Metamorfoza visului

Într-o zi, am întâlnit o fată, mai mult sau mai puțin o fetiță.

Nu era superbă, n-aș putea să spun că era urâtă, habar nu am cum s-o numesc, unde s-o încadrez , nu că asta ar avea cu adevărat vreo importanță.  Avea cearcăne, cel mai probabil oboseală și stres, cu toate că nu se afla la vârsta la care ar trebui să cunoască așa ceva. Ochii îi erau frumoși, dar privirea din ei nu avea o țintă, stătea înțepenită pe nimic anume. Puteam cumva să văd dezamăgirea, neputința și frustrarea scurgându-se din ochii ei.

Ilaria, Corpul și Oglinzile fermecate

Puteai să juri că asfaltul va prinde foc în aceea zi de iulie a anului 2006. Și-n ciuda arșiței care sufoca toți locuitorii bătrâni și morocănoși ai cartierului Epureanu, papucii de gumă ai copiilor se auzeau necontenit, de dimineață până seara, la ferestrele lor. Era un grup de cinci copii pierdut într-un cartier de oameni mari, blocuri comuniste cu patru etaje și minți înguste: un oarecare Andrei și Gabriel, alături de o oarecare Iulia și Elena, cărora li se alătura din când în când o unică Ilaria.