De vorbă cu un psiholog

Larisa: Bună și bine ați venit la podcastul Mental Health for Romania! În episodul de astăzi vorbim despre profesia de psiholog, ce presupune facultatea de psihologie, care sunt formările pe care le poți face ulterior și, desigur, răspundem întrebărilor voastre. Eu sunt Larisa, sunt psiholog și cercetător în domeniul psihiatriei în Marea Britanie. Folosesc imagistica medicală pentru a înțelege mecanisme cognitive și studii clinice pentru a investi­ga eficacitatea intervențiilor non-farmacologice în ADHD. De asemenea, coordonez și studii de cercetare despre sănătatea mintală a tinerilor. Pe scurt, folosindu-mă de pregătirea mea în psihologie, eu mi-am ales să urmez o carieră în cercetare. Astăzi o am alături de Rodica, care se specializează în domeniul psihoterapiei. Împreună sperăm să aducem două perspective diferite asupra a ceea ce poate face un psiholog.

Rodica: Salutare! Eu sunt Rodica, sunt psiholog și eu, sunt în ultimul an la master la UBB, la Cluj, un master pe consiliere și dezvoltare umană. În același timp, sunt și consilier acreditat în dezvoltare personală și psihoterapeută relațională în formare. Am experiență în proiecte de voluntariat cu adolescenți și tineri, și în practica psihologică am experiență în probleme emoționale, în probleme de relaționare și în probleme de carieră.

Larisa: Mhm. Super, mă bucur că putem face episodul de astăzi împreună. Așadar, ca să începem, ne poți spune ce te-a motivat pe tine mai exact să alegi facultatea de psihologie?

Rodica: E foarte faină pentru mine incursiunea asta în timp, că trebuie să mă întorc cumva prin liceu ca să răspund la întrebarea asta. Și aș putea să zic că m-a motivat foarte mult dorința de a ajuta oameni, pe care am descoperit-o la mine, și plăcerea pe care o aveam să povestesc cu ei. Mereu mi s-a părut fascinant să stau să ascult oameni, deci pentru mine a existat o tendință naturală de a sta printre oameni, cu care am și rămas pe parcurs, asta ca interes, ca plăcere, ca motivație. În același timp, asta a venit la un moment dat și cu un oarecare risc, să spunem, pentru că am conștientizat la un moment dat că, dacă voi continua exclusiv să stau printre oameni și pentru ei și să nu am grijă de propria persoană, nu îmi fac bine și n-o să fiu nici utilă pentru clienții mei. Ăsta e un lucru pe care îl descoperim, îl descoperă oamenii care lucrează cu și pentru oameni, și este o vorbă care se aplică aici, pe care o folosim noi: „less is better” sau „less is more”. Dar ideea este de a sta printre oameni, asta mi-a plăcut și m-a fascinat mereu.

Larisa: Mhm, Mhm, foarte, foarte interesant și mă regăsesc și eu în răspunsul tău. Ha ha ha. Legat de facultatea de psihologie, știu că mulți tineri se gândesc la ocupația de psiholog, de psihoterapeut, dar cu toate astea, sunt convinsă că nu toată lumea știe ce se învață, de fapt, în facultatea de psihologie. Ai putea să ne dai tu mai multe detalii?

