CONFESIUNILE UNEI UMBRE

Totul dispare pierdut în ceață.
Ea s-a așternut,
A cuprins parcă întregul univers.
Prezent și trecut.
Ne-a luat pe noi,
Ne-a îmbibat în necunoscut.
Căutându-ne un loc
În final ne-am pierdut.

Nu e întotdeauna despre moarte

A trecut o oră de când ai plecat
Am ațipit pe fotoliul din sufragerie
încercând să recitesc tratatul de psihologie
studiu de caz pentru autopsia propriilor gânduri
Suferința este un proces alcătuit din cinci etape a câte treisprezece minute fiecare
Negarea
refuz să cred că m-ai abandonat
pentru simplul fapt că mi-am dorit mai mult

Este o diferență între realitate si aparență

O nouă dimineață, o nouă zi de viață
Nimic nu-i diferit, același chin mereu.
Si nimeni nu înțelege din ce cauză sufăr
Nimeni si nimic, nici măcar eu.

Îi văd pe toți zâmbind, râzând, entuziaști
Dar inima îmi spune că sunt doar aparențe
Că sufletul se scaldă-n durere și tristețe
Că toți vrem să ne ascundem, de critici, în esență.