, e foarte, foarte interesant. Și, la fel cum am spus cumva, cum ai spus tu mai devreme, faptul că cauzele burnout-ului sunt multiple și sunt legate de individ, dar și de organizație. La fel și tratamentele și strategiile împotriva burnout-ului pot să fie cumva aplicate la nivel individual, dar și organizațional. Și mi se pare foarte important faptul că ai menționat partea de a avea grijă de noi, de self-care, dar, de asemenea, și intervențiile psihoterapeutice sau de consiliere atunci când este nevoie.
Acum că am vorbit despre burnout, l-am definit, am discutat despre diverse simptome, tratamente, cred că suntem pregătite să răspundem cât de curând la întrebări de la urmăritorii noștri de pe Instagram. Prima întrebare este: cum realizăm că suntem în burnout și cum trecem peste acest moment? Rodica, ai vrea să ne spui tu mai multe?
Rodica: Sigur. La întrebarea asta aș răspunde mai degrabă prin faptul că ar fi ideal să realizăm că suntem predispuși la burnout, tocmai pentru a putea încerca să evităm simptomele descrise mai devreme de tine, Larisa. Pentru a ne da seama de stările personale, e nevoie de acea monitorizare permanentă a emoțiilor, gândurilor și trăirilor fizice, de care menționam și mai devreme în partea de prevenție. Astfel, putem identifica atunci când apar simptomele. Câteva semnale pe care le putem lua în considerare pentru partea de “red flags” să zicem, ar fi momentul în care observăm anumite schimbări în felul în care ne comportăm, în felul în care reacționăm, în felul în care ne simțim. Și aici intră amânarea constantă a sarcinilor obișnuite, performanțele care încep să scadă pe sarcini cu care suntem obișnuiți de multe ori, dificultăți de concentrare sau de reamintire a unor lucruri obișnuite, senzația de epuizare, inabilitatea de a prioritiza sarcini, și apare și partea de sentimente de vină sau rușine că am lăsat colegii de la lucru la nevoie cu taskuri, cu sarcini relevante și ulterior și evitarea întâlnirilor cu ei. Totuși, oricare ar fi momentul în care reușim să ne dăm seama că ne confruntăm cu asemenea probleme, recomandarea principală ar fi să cerem ajutor, de la ventilarea cu un apropiat, sau cu un coleg, până la o discuție serioasă cu un superior în care să-i explicăm dificultățile avute sau chiar ajutorul unui psiholog, unui specialist în sănătate mintală. Toate astea țin de a cere ajutor și cred că este nevoie, cel puțin în România în momentul de față, să nu mai privim nici ventilarea emoțională și nici cererea de suport psihologic ca pe ceva neobișnuit sau rușinos, în condițiile în care dificultățile psihologice, cu precădere și cele de care povestim astăzi, de burnout, apar în dreptul majorității oamenilor. Ajutorul primit, atât pe parcusrul evoluției unui episod de burnout, cât și în momentele în care simptomele sunt serioase, ne poate ghida către resursele de care avem nevoie pentru a trece peste. Și aici vorbim despre tehnici de relaxare, abilități de comunicare și setare de limite, flexibilizarea unor gânduri, strategii de coping la stres, care să fie eficiente și adecvate.
Dacă ne uităm la următoarea întrebare pe care ne-au adresat-o urmăritorii, aceasta ar fi legată de timpul în care putem să resimțim un episod de burnout. Cât ar putea să dureze un asemenea episod și, de asemenea, dacă poate să apară aceste probleme în contextul în care lucrăm la..într-un domeniu care ne pasionează și ne place. Larisa, vrei să ne răspunzi tu aici?
Larisa: Sigur. Ca să încep cu prima întrebare, cât poate dura un episod, răspunsul scurt este că nu există o durată fixă care să determine sfârșitul episodului de burnout. Așa cum ne-a povestit și Rodica mai devreme, există diverse tratamente și strategii împotriva burnout-ului, pe care le putem implementa tocmai pentru a scurta durata unui asemenea episod. Dar nu o putem defini de la început, asta depinde de intervențiile la care apelează persoana în cauză sau organizația în care lucrează și, cel mai adesea, probabil este cumva un cumul între acești factori, așa cum am discutat mai devreme.