Rodica: Mhm, sigur, da, m-am întâlnit și eu cu diferite mituri legate de chestia asta și cred că e util să mai spargem anumite mituri. Acuma, la nivel general, putem să spunem că facultatea de psihologie se axează pe a oferi un bagaj de informații despre cum funcționează mintea umană, cum se comportă omul în anumite grupuri, în anumite contexte, cum funcționează emoțiile, de exemplu. De asemenea, cursurile care se fac la nivel de licență te învață cum să te raportezi la toate aceste lucruri din perspectiva..și din perspectiva științifică, în sensul că învățăm despre ce se cunoaște până în momentul prezent, ce studii sunt făcute, cum se studiază la nivel riguros și pentru a putea fi puse în practică ulterior asemenea aspecte. Și în același timp, toate aspectele astea se pun și în lumina aplicabilității pentru a ajuta oamenii cu care urmează să lucrezi, fie că vorbim de diferite domenii. Aici, dacă e să mă refer la domenii, într-adevăr că, cursurile de la licență îți oferă deschiderea pentru următoarele formări, și aici mă refer la psihologia organizațională, la partea de psihoterapie, de consiliere, la partea de cercetare, de care știu că o să ne vorbești tu în momentele următoare. Mai există partea de psihologie judiciară și de psihologie aplicată în domeniul oamenilor cu dizabilități, cu anumite dizabilități. Aici sunt specializări diferite care se fac și la nivel de licență, dar și pe programe masterale. Când zic de programe masterale, mă refer la faptul că astea sunt cele mai frecvente și sunt cumva susținute și în cadrul universităților dar în același timp știm că avem la îndemână și cursurile de formare extrauniversitare, care ne ajută să ne pregătim pe diferite arii, nu doar în psihoterapie, ci și pe ariile celelalte de care menționam. Și aici, cum ziceam, la partea de cercetare, Larisa, dacă vrei să-mi oferi tu mai multe detalii, mai multe insight-uri, cred că ar prinde bine.

Larisa: Mhm, sigur, cred că e foarte interesant pentru ascultătorii noștri să știe că sunt atât de multe aplicații pentru.. în domeniul psihologiei și că este o facultate atât de versatilă până la urmă, așa cum ai spus și tu. Începem de la psihologia clinică până la psihologia judiciară și atâtea lucruri între cele două. Eu lucrez în domeniul cercetării, așa cum am spus și în începutul episodului. În timpul licenței se pun bazele generale, așa cum ai spus și tu, despre diverse ramuri ale psihologiei, iar apoi te poți specializa prin programe masterale sau doctorale. Cercetarea în psihologie este, de fapt, un domeniu în sine, fiindcă te poți specializa pe cercetare în anumite tulburări, poți să studiezi mecanisme, cum ar fi mecanisme biologice, psihologice, sociale sau, de ce nu, interacțiunea dintre cele trei. Poți să te axezi pe intervenții, inclusiv studii clinice, sau poți să te axezi pe epidemiologie, iar metodele sunt dintre cele mai diverse: de la chestionare online, la imagistică medicală, la aplicații mobile mai nou, intervenții digitale, studii cu oameni sau chiar pe animale. Deci este o întreagă gamă de metode și de aplicații și în domeniul cercetării. Iar cercetarea în psihologie este esențială și stă la baza tuturor celorlalte ramuri, pentru că, așa cum ai spus și tu, în psihologie este foarte important, ca de altfel în orice altă știință, să ne bazăm pe informații care sunt dovedite științific, tocmai pentru a putea înțelege cât mai bine mecanismele bio-psiho-sociale din spatele tulburărilor psihiatrice sau să înțelegem mai bine funcțiile cognitive sau, în general, comportamentul uman, care știm cu toții este foarte complex, tocmai pentru că mai apoi să putem să oferim tratamente eficiente, care sunt dovedite științific. Un trend important în domeniul cercetării în psihologie în momentul acesta sunt tratamentele personalizate, cu accent pe detectarea și prevenirea din timp a tulburărilor. Asta de obicei se întâmplă în adolescență sau, în cazul tinerilor oricum. Tocmai pentru că tulburările psihiatrice sunt foarte diverse, sunt eterogene, adică se prezintă diferit la persoane diferite, și este important să ne personalizăm cumva tratamentele și abordările în funcție de persoana cu care lucrăm.

