Nu datorez frumuseţe nimănui

Corpul meu e făcut din bucăți
pe care restul lumii
(unii ar pomeni capitalismul),
le atacă. Îmi rănesc eul mic de statură
cu cuvintele lor dure, abrazive și agresive.
Pentru fiecare imperfecțiune a mea, există,
după părerea acelora, o viață de nefericire.
Dar ce s-ar întâmpla dacă aș pleca urechea,
urechea mea mică și naivă, la pomezile lor magice?
Celulita mea ar deveni amintirea unei vieți haotice,
dacă mi-aș pișca-o cu ură și masaje anticelulitice.
Pielea mea palidă de vampir ar deveni o rușine uitată,
dacă i-aș lăsa să mă ardă nu pe rug, dar la solar
(poate încă le e frică de vampiri și de-aia pielea mea
e urâtă).
Nasul meu ar fi drăguț și feminin
cu o rinoplastie, nu-i așa?
Ce păcat că ei nu pot îndrepta cu o operație limba mea ascuțită,
ironică și usturătoare la adresa standardelor de frumusețe,
atât de rasiste și patriarhale.
Dar și cu limba mea de șerpoaică,
tot nu pot trece peste orice comentariu
de parcă aș fi făcută din heliu.
Uneori sângerează fiecare deget, mușchi sau țesut de grăsime
când mă uit în oglindă.
Sunt zile în care urăsc corpul în care sunt,
în care fața mea e asimetrică și cu acnee,
în care burta mea e hidoasă.
Totuși, mereu îmi amintesc
că nu datorez frumusețe nimănui.