Perfecționismul sau frica de eșec – de la obsesia lui “trebuie” la echilibru

Autor: Mara Nemeș

Ora 18.00. Momentul crunt al adevărului: afişarea rezultatelor… Mă apropiam cu paşi grei de lista cu punctajele, cu teama că rezultatul nu va fi cel dorit. Dacă urma un punctaj mare sau chiar un premiu, era o veste bună, totul în regulă. Dacă era sub aşteptări, atunci nu era o veste rea; era o catastrofă.

Am început să particip la olimpiade şi concursuri de română şi de matematică în clasa a V-a, dar fără să am aşteptări mari. Cu timpul, acel efort titanic aducea rezultate pe măsură. Aşa s-a întâmplat ca în clasa a VI-a să ajung prima pe judeţ şi să particip la faza naţională la limba română. A fost printre cele mai frumoase experienţe ale mele, dar şi rampa de lansare către obsesia de a fi prima, întrucât în clasa a VII-a, lucrurile nu au decurs la fel. Am avut parte de un eşec…

În acea zi de sâmbătă, m-am dus la olimpiadă cu gândul că TREBUIE să iau locul întâi. Gândul că exista posibilitatea să nu particip şi anul acela la naţională mă înspăimânta. Dar ziua aceea nu a mai fost cea mai inspirată pentru mine, iar rezultatele au arătat acest lucru. Când am ajuns în acea seară în faţa listelor, mă simţeam copleşită. Aveam un punctaj bun, dar nu eram prima, nici a doua, nici măcar a treia… Vedeam în jur părinţi şi copii mândri de rezultatul lor; o profesoară care mă cunoştea de anul trecut chiar mi-a spus că elevele ei au luat punctaj mai mare. Nu mai puteam suporta acea ruşine. M-am îndepărtat de liste şi am început să plâng în hohote, iar mama încerca în zadar să mă liniştească. Eram convinsă că nu meritam asta şi mă durea să ştiu că munca mea nu a dat roadele aşteptate.

Luni am depus contestaţie, dar nu s-a schimbat nimic. Aceea a fost cea mai groaznică săptămână din viaţa mea. La şcoală, nu vorbeam cu nimeni, tremuram şi fierbeam de nervi, aşteptând să dispar din ochii tuturor. Colegii şi profesorii încercau să îşi arate susţinerea, dar totul îmi trecea pe lângă urechi. În schimb, văzându-mă în acea stare, o colegă mi-a zis: „Nu ştii să pierzi, asta e problema ta!”. Acel moment a declanşat explozia; nu-mi mai puteam ascunde emoţiile de privirile celorlalţi şi am ieşit din clasă, fugind direct în cabinetul medical, unde am izbucnit în lacrimi, spunând că nu ştiu ce se întâmplă cu mine…

Eşecul se simţea ca o boală, o otravă ce mă împiedica să fiu fericită…

Am suferit zile la rând cu gândul la „cel mai mare eşec al meu”, mă întristam fără motiv, eram irascibilă şi impulsivă, îndepărtându-mă de colegi şi de prieteni. Mă simţeam singură, inutilă şi deprimată şi în acelaşi timp, trebuia să rămân în priză pentru concursurile de matematică. Eram mereu palidă şi tristă şi mă durea tot corpul. Nimeni nu înţelegea ce se întâmplă, părinţii mei nu ştiau cum să mă ajute să mă simt mai bine.

Sursa iStock

Sursa iStock

Astfel am ajuns la psiholog, singura alternativă care mai rămăsese şi care s-a dovedit a fi cea mai bună. Am început să mă cunosc mai bine şi să îmi dau seama că, de fapt, valoarea mea nu era dată de acel moment al concursului, ci de munca depusă zilnic. Eu eram cea care credea că totul trebuia să iasă perfect, cea care nu accepta să greşească, cea care avea așteptări.