Rodica: Mhm, sigur, asta pot să-ți confirm și eu din practică, că de multe ori, de multe ori ne dăm seama când ajungem în cabinet cu omul că protocolul este un lucru de aur și foarte important și, în același timp, avem nevoie să avem flexibilitate și creativitate ca să putem să îl ajutăm autentic pe omul, omul care stă în fața noastră.

Larisa: Cu siguranță, următoarea întrebare se referă la bacalaureat și anume suntem întrebați care sunt materiile la care ar trebui să dăm bacalaureatul dacă luăm în considerare facultatea de psihologie.

Rodica: Aici cel mai mult aș vrea să.. să-i direcționez pe urmăritorii noștri către a se informa. Nu există un răspuns universal valabil pe care l-aș putea da eu sau pe care l-ai putea da tu, Larisa, aici, tocmai pentru că sunt anumite regulamente care sunt particularizate, sunt individualizate în funcție de universitate și de facultate. Ce aș putea să spun este că pentru a aplica sau pentru a fi admis la o anumită facultate există un regulament impus, cum spuneam, de fiecare facultate, universitate, specializare în parte și atunci ne putem da seama dacă ne uităm pe internet că un regulament de admitere din.. de la o facultate din Oradea poate să fie diferit față de unul din Brașov sau din Timișoara, de exemplu, dacă e să ne raportăm la România doar. 

Larisa: Da.

Rodica: Și atunci, ce aș putea să-i îndrum eu pe urmăritori este să verifice constant dacă vor să aplice la anumite facultăți, să verifice constant pe site-ul.. pe site-ul specializărilor respective, pe site-ul universităților, care sunt informațiile updatate în timp.. în timp util pentru ei. Și mai mult decât atâta, sunt anumite instituții care sunt pregătite să ofere informații legat de aspectele astea de admitere. Și aici vorbesc direct de secretariatele facultăților unde e foarte important să ne dăm seama la un moment dat că putem să dăm un telefon și să aflăm foarte multe lucruri. În același timp, poate un mediu mai prietenos ar putea să fie contextele de organizații sau de consilii studențești pe care le putem tot așa accesa în mediul online și care sunt de încredere. Dacă există o sursă de încredere care ne poate oferi informații despre cum este procesul de admitere, acela va fi bun pentru fiecare dintre noi. Asta este recomandarea mea: să mergem către centrele de studenți, organizații, centrele de consiliere, de multe ori care pot oferi astfel de informații, către secretariate și asta poate să lămurească mult mai clar care sunt criteriile de admitere.

Larisa: Sigur, mulțumim mult, Rodica, și de asemenea cred că este important și să ne interesăm de aceste lucruri cu cât mai mult timp înainte posibil, tocmai pentru a fi bine pregătiți. 

Rodica: Sigur.

Larisa: Următoarea întrebare am primit-o tot de la cineva de pe Instagram și ne întreabă “dacă am o licență în litere, ar fi ok să fac master în psihologie sau ar trebui luat de la zero și cu licența?”

Rodica: Ok. Aici, ca să răspund, o sa fie un răspuns în același timp și vag și specific. Umm, ar fi, depinde de motivația pentru care persoana respectivă vrea să facă masterul respectiv, vrea să facă programul de formare. Și aici mă refer la.. poate, de la a acumula o bază de cunoștințe, la a acumula anumite competențe, la a obținere certificări, la a intrara în anumite grupuri sociale, a intra în practică și ce tip de practică. Și aici, dacă e să mă refer la practica de psihoterapie, de exemplu, trebuie verificat cu programele de formare masterale sau cu programele extrauniversitare de care povesteam mai devreme, dacă e și în direcția respectivă dorința de formare. Care sunt, în primul rând, din nou, criteriile de admitere și, în același timp, ce calificare poți obține în urma cursului respectiv sau programului, în funcție de bagajul de licență pe care îl ai. Pentru că sunt anumite lucruri pe care ți le pot oferi ca și calificare, dar în același timp, sunt variabile în funcție de licența absolvită. Și atunci răspunsul este, din nou, cel mai ok ar fi să ne informăm și să stabilim noi cu noi care este scopul pentru care preferăm un anumit program de formare.

