O dimineață rece de vară înconjoară clădirea pictată cu albastru deschis și cu linii dezorganizate de alb a Spitalului de Psihiatrie nr. 6. Norii sunt în continuă acumulare, dând senzația că o să fie furtună curând. Totuși, câțiva pacienți și-au făcut curaj să iasă în grădina din spatele spitalului, fiind atent supravegheați de infirmiere.
– Știi, când am fost în cel de-al Doilea Război Mondial, înaintam spre Caucaz pe o vreme ca asta, spuse unul.
– Parcă ai doar 21 de ani, spuse altul.
– Nu contează, eu știu că am fost acolo și am luptat, răspunse primul. Văd foarte clar evenimentele în minte.
După o pauză continuă:
– Este adevărat ceea ce spunea Murphy: „Diversiunea inamicului pe care tu o ignori este atacul lor principal”.
Stropi grei de ploaie începuseră să cadă, iar ei au trebuit să se refugieze în holul principal, stând acum pe fotolii și spunându-și fanteziile.
Toată lumea era ocupată, iar mișcările agitate din spital creau un zgomot nedescifrabil. Între toate aceste ființe trecânde, doctorul Damien surprinse un tânăr care ședea calm pe scaunul de lângă cabinetul său.
– Bună ziua! Mă bucur că ai venit. Te rog să intri în biroul meu, trebuie să discutăm ceva important.
Tânărul ridică privirea și îi surprinse ochii de un albastru deschis. Se ridică încet de pe scaun și îl urmă.
– Te rog să iei loc, îi spuse doctorul. Am înțeles de la asistente că vrei să faci parte din grupa pictorilor de aici. Foarte bine, însă desenele tale vor trebui să fie lăsate în sală după terminare, ele vor fi analizate de specialiști pentru a…
– Știu, răspunse tânărul. Așa voi face, o să desenez ceea ce gândesc. De ce plouă întotdeauna aici? Pot să pictez peretele ăsta în galben, așa o să fie mai cald.
Damien nu răspunse. Căuta acum acte ale altor pacienți care urmau să vină, lăsând totuși și câteva hârtii ale tânărului pe masă spre a le analiza încă o dată.
Pacientul surprinse câteva cuvinte de pe hârtie:
Examen psihic
Față inexpresivă, mimică și gestică concordante parțial cu discursul.
Starea de conștiență- păstrată
Cooperare … dificilă
Atenție- hiperprosexie centrată delirantă
Percepție- …
Gândire- ideație delirantă de prejudiciu și de contaminare,
Examen somatic
Examenul neurologic evidențiază tremor generalizat. Examenul psihologic pune în evidență gândire nerealistă și cote crescute la scalele schizofreniei și imaturitățiii afective.
Diagnostice precedente: stări de anxietate, depresie, schizofrenie.
Diagnostic actual: …
După ce semnă câteva dintre acestea, doctorul îi permisese să iasă. Tânărul lăsă ușa deschisă, fără a răspunde la salutul celui din urmă.
– Al naibii doctor, spusese în gând. Ochii lui fură toată lumina care mai este în mine. Mă întunec, iar asta se vede în ochii mei care se înnegresc.
Ajunsese în camera lui, băuse tot paharul cu suc natural de portocale și se duse spre sala de pictură. Acolo întâlni obiecte de artă în toate mărimile și formele. Se așeză la o masă de lângă fereastră și schimbă scaunul de acolo cu unul mai scund.
Luă un creion și o foaie la întâmplare și se apucă să traseze câteva linii șterse. Reuși să producă imaginea unui corp de om și a unui cap de animal în spatele căruia se aflau câțiva copaci. Intitulă lucrarea „Ursul”. Luă altă foaie și desenă același personaj alături de un alt animal straniu, o creatură cu corp de câine și cap de vacă căruia îi spusese „Lupul”.
La scurt timp, se lăsă adâncit printre gânduri. Nu mai putea să se concentreze. Mintea i se tulbură, iar inima îi bătea haotic.
– Așa mi-a trebuit dacă nu m-am putut controla de la început, spuse. Acum doar mă joc.
Începuse să aibă tulburări de anxietate încă de la vârsta de 14 ani. Era un băiat introvertit și tocmai de aceea îi plăcea să-și petreacă timpul în casă, citind. Avea încă 4 frați, însă el era considerat cel mai cuminte. Totuși, fiecare vorbă a celor de lângă el îi provoca suferință, întrucât a trebuit să se izoleze. La vârsta de 19 ani, s-a îndrăgostit și a încercat să formeze o relație. Totuși, posesivitatea lui și atacurile verbale la comportamentul fetei l-au făcut ca aceasta să îl părăsească. Starea a început să se agraveze, iar delirul a apărut pe la vârsta de 23 de ani. A fost internat în spital încă de atunci și nici acum, la 27 de ani, nu arată semne de îmbunătățire. Mai mult, a început să fie încăpățânat și să nu dea importanță sfaturilor celorlalți. Oricum toți vor să mă atace, spunea adesea. Nu sunt făcut pentru locul acesta.
