Noapte.

Alerg din nou agale, să nu mai simt nimic,
Văd în depărtare un loc părăsit…
E doar o fermă veche, o să-i dau chibrit…
Fiindcă-n lumea asta nu mă simt iubit
Simt cum se strecoară sub piele, durerea
Și vrea să mă-nvăluie cu totul, tăcerea…
O simt sub pielea mea, e totul un război
Sufletul meu luptă, dar degeaba dacă-i sloi…
Am crescut prea repede, asta m-a durut lar această creştere… m-a costat cam mult
Fără joacă sau vechi prieteni

Azi e despre tine

te-am găsit cu ruine pe obraz
și cu văpaia din suflet mocnind,
am vrut să-ți dau măcar răgaz
să nu te mai aud un ceas icnind,
căci pe tot ceea ce pui tu mîna
se rupe voios în țăndări de fier,
apoi nu mai ai nici tu măcar vîna
să mă lași să țip, să strig și să zbier.

Cobor și urc

De săptămâni încoace știu
Ceva că e greșit cu mine,
Când singurică în pustiu
Nu pot nimic să mai fac bine.

Nici concentrare nu mai am,
Doar pesimism, singurătate…
Și-ncet, încet nu mai găseam
În restul gram de bunătate.