Larisa: Mhm, super, mulțumim. Urmează, de asemenea, o întrebare bună, la care cu toții ar trebui să ne gândim, cu cât mai devreme, cu atât mai bine, și anume cum ne putem da seama de ceea ce ne place să facem?

Rodica: Da, este o întrebare care.. care este foarte largă, oferă fără niște direcții foarte largi de autocunoaștere, care, până la urmă, autocunoașterea este un proces, un proces de bază în formarea carierei. Și atunci aici aș.. în direcția asta de autocunoaștere, aș vorbi despre trăsăturile de personalitate pe care fiecare dintre noi le are și pe care.. la care putem să reflectăm, de exemplu prin diferite întrebări. O să dau mai multe întrebări care pot fi așa ca ghid pentru mai multe dimensiuni. Pe partea de trăsături de personalitate, putem să ne întrebăm: „Ok, îmi place să fiu înconjurat de oameni sau prefer mai mult timpul singur? Îmi revin ușor dintr-un eveniment deranjant de zi cu zi sau am nevoie de mai mult timp? Cât de deschis sunt la experiențe noi?”. Astea sunt doar câteva întrebări pe care ni le putem pune și care pot spune anumite lucruri despre tendințe constante în personalitatea noastră. În același timp, putem să ne uităm la interese foarte, foarte importante: „Care sunt activitățile alea pe care le facem fără să treacă, fără să ne dăm seama cum trece timpul, fără să ne uităm la ceas?”. Valorile, iarăși, sunt foarte importante: „În ce cred eu, care sunt cauzele în care vreau să mă implic pe termen lung ca și carieră, ca parcurs profesional? Ce vreau să văd în jurul meu la oamenii cu care lucrez? Ce principii vreau să văd valorificate în timp ce eu muncesc și îmi fac treaba?”. În același timp, putem să ne uităm și la stilul de viață. Ăsta este un alt factor destul de important în deciziile pe partea profesională: „Cum îmi doresc să arate viața mea peste 1 an, peste 5, peste 10?” Și în același timp, putem să reflectăm și la abilitățile noastre, cele pe care le avem în prezent, cele pe care dorim să ni le formăm, și asta o să ne impacteze deciziile. Ce aș vrea să menționez aici, indiferent de dimensiunile astea și cât de ușor ne este unora sau altora să ne uităm către ele, către propria persoană, este că scopul în partea asta de autocunoaștere nu este să bifăm toate elementele menționate mai sus, să se potrivească perfect deciziile pe care le luăm în carieră cu toate lucrurile care ne definesc. În același timp, este important să veghem cumva constant asupra aspectelor acestora și să încercăm să le explorăm și să le valorificăm cât de mult putem, ca deciziile pe care le luăm să fie asumate, fie că sunt la nivel licență, fie că sunt la nivel master sau chiar și mai încolo, doctorat sau practică. 

Dacă e să mă refer specific la partea de consiliere sau psihoterapie, am stat mult să mă gândesc cum să răspund aici și cred că cel mai relevant aș putea să zic că ar fi important să fie o parte din noi care să fie confortabilă cu prezența oamenilor sau cu lucrul cu ei, sau cu lucrul în folosul lor, chiar dacă nu în interacțiune directă. De obicei auzim aici exemple de felul „ne place să ascultăm oamenii, ne place să le predăm, să le explicăm, ne place să-i înveselim, toate astea sunt semne că avem o tendință în a sta pentru oameni, cu oameni, printre oameni, și atunci fie că e o abilitate, fie că e o trăsătură ce ne definește de-a întregul personalitatea, fie că e doar activitate plăcută, o să conteze dacă avem bagajul acesta. În același timp, sunt și alte aspecte care se dovedesc a fi importante în parcursul meseriei de psiholog: structura, curiozitatea, provocarea, abilități destul de bune de reglare emoțională și, în același timp, cu asta vreau să închei, sunt foarte multe lucruri care se pot dezvolta în timp. Aici e accentul pe care aș vrea să-l pun: nu trebuie să avem anumite calități by default sau ca și cum ar fi un buton on-off, dar ajută foarte mult să ne acordăm timp să le dezvoltăm pentru a putea ajuta într-adevăr oamenii în cabinet sau în altă practică psihologică pe care o urmăm.