Iar legat de a doua întrebare, dacă burnout-ul poate să apară și atunci când lucrăm la ceva care ne pasionează, într-un domeniu care ne pasionează, răspunsul este că da, din păcate, poate să apară și atunci când ne place munca noastră, dar suntem expuși unui nivel ridicat de stres pentru foarte mult timp. Pasiunea pentru muncă și dedicarea pe care o simțim atunci când ne iubim meseria poate uneori să se transforme în ore lungi, stat peste program, neglijarea odihnei și a concediului, până în punctul în care ne pierdem productivitatea și chiar devenim cinici legat de muncă, suntem obosiți tot timpul și începem cumva să ne distanțăm emoțional, tocmai fiindcă am fost supuși unei perioade de stres atât de îndelungă. Pentru a combate burnout-ul într-un job care ne place, într-un domeniu care ne pasionează, e important să ne prioritizăm odihna, activitățile plăcute în afara orelor de program și să ne amintim că suntem mai mult decât profesia noastră. Și aici, ca să dăm un exemplu, deși desigur asta se aplică oricărei alte profesii sau oricărui alt loc de muncă. Dacă lucrați în avocatură, de exemplu, și vă iubiți meseria, amintiți-vă că sunteți mai mult decât un avocat. Poate sunteți părinte, soră, frate, prietenă, prieten, vă place să gătiți, aveți hobby-uri, vă place să faceți drumeții pe munte sau să învățați o limbă străină după program, sau vă place să călătoriți. Identitatea voastră este mai mult decât a fi angajat, așa cum a menționat și Rodica anterior.
Ok, cred că asta voiam să spun la această întrebare. Iar următoarea întrebare de la urmăritorii noștri este “cum am putea să depășim burnout-ul cât mai rapid?”, și Rodica, cred că tu ai putea să ne spui mai multe?
Rodica: Așa cum ai spus și tu, Larisa, mai devreme, strategiile ce țin de intervenție psihologică, dar și suportul pe care-l primim de la cei dragi, și reglarea unui stil de viață în direcția de a fi mai sănătos, poate reduce într-adevăr durata unui episod de burnout. Aici, din nou, voi accentua și importanța intervenției centrate pe a preveni reapariția acestor episoade, tocmai pentru că în acest fel putem să scădem factorii de risc personali, dar ne învață și să conștientizăm din timp anumite stări deranjante ce țin de burnout și să putem să detectăm dacă apar din nou anumite stări care să ne deranjeze. Mai există un aspect pe care ni l-au cerut urmăritorii noștri să îl punctăm, și anume partea de consecințe pe care le avem în plan fizic și psihic. Ne poți lămuri tu puțin pe final, Larisa, aici, te rog?
Larisa: Sigur, sigur, așa cum am menționat și mai devreme, atunci când vorbeam despre simptome, burnout-ul vine cu niște consecințe, din păcate, și pe plan fizic, și pe plan psihic. În plan fizic, este adesea însoțit de dureri de cap sau probleme gastrointestinale, insomnii de asemenea, sau diverse schimbări de apetit. În plan psihic, burnout-ul este adeseori asociat cu depresie, cu insomnii, așa cum am menționat mai devreme, iar într-un studiu din Finlanda care s-a desfășurat pe parcursul a 10 ani, sindromul burnout a fost asociat cu riscuri crescute de spitalizare pentru diverse probleme de sănătate mintală sau chiar boli cardiovasculare. Deci, cred că asta cumva ne dă imboldul de a adresa sindromul burnout, poate și mai mult decât până acum, fiindcă el nu are doar consecințe pe plan fizic și psihic pe termen scurt, dar poate să aibă consecințe negative și pe termen lung dacă rămâne neadresat.
Rodica: Așa e.
Larisa: Cred că asta a fost tot ceea ce voiam să vorbim astăzi. Rodica, vrei să mai adaugi tu ceva?
Rodica: Nu cred că mai este ceva de adăugat. Mă bucur că am avut ocazia să vorbim despre un subiect atât de relevant în zilele noastre și cred că este important să trecem prin aspectele pe care le-am menționat.
Larisa: Dacă ne-ați ascultat până la final, vă mulțumim și vă așteptăm la următorul nostru episod! Până atunci, aveți grijă de voi și de sănătatea voastră mintală! Pa!
