atunci când cerul meu e înnorat
și greutăți m-apasă,
mă-ntorc la răul ignorat
anxietatea, capricioasă.
monstru mic, înfricoșător
mi se urcă pe spinare
și flutură încântător
gânduri pline de teroare.
să salut, zâmbesc, să tac
devine dintr-odată imposibil
să fac lucruri care-mi plac
pentru el, inadmisibil.
uneori, chiar îmi doresc
sa-l înfrunt, să-i spun ce doare
între palme să-l zdrobesc
să am parte iar de soare.
însă el, copil fiind,
nu-nțelege, e plăpând
gândurile tot venind
nu le poate-opri țipând.
pune piedici, vrea să iasă
dar totuși ar vrea închis
să stea toată ziua-n casă
să se elibereze-n vis.
îi e dor, ar vrea să poată
să zică celor ce-l iubesc
durerea pe care-o poartă
“aș zice…..dar nu-ndrăznesc.
vântul mă ia pe sus
iar ploaia mă alină