Când fabrica minții nu-și pornește furnalul
Iar timpul trecut îmi este un mit,
Valurile astupă cu handicap malul
Lăsând urme de gânduri umplute cu vid.
La fel mi-e mișcarea încețoșată,
Confuz îmi e sângele ce urcă timid –
La fel mi-e vederea îngenuncheată
De lucruri pe care nici nu le-am privit.
De ani buni ascund după pix căința,
Crezând că măcar el n-o să mă toarne,
Dar hârtia pe brațe deja așterne sentința:
O apatie ce îmi valsează prin carne.
Uneori râd căci tinerețea îmi este nebună,
Difuz zac în uitare și uit în ce zac –
Sunt genul care la lume nu o să spună
Dar nu am memorie, eu pierd în neant tot ce fac.