Trecerea de la emoţii negative la echilibrul standardelor e un drum lung, dar pe parcurs înveţi să te cunoşti pe tine însuţi

Mi-a luat mult timp să îmi schimb modul de gândire şi să îmi cresc stima de sine. Aşa m-am apucat de sport şi am început să mă întâlnesc din nou cu vechii prieteni, după cum m-a sfătuit psihologul. În anul următor, m-am pregătit din nou pentru olimpiadă, învăţând să mă duc fără aşteptări, să mă relaxez când mă simt stresată şi să mă bucur de moment, pentru că adevărata fericire vine din timpul petrecut făcând ceea ce îmi place, nu din reuşita finală. Şi da, am reuşit să mă calific la faza naţională; şi da, m-am bucurat de pregătire; şi chiar dacă rezultatul nu a fost cel dorit şi m-a afectat în acea zi, am învăţat să trec mai repede peste.

Am intrat la liceu cu o singură aşteptare: să nu fiu cea care am fost în gimnaziu… Deşi am redevenit Mara de la care toţi au aşteptări, ele nu mă mai copleşesc într-atât, pentru că cele mai apăsătoare aşteptări sunt cele pe care le am eu. Cred că voi rămâne mereu o perfecţionistă, dar voi încerca să fac din asta o calitate. De exemplu, trăind cu principiul de a preţui fiecare moment la maximum, reuşesc să mă organizez mai bine şi să îmi ating scopurile. Totuşi, de multe ori cad în extrema opusă, gândindu-mă că trebuie să fac multe lucruri într-o zi şi că totul trebuie să iasă perfect.

Încă mă străduiesc să elimin acest cuvânt aspru („trebuie”) din vocabularul meu, pentru că ştiu deja unde duce obsesia reuşitei. Perfecţionismul devine un defect şi poate fi asociat cu tulburări precum anxietatea sau tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) atunci când nu este ţinut sub control. Ce înseamnă acel control? Ei bine, presupune să nu îşi stabileşti ţinte absurde şi să nu te concentrezi asupra rezultatului. Poate părea un coşmar să iei o notă mică sau să ajungi ultimul la linia de sosire într-o cursă de atletism, dar eşecurile nu ne definesc – valoarea noastră nu scade în urma lor. Singurul lucru care ne opreşte să mergem înainte este frica de eşec

Sursa iStock

Sursa iStock

Îmi amintesc că uneori, în nopţile dinaintea unui concurs, visam păianjeni (am o frică uriaşă de păianjeni). La un moment dat mi-am dat seama că de fapt acea frică nu se manifesta faţă de păianjeni, ci faţă de greşeală: dacă eram sub aşteptări?

Perfecţionismul presupune o frică de eşec şi obsesia de a-ţi îndeplini toate scopurile, de aceea persoanele cu acest „defect” pot găsi un motiv de stres în orice problemă, oricât de mică, şi sunt deseori nemulţumite de activităţile lor care nu ating standardul aşteptat. Îşi fac griji pentru multe lucruri neînsemnate şi îi nelinişteşte gândul de a nu fi pe placul celorlalţi.

Perfecţionism „sănătos” Perfecţionism „nesănătos”
Ţinte înalte Ţinta perfecţiunii
Gândire echilibrată Gândire alb-negru (totul sau nimic)
Bucuria progresului Bucuria rezultatului
Încredere în sine şi toleranţă faţă de propria persoană Stimă de sine scăzută şi critică dură la adresa propriei persoane
Depăşirea eşecurilor; Încurajat de dorinţă/ambiţie Frica de eşec; Încurajat de obsesia de a nu eşua
Criticile sunt un prilej al învăţării Criticile sunt greu de acceptat
Eşecul te face mai puternic Eşecul te doboară

De multe ori, în avântul unei competiţii, elevii cad în plasa acestui perfecționism “nesănătos”, iar eşecul devine o teamă constantă de a nu-şi dezamăgi familia sau profesorii. Eu am avut norocul de a avea parte de susţinerea lor, nu de presiunea unor premii impuse. Aşteptările au fost mereu ale mele, dar ştiu că mulţi nu au parte de norocul meu. Astfel, olimpiada se transformă, din acea provocare a propriilor cunoştinţe şi limite, într-o fugă după medalii. De aceea, elevii nu rămân mereu cu valori precum fair-play-ul sau ambiţia, ci cu dorinţa permanentă de a câştiga sau cu invidia. Nimeni nu este acolo pentru ei să îi înveţe să colaboreze între ei, să îşi accepte rezultatul şi să se bucure pentru succesul celuilalt.

