Tag: suferință

Abia când realizezi că ceva e pe final, începi să apreciezi cu adevărat. Acelea care credeam că o să fie ultimele bătăi de inimă erau mai dulci, mai blânde, nu îmi mai judecau alegerile, nu îmi mai criticau parcursul în viață, nu mă mai împingeau pe drumul spre moarte. 

Era noapte de câteva ore bune și liniștea deja era parte din peisaj. Respirația mea era prea zgomotoasă, bătăile inimii erau puternice, dar nu încercam să conving nicio parte din corpul meu să funcționeze altfel decât o făcea. Știam că nu o să mai treacă multe zile până cedez iar, poate pentru ultima dată. Știam pe de rost toate scenariile despre moartea mea și rememoram toate momentele  molipsitor care azi se decide cum vrea să-și pună capăt zilelor.

În dimineața de după ce m-am sinucis, m-am trezit. M-am trezit fără să vreau să mă culc la loc, pitit sub cearșaf, cu nările nădușind, cum obișnuiam să fac mereu, tânjind după liniștea pe care mi-o promitea somnul, departe de gândurile ce-mi asaltau mintea. M-am întins, mi-am ascultat oasele crâcnind, mi-am văzut, privind peste abdomen, degetele de la picioare atingând plinta de la capătul patului. Mi-am văzut corpul urnindu-se, dar nu l-am simțit, așa că am făcut ce a făcut și el – mi-am înfipt picioarele în papucii grăunțoși de casă; mi-am netezit cuvertura peste așternuturile boțite ale patului, știind că n-o să mă mai întorc niciodată înapoi în el; mi-am adus la gură paharul plin cu apă așezat pe noptieră, lângă cărțile citite pe jumătate, cu paginile urecheate și pasajele subliniate; mi-am potolit setea din gâtul ca șmirghelul de uscat.