Atunci când moare o mamă, ea lasă în urma un
fenomen, o reacție, un joc de domino.
Moartea ei se propagă ca undele în apă atunci
când arunci o piatră.
Primii care iau în plin șocul sunt copii.
Când moare o mamă, aceștia își pierd acest
statut. Ei nu mai sunt copii. Devin orfani,
indiferent de vârsta pe care o au.
Își pierd o parte din sine, din valori, din trăiri.
Se simt pierduți, abandonați, singuri, stingheri și
mult timp nu își regăsesc locul în lume.
Navighează prin viață ca niște vase fără cârmă
sau busolă. Doar purtați de valuri. Nu mai înțeleg
de unde vin și încotro se îndreaptă.
Când moare o mamă, se duc și apelurile din
timpul zilei, grijile excesive, privirile pline de iubire
sau mândrie. Mor cadourile și mesajele de
încurajare. Mor sfaturile din bucătărie și
remediile naturiste, iar Sărbătorile nu mai sunt
chiar zile de sărbătoare.
Se rup legături profunde, iar corpul copilului nu
mai găsește „locul” de origine, conexiunea,
cordonul acela invizibil.
Când moare o mamă, mor și copii ei puțin.
Pe viitor, ei vor râde doar cu jumătate de gură, vor
îmbrățișa mai puțin strâns, se vor uita peste umăr
și o vor căuta mereu în mulțime. Îi vor dori
parfumul, părul, unghiile lungi, pielea albă,
bătăturile din palme și zâmbetul erodat după
atâția ani de greutăți.
Când moare o mama, timpul se oprește în loc și
începe să curgă altfel – zilele trec în inerție, iar
acțiunile sunt făcute doar pentru că trebuie, fără
scop și fără țintă.
După ce moare o mamă, viața nu mai este
niciodată la fel!