Cred că şcoala ar trebui să pregătească elevii capabili de performanță şi pe plan mental, pentru ca ei să nu treacă de linia subţire dintre perfecţionismul sănătos şi cel nesănătos.

Sfaturi pentru un perfecționist:

  • Este important ca în drumul tău spre atingerea unui scop să ai pe cineva alături. Chiar dacă totul pare să se învârtă în jurul tău în acele momente, toţi avem nevoie de un prieten care să ne motiveze şi care să ne spună când avem nevoie de o pauză.

  • De asemenea, pasiunile laterale, precum sportul sau arta, te ajută să îţi balansezi efortul. Pentru mine, toate tensiunile sau eşecurile par neînsemnate după ce alerg sau după ce scriu.

  • Mai mult de atât, unele vorbe sunt menite să te descurajeze, iar dacă le dai importanţă, te pot doborî – cum a fost în cazul meu. Ascultă doar oamenii care se bucură pentru succesul tău şi ignoră-i pe cei care te invidiază sau care te demoralizează.

  • Pentru a-ţi depăşi temerile şi frustrările, ai nevoie de suport, aşa că nu ezita să accepţi sau să ceri ajutorul unei persoane apropiate sau unui psiholog dacă te simţi copleşit.

Într-adevăr, olimpiadele au o componentă toxică care m-a afectat în anii de gimnaziu, însă nu pot nega faptul că m-au disciplinat şi m-au învăţat ce înseamnă perseverenţa şi dedicarea. Am trecut prin multe „catastrofe”, iar cea povestită aici m-a lovit mai tare ca oricare alta. Cu toate acestea, uitându-mă în urmă, realizez că aşa am învăţat să fiu mai tolerantă cu mine, dar şi cu cei din jur, ceea ce m-a ajutat să fiu acum mai sociabilă şi mai optimistă. Însă stabilirea unui echilibru între aşteptări şi realitate face parte din lecţiile care pot dura o viaţă întreagă.

Aşadar, iată aici câteva lucruri pe care le-am învăţat în aceşti ani, care îţi pot fi de ajutor în contextul unei competiţii (academice sau sportive)/unui examen:

  • Eşti aici de dragul pasiunii tale, nu de dragul competiţiei.

  • Nu trebuie să iei primul loc; este în regulă dacă nu ai parte de rezultatul dorit. Important este drumul, nu destinaţia.

  • E mai greu decât ai crezut – nu te panica! Respiră; îmbrăţişează orice provocare, vei avea de învăţat din ea.

  • Astăzi este despre tine şi nimeni altcineva; nu te mai gândi ce vor spune ceilalţi dacă nu reuşeşti.

Gândeşte-te la aceste lucruri atunci când te simţi pierdut şi vei înţelege, la un moment dat, că o singură zi nu te defineşte. Ştiu, eşecul este înfricoşător, dar ne determină să progresăm, să devenim o variantă mai bună a noastră; pentru că nu putem fi perfecţi, dar putem fi mai buni decât am fost ieri.

.

.

Resurse despre perfecționism:

https://www.verywellmind.com/signs-you-may-be-a-perfectionist-3145233

https://www.healthline.com/health/perfectionism

Articole similare

Ghid de comportare emoțională pentru adolescenți: Cum putem face față perioadelor de incertitudine și stres?

În timp ce scriu aceste prime rânduri, este a 33-a zi de când Rusia a declarat război Ucrainei. Negocierile neutralității se poartă într-o nouă rundă la Istanbul. Prognoza nu pare îmbucurătoare nici pentru cele două țări aflate în conflict, nici pentru restul lumii. Trăim vremuri greu încercate, care au scos la iveală numeroase conflicte latente și care

Citește articolul