te scalzi probabil într-o febră înceată
navighezi tacit între chat-urile facultății și
conversaţii ce curg greu
se blochează în gât şi te îneci de
cât de metalice sugrumă
nu ți-ai mai văzut prietenii și nici nu vă
inundă dorul.
este totuşi comod să stai
despielițat și singur într-o cisternă goală
să te roteşti blocat într-o mașină de
centrifugare
să dai cu capul tot de tine.
stau în fața ușii pe un preș din ploape închise
în loc de vizor am o buză crăpată
la care-mi duc ochiul doar ca să mă sărute și pe mine cineva
trag ușa de ureche
nu mă aude
sunt omul care-şi bate la propria uşă
cheia e o scuză fără breloc și n-o port la mine întotdeauna
I am the girl in the tower.
I have been here my whole life, or so it feels, for I cannot pinpoint when the tower grew around me, isolating me with only a window to watch the outside world from. And that I did: I watched and let my soul wander along the green field and join the children playing and become one of the teenagers falling in love in the shadow of a glorious tree. They were all around, yet so separate from me.
© 2024 Asociația Mental Health for Romania (MHR, nr. 184088)