Larisa: Mhm, foarte interesant, Rodica, mulțumim! Mi se pare foarte bun punctul pe care l-ai făcut la final și anume faptul că trăsăturile respective se pot dezvolta. Până la urmă și facultatea de psihologie are un rol important în asta, doar că este important cumva să fim sinceri cu noi și să ne evaluăm punctele forte și pur și simplu să ne gândim la cum ne-ar plăcea să arate viața noastră pe termen lung – la ce oră am vrea să ne trezim, ce activități am vrea să întreprindem în ziua respectivă, care ar fi sentimentul cu care ne-ar plăcea să rămână la finalul zilei și oamenii cu care să ne înconjurăm, așa cum ai spus și tu. O altă întrebare interesantă pe care am primit-o pe Instagram este legată de tipurile principale de psihoterapie, mai exact care sunt acestea și ce cursuri trebuie să urmăm pentru a deveni psihoterapeuți?

Rodica: Dacă e să mă refer strict la România, pentru a deveni psihoterapeut e nevoie să termini un anume tip de master din cadrul facultăților de psihologie. Când zic pentru a deveni psihoterapeut, mă refer la a avea drept de liberă practică și a putea să intri în practică cu aviz. E important dacă ne dăm seama la un moment dat că psihoterapia este într-adevăr unul din scopurile noastre, să ne informăm din timp despre posibilitățile și calificările care se pot obține la masterele la care vrem să aplicăm. Desigur, există și cursuri extra, universități de care povesteam și mai devreme, aceeași recomandare pentru fiecare dintre ele – e important să ne informăm ce obținem, ce cerințe sunt, cum ne formează, în ce direcție ne formează și așa mai departe. Câteva dintre variantele de formare de care știu din țară sunt partea de terapie comportamentală, terapia psihanalitică, terapia sistemică și terapia.. psihoterapia pozitivă; pe astea le-aș putea menționa ca fiind cele mai mari, cu siguranță mi-au scăpat și altele și piața este largă. Indiferent de timpul de formare în psihoterapie, e esențial aș putea să zic să ne acordăm timp și spațiu să dezvoltăm la nivel propriu anumite competențe socio-emoționale, să participăm în activități de autocunoaștere și de foarte multe ori ajută și este recomandat și de către formatori, să participăm la propriul demers terapeutic.

Larisa: Mulțumim mult, Rodica! Mi se pare foarte interesant. Următoarea întrebare pe care am primit-o, iarăși foarte interesantă și ea, și mă bucur că oamenii se gândesc și la aspectul acesta, este: “Ce riscuri presupune meseria de psiholog, dacă, desigur, consideri că sunt anumite riscuri implicate?”.

