Ultimul dans

Simt cum respirația mea întreruptă devine din ce în ce mai greu de suportat,
Cum realitatea mă apasă
Sau cum inima îmi dansează un vals al morții în piept
Și începe să devină o obișnuință neobișnuită.
Simt cum gura mi se usucă de atât de multe cuvinte
pe care niciodată nu am știut cum să le rostesc,
Aerul pe care îl trag în disperare ca pe o ultimă speranță nu e suficient,
Lumea pare mult prea mare,
iar eu mult prea neînsemnată.
Aș vrea să fi căutat în mine liniștea pe care am căutat-o în alte suflete,
Dar pe care niciodată nu am găsit-o.
Nu știu cum să îmi folosesc vocea
Care răsună zgomotos în interiorul meu precum o furtună,
Fulgere de durere mă străpung ușor,
ploaia de emoții ar trebui să mă aline,
dar mă inundă,
Valuri de tristețe mă înconjoară,
Iar eu nu știu să înot.
Dacă ați ști că sunt în continuă cădere,
De parcă aș fi fost aruncată de pe un bloc cu zeci de etaje,
m-ați ajuta să mă ridic?
Mi-ați pune speranțe și vise frumoase în brațe ca să traversez coșmarurile cu ele?
Ochii îmi sunt uzi de regrete și de neputințe,
Și parcă sunt la un ultim dans alert cu viața,
care îmi zâmbește cadaveric prin voalul ei plin de iluzii dulci,
Iar apoi se face liniște, furtuna se oprește, iar neantul mă cuprinde.