Gânduri val-vârtej, greu de stăpânit și emoții ce par de neînfrânat apar la un moment dat în viața fiecăruia. Mintea noastră este complexă, asemănătoare unui labirint mai straniu de felul lui, care își schimbă forma odată cu trăirile noastre. Cel mai bine este ca atunci când simțim că ne adâncim tot mai tare în el să luăm o pauză de “moment” (durata acelui moment fiind determinate, de fapt, de nevoile și plăcerea fiecăruia) pentru a ne reculege și pentru a face pace cu propriile stări.
Putem asemăna aceste stări, gânduri și sentimente cu un râu. Râul își are cursul său ce nu poate fi modificat. Așa și trăirile, nu pot fi oprite sau transformate cât ai bate din palme. Râul poate avea valuri și da peste, totuși asta nu îl face periculos. Acesta poate fi folosit în ajutorul nostru, iar eventualele pericole pot fi prevenite dacă se iau măsuri din timp, iar dacă apar anumite probleme, acestea pot fi rezolvate. Așa este și cu sentimentele noastre. Nu întotdeauna sunt cele mai placate, uneori sunt de-a dreptul copleșitoare, dar ne aparțin nouă. Noi avem un oarecare control asupra lor. Avem posibilitatea de a alege să învățăm din ele și să ne descărcăm într-un mod constructiv. Toate bătăliile pot fi duse la capăt și din toate putem ieși victorioși. Trebuie doar să ținem minte că fiecare pas contează, oricât de mic ar fi, iar fiecare greșeală poate fi luată ca o lecție și îndreptată, nu reprezintă un capăt de drum. Dacă avem răbdarea necesară să le înțelegem și să le acceptăm, oricât ar dura, acestea vor lucra de partea noastră.
Totuși, există momente în care drumurile din labirint se încurcă din ce în ce mai mult, iar o ceața densă, obscură ne împiedică din a mai continua. În astfel de momente, rămânem pierduți în marea de întuneric a labirintului propriei minți, speriați, confuzi, fără scăpare. Aceste momente apar după evenimente și perioade traumatizante, iar pe termen lung pot duce la probleme mai grave. Nimeni nu este ferit de depresie, anxietate sau alte probleme ale psihicului. De asemenea, nimeni nu este singur. Nimeni nu trebuie să ducă poverile vieții pe umeri ca pe o cruce, fără ajutor. De multe ori, o călăuză este salvatoare. Aceasta ne luminează cărarea și ne ajută să revenim pe făgașul normal. Această călăuza poate varia, de la un membru al familiei, la prieteni sau chiar la ajutor specializat. Toți merităm să fim scoși din prăpastia temerilor și a nefericirii.
Tristul adevăr al societății actuale, cel puțin în România, este că sanatatea mintală, mai specific, consultarea unui specialist, este extrem de stigmatizată. Atât de stigmatizată încât mulți evită să vorbească măcar despre ce se întâmplă în viețile lor.
Am auzit o mulțime de persoane care spun “bine, țara noastra o avea multe probleme, dar macar oamenii de aici nu sunt ca cei din Franta sau SUA care sunt in top la capitolul depresie”, dar eu consider ca adevarul este altul. Romania “o duce bine la capitolul asta” din cauza ca majoritatea celor care se confrunta cu astfel de probleme le este frica sa iasa in fata si sa ceara ajutorul, tocmai datorita mentalitatii depasite, mentalitate abordata, din pacate, de prea multi compatrioti. De aceea, as vrea sa transmit un mesaj tuturor: suntem impreuna in toate. Eu imi doresc sa sustin cat mai multe persoane in astfel de situatii. Nu lasa pe nimeni sa te doboare sau sa va zica ce e mai bine pentru voi. Am intalnit excesiv fenomenul “eu sunt mai in varsta/ eu iti sunt parinte/eu iti sunt superior din x,y,z punct de vedere asa ca eu stiu ce e cel mai bine pentru corpul si psihicul tau” care este extrem de dăunator. Nu contează ce spun alții, dacă tu consideri că este cel mai bine pentru tine să faci un anumit lucru sau sa apelezi la un specialist, dă-i inainte. Viata ta este in joc, nu a celor care te judeca. Inteleg cat de greu este sa treci peste aceasta stigma, in special daca vine de la cineva drag, dar poti sa o faci. Ai puterea necesara in sufletul tau pentru a depasi tot. Cred in tine. Cred in fiecare persoana care acum duce o lupta și sunt mandra de voi.
Nu in ultimul rand, stiu ca eu trebuie sa fac parte din schimbare sau sa o incep daca mi-o doresc, asa ca voi impartasi cateva lucruri din viata mea. Am trecut prin destul de multe: bullying ani de zile, situatii complicate cu familia, tot felul de abuzuri de la oameni pe care ii consideram dragi, evenimente nefericte s.a.m.d. Totusi, una dintre cele mai dificile etape din viata mea a fost prima mea relatie. Era departe de ce este sanatos, toxica in adevaratul sens al cuvantului. Gaslighting, anger issues si pressuring towards sexual stuff erau la ordinea zilei. Un lucru devenea din ce in ce mai pronuntat pe zi ce trecea: sexual harassment. Fiecare clipa era una de frica si dezgust. Voiam o scapare, dar mi-era teama sa cer ajutorul cuiva, tocmai din cauza lucrurilor enuntate mai sus. Mi-era teama ca voi fi invinuita si pedepsita chiar si de propria familie. Din fericire, cu toate ca nu vrobisem cu nimeni despre gravitatea situatiei, am reusit sa ies din aceea relatie dupa doar cateva luni si inainte ca sa se ajunga intr-un punct mai rau. Am reusit sa trec peste amenintari si rugaminti de a ramane impreuna cu el. O perioada lunga am fost inspaimantata sa comunic cuiva cele intamplate. Eram complet inghetata, siderata. Nopti la rand imi auzeam gandurile cum mi se plimba in minte intr-un haos parca perfect planuit, inlantuite intr-un dans straniu. Sentimentele mi-erau impartite. Atacuri de panica, in tihna, cat cuprinde. La un moment dat, o idee a decis sa rupa perfectiunea haosului, sa paraseasca acel dans sis a vina in prim plan “Erai doar un copil, nu stiai cu ce se mananca si a profitat. Ai facut fata ca o campioana si ai reusit sa te salvezi. Sunt mandra de tine. Poti sa faci orice. Ai trecut prin multe cu capul sus si vei putea in continuare. Nu ai avut nevoie de un print pe cal alb ca sa te scoata din dificultati, dar totusi este timpul sa te deschizi. Este spre binele tau. Nu trebuie sa duci singura povara. Poate vei reusi sa ajuti alte persoane in timpul procesului ca sa nu faca aceleasi greseli”. Astfel, am fost pregatita ca in sfarsit sa vorbesc. A fost un moment de eliberare profund atunci cand am destainuit tot ce am avut pe suflet. Nu m-am mai simtit partasa intr-o solitudine acerba. Astfel, am recastigat controlul.
Asadar, nimeni nu stie unde duce acest labirint al mintii. In anumite clipe pare simplist, in altele de nedeslusit. Nu e nicio rusine sa ai nevoie de ajutor, un mic sfat sau o impulsionare. De asemenea, introspectia este si ea importanta. Putem trece peste orice. Toleranta trebuie sa domine discriminarea. Nu conteaza etnia, genul, sexualitatea, culoarea, problemele cu care ne confruntam sau orice alt factor. Toti suntem oameni.