Rodica: Nu numai că aș considera că sunt anumite riscuri, ci din nou, a fost o întrebare la care m-am gândit mult. Cel mai mare risc pe care eu personal l-am resimțit și l-am și văzut în jurul meu este să te identifici cu totul cu rolul de psiholog –  să devii psiholog pentru prieteni, pentru partener și, cel mai rău, aș putea să zic, câteodată, pentru propria persoană. A fi psiholog presupune, într-adevăr, anumite schimbări în stilul de gândire, în obiceiuri, în reacții, însă e esențial să desparți la un moment dat cât faci pentru tine și cât faci pentru formarea ta ca psiholog. E nevoie să investești atât în activități plăcute personal, cât și în cele care te formează. Asta e o limită de stabilit în timp pentru toate ocupațiile și da, putem să observăm că este mai firavă în domeniul acesta în care lucrăm pentru oameni. Aici putem să ne referim poate chiar și la domeniile sociale sau medicale. Un alt risc, deși nu l-aș numi chiar așa, deși este din nou, un punct sensibil, este să te întâlnești în practică cu elemente care îți activează răni proprii sau puncte vulnerabile, și zic că nu l-aș denumi tocmai „risc”, pentru că deși doare și e foarte inconfortabil, este un punct autentic de creștere, atât în plan personal, cât și ca experiență profesională. Conștientizarea unor asemenea momente și partea de introspecție, care sunt oricum exersate pe parcursul formării, ajută ca mai apoi acele elemente să fie împlinite, îngrijite și vindecate. Mi s-a spus mult timp o altă vorbă și am integrat și eu și mă bucur că am putut să integrez asta, este vorba de un proces de dezvoltare. Din nou, nu este un buton de on-off, sau ai sau nu ai chestia asta, ci un lucru pe care îl crești în timp. 

Larisa: Mhm. Crezi că sunt anumite stereotipuri cu care se întâlnește unui psiholog în practică și cum crezi că pot face față stereotipurilor psihologii, psihoterapeuții?

Rodica: Da, asta e o întrebare din nou, foarte faină, și mă bucur că urmăritorii noștri s-au gândit și la aspectul acesta. Aici o să împart în două bucăți: prima parte, cea în care vorbim despre stereotipurile din partea clienților. Aici, ca să menționez câteva, aș putea să spun, de exemplu, „am nevoie doar să povestesc și o să mă vindec”, “oferă-mi tu, ca terapeut, câteva strategii și eu mă descurc singur, mai apoi”, “n-am nevoie să povestesc lucruri din copilărie, adolescență, trebuie doar să lucrez pe prezent”, “psihologul mă întreabă și eu trebuie să-i zic absolut tot, pentru că altfel nu pot rezolva problema” și exemplele, desigur, pot continua. Cum facem noi față ca psihologi? Aici răspunsul cel mai potrivit este cu blândețe, pentru că ajută să vorbim în ședință despre acele lucruri care împiedică, într-adevăr, procesul terapeutic, cum sunt stereotipurile sau miturile, dar fără să invalidăm cu totul perspectiva omului. E mult mai important pentru mine, ca psiholog, să aflu de ce are asemenea gânduri sau anumite convingeri și să știu cum pot să-i demonstrez în timp că îi sunt mai degrabă o călăuză, un ghid, decât un predicator sau un manual cu instrucțiuni. Și zic „demonstrez” pentru că asta din nou vine ca un proces, vine ca ceva ce poate fi construit în timp, nu este un lucru care se poate demonta pur și simplu. În ceea ce privește stereotipurile din, de pe cealaltă parte, din cealaltă baricadă, adică a terapeutului, aș putea să zic aici că în primii ani de practică, partea de stereotipuri se întrepătrunde cu nesiguranțele și aici putem da ca exemple: “dacă vine cu probleme de anxietate, o să aibă nevoie de mult suport și poate nu reușesc să fac față, să fiu util”, de exemplu. Aici, ca psiholog, e important să avem curaj să încercăm, în primul rând, și să fim deschiși și curioși la povestea autentică, la povestea într-adevăr reală a clientului, și pot să spun că vom avea surprize plăcute, pentru că asta, într-adevăr, leagă relația terapeutică, ceea ce construiește, într-adevăr, procesul de vindecare pentru client. De asemenea, în timp, dacă observăm, ca terapeuți, că este dificil pentru noi să lucrăm cu o anumită tipologie de cazuri, ei bine, să avem curaj să refuzăm acele cazuri la un moment dat, făcând recomandări către alți psihologi și, în același timp, pentru toate persoanele care sunt în procesul acesta de formare, e foarte util să înțelegem că nu e nimic greșit în a face recomandări și a refuza anumite cazuri la un moment dat.

