Nicanor și drumul regăsirii
Vântul bătea cu aspritate, parcă prevestind apropierea lui Nicanor de Elysium. Pierduse de mult noțiunea timpului, neștiind dacă au trecut săptămâni sau luni de când și-a părăsit liniștea și siguranța propriei case. Toți prietenii săi îl avertizaseră în legătură cu capcanele pe care pădurea le ascundea în desișul său. Pentru moment, călătoria sa era una pe cât se poate de monotonă însă poveștile apropiaților săi îl nelinișteau. Această anticipare constantă a pericolului îl consuma pe Nicanor. Nopțile se simțeau infinite din cauza insomniei iar mintea începea să îi joace feste în mod constant: fiecare sunet auzit îi făcea inima să bată cu o rapiditate pe care nu o mai experimentase până atunci.