Se plimbă prin sală, privindu-i pe ceilalți pacienți. Toți păreau bine dispuși și calmi, în ciuda irascibilității lui. Trecuse la paletele de pictură, însă nu îi plăcuse niciuna. Părăsi sala și se întoarse spre camera sa.
Rămăsese acolo până la amiază. După ce mâncase prânzul, veni în cameră și se întinse grăbit pe jos. Prinse o bucată de sticlă de sub pat. O ascunsese acolo în iarna ce trecuse, după ce a spart o fereastră din camera asistentelor, împreună cu alți doi pacienți. Se reîntoarse încet în sala de pictură și puse câteva culori tempera pe sticlă. Luă o pensulă, apoi ieși în hol.
Surprinse o femeie cu părul adunat într-un coc ciufulit și încercă să o abordeze:
– Uite, eu sunt pictor. Am realizat cele mai bune opere de artă, hai să ți le arăt. Pot să te pictez și pe tine.
Femeia negă indignată și dori să plece. Tânărul, însă, o prinse de ceafă și o trânti pe jos.
– Ce rău ți-am făcut? strigă. Am vrut doar să îți arăt ce am făcut și tu mă refuzi.
În scurt timp, a fost luat de agenții de pază și dus în camera sa, unde i s-a injectat un calmant. Peste câteva ore, se trezi liniștit, cerând o hârtie și un creion.
De data aceasta, desenă trupurile a doi oameni surprinse într-o scenă de raport sexual. Desenul arăta foarte brutal pentru el, dar ceilalți pacienți l-au privit cu curiozitate. Nu a dorit să îl prezinte doctorilor, așa că l-a rupt și l-a aruncat în coșul de gunoi.
Către seară, nu încetă să se gândească la iubita lui din tinerețe. Oh, Laura, vorbi cu ea în gând, am fi fost foarte fericiți împreună. Dar tu ai ales să pleci. Doar tu puteai să mă vindeci.
Spre seară, gândurile i se amestecau din nou. Rămăsese cu privirea ațintită spre tavan. I se părea că minutele treceau prea greu, așa că se întoarse spre ușă. Acolo văzu umbra Laurei. Se ridică curios din pat și porni spre ea. Aceasta se sperie, în cele din urmă, și fugi de-a lungul holului, până în bucătăria personalului care era goală la vremea aceea. Apoi își arătă chipul. O față curată și un trup suplu radia încăperea.
– Nu te-am părăsit, începu vocea. Doar că nu am putut permite ca relația noastră să fie distrusă de o lume ca aceasta.
Un zâmbet se afișă pe fața acelei imagini, iar ochii îi clipeau des. Tânărul înțelese mesajul. Se dezmetici și blocă ușa cu coada unei mături. Luase un scaun și îl așeză în centrul încăperii, deasupra unui bec care îl orbea. Îl stinse. Întunericul acesta i se părea perfect. Își undui câteva mișcări de trup, după care acesta îi fusese cuprins de un dans exotic.
Pielea i se încălzea, însă el dorea să se elibereze. Mișcă mai mult, astfel încât să uite de tot ceea ce întâlnise în viața lui. În cele din urmă, se opri, rămânând cu privirea spre tavan.
În seara aceea, în hol nu mai era nimeni. Pacienții dormeau, asistentele bârfeau împreună într-o cameră separată, iar doctorul spitalului discută cu psihoterapeutul:
– Tânărul acesta a studiat Filozofia până înainte să fie internat. Cine s-ar fi gândit că cineva ca el va ajunge să sufere de această boală. Comportamentul i s-a schimbat foarte mult, fiind unul dintre cele mai dificile cazuri de aici, după care se opri.
Continuă:
– Ora decesului 20:55, ziua 17 aprilie 2020.
Spre miezul nopții, se duse în camera decedatului pentru a-i strânge lucrurile și a face loc altui pacient. Înmână hainele unei infirmiere și se opri la fereastră. El avusese chiar cea mai frumoasă priveliște, își spuse.
Se întoarse spre coșul de gunoi, de unde scoase 4 bucăți de hârtie și le reașeză. Buzele i se îndoiră sub forma unui zâmbet. Mototoli hârtiile și le puse înapoi în coș, după care plecă.