Larisa: Absolut. Următoarea întrebare cred că se bazează puțin pe un mit pe care l-am discutat și noi, și anume, am fost întrebate dacă există vreun test care să îți spună, în funcție de personalitate, pe ce tip de terapie ar trebui să te axezi. Și cred că voi începe eu aici prin a..

Rodica: Sigur. 

Larisa: Prin a sublinia faptul că tipul de terapie pe care îl urmezi este stabilit împreună cu psihoterapeutul tău, în funcție de problema sau tulburarea pe care vrei să o adresezi prin terapie și, desigur, de competențele psihoterapeutului respectiv. O analogie pe care eu o fac adesea este cea legată de sistemul medical: la fel cum sunt medici care sunt specializați pe o ramură a medicinei și, desigur, au diverse competențe în acea ramură a medicinei, la fel și psihoterapeuții sunt specializați pe una sau mai multe tipuri de terapie. Nu există un psihoterapeut care să știe neapărat toate.. să folosească, să practice toate tipurile de terapie. Aici aș vrea să amintesc terapia cognitiv-comportamentală, care este cea mai cercetată terapie, a cărei eficiență și eficacitate a fost demonstrată în studii clinice și, în prezent, este un etalon în domeniul terapiilor psihologice. Această terapie se folosește în special în cazul depresiei și tulburărilor de anxietate, dar ea, de fapt, a fost adaptată și pentru alte probleme, cum ar fi tratamentul tulburărilor de alimentație sau chiar și în cazul psihozelor. O altă terapie de care, poate, ați auzit și care se folosește, în special, în tratarea tulburării de personalitate borderline, este terapia dialectic-comportamentală, care, de asemenea, este cumva validată științific și care a fost folosită, de altfel, cu succes și în tratarea altor tulburări, cum ar fi bulimia, tulburările de alimentație de tip binge și în cazul tulburărilor legate de consumul de substanțe, deci practic nu este un test de personalitate pe care îl faci pentru a determina terapia pe care.. care îți va fi oferită, ci mai degrabă această terapie se bazează pe problemele pe care vrei să le adresezi și, din nou, pe formarea psihoterapeutului la care apelezi. Ai vrea să mai adaugi tu ceva, Rodica, aici?

Rodica: Îți mulțumesc tare mult, Larisa, pentru insight-ul din partea asta științifică, pentru că e foarte relevant să avem lentile și pentru partea asta. Ce aș mai vrea eu aici să adaug, ca element de final pentru întrebarea asta, e că indiferent de tipul de terapie, un ingredient foarte important și a cărui eficiență a fost demonstrată științific este relația care se formează între client și psiholog. Noi îi spunem relație terapeutică. Există studii care arată o eficiență de 30% pentru vindecarea sau pentru tratarea anumitor probleme, pentru anumite schimbări cu care.. pentru care vin clienții în cabinet, 30% pentru relația terapeutică. Ăsta este un procent destul de mare. Și atunci ce ar fi aici de atras atenția e că, în momentul în care devenim disponibili pentru o schimbare terapeutică, e util să ne oferim și timp, și spațiu pentru relația pe care vrem să o formăm, atât din poziția de terapeut, cât și din cea de client.

Larisa: Mhm. Foarte interesant, mulțumim, Rodica! Deci, iată, este important să stabilim și o relație bună, profesională, cu terapeutul alături de care lucrăm. La final, haha, am lăsat întrebarea: cu ce se ocupă un psihoterapeut, de fapt? Cumva, ce presupune ocupația aceasta? Cum arată o zi din viața ta ca și psihoterapeut? Ne poți spune mai multe? 

