Mindset-ul face diferența

Trecutul nu îți dictează viitorul decât dacă repeți greșelile pe care le-ai făcut. 

Sunt elevă în clasa a 12-a, folosesc această perioadă pentru explorare și experimentare. Am petrecut ore în șir pe băncile școlii învățând pentru note, pentru a le arăta altora de ce sunt în stare… Totul s-a schimbat atunci când am realizat că oamenii cu adevărat valoroși au de demonstrat doar propriei persoane că pot! Mintea este organul schimbării, chiar dacă societatea ne impune valori care în realitate ne distrug psihic, depinde de noi dacă ascultăm vocea condiționării sau vocea intelectului. Este important să te cunoști și să faci diferența dintre ce îți dorești și ce ai fost educat că trebuie să îți dorești. O mulțime de oameni au făcut copii pentru că asta aștepta societatea de la ei, s-au căsătorit pentru că așa au vrut părinții, au făcut carieră într-un domeniu pentru că asta și-ar fi dorit alții să devină… Caută să evoluezi, nu să fii aprobat. O viață autentică este o viață împlinită! Astfel, până nu faci subconștientul conștient, îți va conduce viața și tu îl vei numi soartă.

Suntem o generație în care foarte mulți tineri suferă de depresie, anxietate și abandon. Tineri ale căror destine s-au îngreunat din cauza copilăriei și a felului în care partea emoțională s-a dezvoltat pe parcursul anilor. Acești tineri sunt rezultatul părinților nepregătiți pentru creșterea lor. Însă, nu este greșit să descoperi că ai o viață nefericită… Greșit este să te resemnezi și să nu faci nimic! Cred că în fiecare dintre noi există traume, neajunsuri, frustrări și părți întunecate. Important este felul în care gestionăm problemele, analizăm comportamentele bizare și căutăm soluții. De exemplu, dacă în copilărie am avut un tată indisponibil emoțional, în viața adultă vom fi atrași de parteneri absenți și incapabili de a ne primi iubirea. Oamenii rămân în medii toxice pentru că se produce o deconectare profundă de sine și funcționează în baza unor comportamente automate. Este important să ne identificăm stilul de atașament și mecanismele preluate involuntar din copilărie, schimbându-le acolo unde este cazul.

Ne putem cunoaște cu adevărat evaluându-ne personalitatea, abilitățile, valorile și pasiunile. De aproximativ un an lucrez intens la capacitatea mea de dezvoltare. Pot susține că atunci când ai un creier exersat, informat și provocat devine foarte interesantă această joacă cu mintea ta. Mi-am analizat copilăria și am învățat să nu îmi dau cu părerea decât dacă mi se cere. Prefer să mă bucur de viață, fiindu-mi cea mai bună companie.

Scopul meu este să inspir cât mai mulți tineri să creadă că nimic nu este imposibil și că vindecarea se găsește în interior, intrând în contact cu propria minte. Meditația m-a ajutat enorm în acest proces. AICI, ACUM, ASTĂZI. Mi-am antrenat mintea să își ia energie din proces și nu din rezultatul final. Este cea mai importantă abilitate pe care i-o poți da creierului tău!

În plus, alimentația, sportul și somnul ar trebui să reprezinte priorități în viața fiecărui om, căci este important să ne formăm obiceiuri sănătoase încă de tineri. Viața de noapte, alcoolul, fumatul sunt factori negativi în dezvoltarea noastră. Pentru mine, calitatea vieții și a oamenilor cu care îmi petrec timpul contează enorm. Cred cu tărie că această perioadă trebuie folosită pentru informare și educație. Chiar îmi doresc să ajung o femeie de succes și încurajez fiecare fată să își cunoască valoarea, să se iubească și să lupte pentru viața la care visează. Cu un mindset potrivit și multă muncă oricine își poate atinge scopul! Depinde de noi să schimbăm în viața noastră tot ce nu ne place!

De obicei tindem să dorim ce nu avem, încât uităm să punctăm și ce avem deja. Sănătatea minții este esențială pentru a dobândi echilibrul, pentru a ne urma visele și pentru a trăi cu intensitate fiecare moment. Am ales să îmi reevaluez prioritățile și să acord timp lucrurilor proporțional cu importanța pe care o ocupă în viața mea. Este inutil să te îngrijoreze lucrurile pentru care există o rezolvare și lucrurile pentru care nu se mai poate face nimic… Pentru a reuși să facem schimbări e nevoie să acceptăm acele părți negative din noi. Eu am la bază acum acceptare de sine și chiar am ajuns încet, încet la transformare. Sunt de părere că omul are o înclinație naturală spre dezvoltare.

Haosul din mintea unui tânăr este cauzat și de lipsa disciplinei. De aceea, este esențial să te ții de cuvânt! Am conștientizat că dacă nu învăț să îmi țin mie promisiunile, îi voi trăda cu ușurință pe ceilalți. Astfel, având respect față de propria persoană, manifestăm respect și față de restul lumii. Cât de important este să investim în conexiuni, relații și oameni! A fi de ajutor cuiva este extraordinar! Te simți util, deosebit și de neînlocuit.

Dacă recunoștința este cheia către eliberarea energiilor negative, am învățat să accept orice mi se întâmplă, indiferent dacă sunt lucruri plăcute sau nu. Trecând prin viață cu grație, hotărâre și curaj, m-am îndepărtat de proiecțiile mentale, acceptând realitatea exact așa cum este! Așadar, conștientizarea perioadelor de salturi abrupte, ne ajută să fim perseverenți, iar acțiunea în intervalele de stagnare, salvează ce-i mai bun în noi: curajul și încrederea. Indiferent de ce ți se întâmplă astăzi, mâine sau peste zece ani, tu să crezi la fel de mult faptul că ești o ființă unică, care merită să ducă viața pe care și-o dorește.