1) Trăim în propriile minți
Precum ostaticii
Vrem să evadăm, să distrugem, să fugim
Să ne eliberăm sinele captiv și torturat
Zi de zi, noapte de noapte
De propriile minți
2) Stau blocată, în mijlocul camerei
Mă holbez la pereți, la tavan, la podea
Încercând să mă ancorez în realitate
Totuși, parcă trupu-mi a devenit nelocuibil
totul o sa fie în regulă
nu o să verși cafea pe cărțile din librărie
nu te urăște casiera de la profi pentru că nu ai mărunt
tipul ăla care fumează nu râde de cum mergi pe stradă
grupul ăla de tipe nu crede că mănânci ciudat
nu sunt toți niște lame ascuțite de care trebuie să te ferești
nu e nevoie să ții strâns frâiele controlului
atunci când cerul meu e înnorat
și greutăți m-apasă,
mă-ntorc la răul ignorat
anxietatea, capricioasă.
monstru mic, înfricoșător
mi se urcă pe spinare
și flutură încântător
gânduri pline de teroare.
să salut, zâmbesc, să tac
devine dintr-odată imposibil
să fac lucruri care-mi plac
pentru el, inadmisibil.
uneori, chiar îmi doresc
sa-l înfrunt, să-i spun ce doare
între palme să-l zdrobesc
să am parte iar de soare.
însă el, copil fiind,
nu-nțelege, e plăpând
gândurile tot venind
nu le poate-opri țipând.
pune piedici, vrea să iasă
dar totuși ar vrea închis
să stea toată ziua-n casă
să se elibereze-n vis.
îi e dor, ar vrea să poată
să zică celor ce-l iubesc
durerea pe care-o poartă
“aș zice…..dar nu-ndrăznesc.
vântul mă ia pe sus
iar ploaia mă alină
© 2024 Asociația Mental Health for Romania (MHR, nr. 184088)
