Anorexia — drumul care nu duce nicăieri

Mereu mi s-au părut ciudate cuvintele care conțin litera “x”. Abstracte, aproape greu de pronunțat, venite parcă din altă limbă. Fiind un copil curios de când mă știu, “anorexie” a pătruns în vocabularul meu încă de la o vârstă precoce, dar această informație a rămas adânc îngropată în mintea mea până să îmi dau seama de adevăratul și crudul ei înțeles.

Unul dintre cel mai importante lucruri atunci când ne referim la o tulburare de alimentație este faptul că ea are la baze un număr mare de cauze, atât de nivel socio-cultural, biologic cât şi psihologic. Şi în cazul meu a fost o sumă de factori care au dus la declanșarea anorexiei.

Nicanor și drumul regăsirii

Vântul bătea cu aspritate, parcă prevestind apropierea lui Nicanor de Elysium. Pierduse de mult noțiunea timpului, neștiind dacă au trecut săptămâni sau luni de când și-a părăsit liniștea și siguranța propriei case. Toți prietenii săi îl avertizaseră în legătură cu capcanele pe care pădurea le ascundea în desișul său. Pentru moment, călătoria sa era una pe cât se poate de monotonă însă poveștile apropiaților săi îl nelinișteau. Această anticipare constantă a pericolului îl consuma pe Nicanor. Nopțile se simțeau infinite din cauza insomniei iar mintea începea să îi joace feste în mod constant: fiecare sunet auzit îi făcea inima să bată cu o rapiditate pe care nu o mai experimentase până atunci.

Cine iese din întuneric, cu adevărat?

Deshidratată, dar resemnată făcând tumbe pe dune
Insolație, halucinații, dar am zărit nectar în viziune
Exfoliere cu nisip pe piele, cât mă ardea gustul licorii
Umbre peste stânci și-mi șoptesc zeii, creatorii, dirijorii
Ce vrei cu adevărat ?
Vreau să ies din coșmar, să intru în vis
Vreau să iubesc așa cum mi-am promis
Că o să mă iubesc pe mine
Cum mi-au zis runele descifrate-n ruine
Am urmat în orb poteca către sine, să pot să văd
Ce e al meu, nu moștenit sau împrumutat și să mă lepăd
Să înțeleg că poate dincolo de coperți
Se schimbă romanul, dacă poți să ierți
Cu adevărat.