Rodica: Ca informație generală legată de practica psihoterapeutică, aș putea să spun că un terapeut este cel care creează un mediu sigur pentru client, în așa fel încât acesta să poată să se deschidă și să exerseze anumite schimbări pe care vrea să le facă în viața personală. Asta cumva e baza, e regula noastră de aur. De aici, desigur, putem menționa câteva tipuri de probleme pe care le poate viza o persoană cu această calificare, cu formare în psihoterapie. Acuma, formările în psihoterapie oferă, ca idee generală, competențe de lucru cu persoane pe întreg spectrumul, de la probleme care sunt doar inconfortabile în viața omului, până la cele care sunt la nivel clinic, la care este nevoie de un diagnostic. Și există programe de formare care se axează pe tulburări specifice, care sunt recomandate în cadrul anumitor tulburări, așa cum menționai și tu mai devreme. De exemplu, terapia dialectic-comportamentală pentru tulburarea borderline. Acuma, terapeutul oferă strategii, de regulă, care să-l facă pe om să înțeleagă ce simte, de ce simte și cum poate să integreze emoțiile în viața lui în așa fel încât să nu-l afecteze. Și am ales să dau acest reper cu emoțiile pentru că, de cele mai multe ori, partea emoțională este relevantă în cadrul tuturor tulburărilor, atât în cele de prag clinic, de care discutam legat de diagnostic, cât și la nivel subclinic, în care sunt doar anumite probleme deranjante. Terapeutul, în același timp, oferă posibilitatea clientului de a-și seta anumite obiective realiste: cum să includă obiceiuri sănătoase în viața lui, cum să aibă relații care să-l împlinească, cum să aibă un parcurs profesional mulțumitor pentru el. Și am spus „obiective realiste” tocmai pentru că, atunci când vorbim despre probleme la nivel clinic, e foarte important să lucrăm din aproape în aproape. De exemplu, cu un client în episod depresiv, nu vom stabili ca obiectiv să prezinte o lucrare la o conferință, iar în cazul unei persoane cu tulburare clinică borderline, nu vom seta ca scop să intre într-o relație de lungă durată de cuplu. În încheiere, aș mai vrea să las ideea asta că în ședințele de psihoterapie, clientul are ocazia să experimenteze și să exerseze obiceiuri sănătoase de a se raporta la el însuși, de a relaționa, de a fi integrat și a performa în mediul profesional. Eu mă mai gândesc uneori la ideea unei versiuni demo pe care o au clienții în cadrul ședințelor, ca mai apoi ei să încerce să exerseze în viața lor reală. Și, legat de cum arată viața mea,viața mea e foarte plină de metafore, cum a fost și asta pentru că e un lucru pe care îl folosesc atât pentru mine, cât și în practică. Ideea metaforelor mereu funcționează când lucrăm cu clienții. Eu mulțumesc tare mult că am avut ocazia să povestesc un pic despre experiența mea și despre cât am apucat eu să aflu și să gust din ce înseamnă practica psihoterapeutică și-mi place foarte mult că am avut parte și de insight-ul tău care vine din zona de cercetare.

Larisa: Mhm. Mulțumim mult, Rodica! Mi-a făcut mare plăcere să-ți ascult cumva povestea, motivația de a aplica la facultatea de psihologie și apoi insight-uri legate de viața de psihoterapeut. Cred că și ascultătorii noștri se vor bucura să asculte acest episod, nu numai pentru că oferă informații foarte utile pentru pregătirea în carieră, în special, normal, aplicat la facultatea de psihologie, dar și pentru că îi face să învețe mai multe despre ceea ce presupune ocupația de psihoterapeut și, de ce nu, la ce să se aștepte și pentru ce fel de probleme ar putea să apeleze la un psihoterapeut. Vă mulțumim mult dacă ne-ați ascultat până aici și vă așteptăm cu drag la următorul nostru episod. Până atunci, aveți grijă de voi și de sănătatea voastră mintală!