Mă îndrept
Șchiop, dar rapid
Spre ceva
Ce pare vid
Prin cioburi
Calc și mă doare
Și cad
Și gândul nu dispare
Și mă ridic
Și cad din nou
Și mă târăsc
Spre negru hău
Și nici nu știu
Ce am in plan
Boala în mine
Uragan
Nici vise
Sau vreo speranță
Nu mai am
Să stau în viață
Mulți mă văd,
Dar nimeni nu știe
Deși mă ascultă,
Viața-mi nu-i vie
Singur
În maldăre de oameni
Parcă nu-s eu
Printre ai mei semeni
Confuz,
Și multe car
Poate cedez
Și nu am habar
Și iarăși strig,
Cer ajutor,
Nu mă auziți
Mă pierd în decor
Și mă lasă
Și oasele și tot
Mușchii îmi cad,
Simt că nu mai pot
Nici măcar ei
Ce-s legați prin sânge
Nu pot sau nu vor
Povara s-alunge
Îmi pare rău,
Frate mai mic
Deși sunt mai mare,
Nu-nsemn nimic
Îmi pare rău,
Mamă iubită
Ca sunt asa
Să mă ai ești silită
Nu știu nici
Ce să mai zic,
Îmi cer scuze mie
C‐am ajuns nimic
