Timpul trece fără să-l putem opri.
Adulți sunt cei ce-au fost copii
Câmpuri verzi cu moarte păpădii,
Tu toamnă iarăși vii.
În viața asta suferind
Treci tu, o biată ființă.
Te rezemi trist de un copac
Privești la frunze.
E toamnă iar,
Colțuri de gură lăsate în jos
Riduri pe frunte, ochi pierduți
Toate din viață s-au stins.
Frunze moarte, palide culori
Pustiu și singur iar rămâi
De nori gri e cerul plin
Speranță moartă că reînvii.
Ce e cu viața te întrebi,
Paletă de culori împrăștiate.
Ești mort pe dinăuntru,
Viu pentru cei ce nu înțeleg.
Confuz cu mintea închisă
Calci peste luciditate,
Ești distrus și iar te-ai dus
Ca frunza de sub talpă.
Atmosferă închisă,
Urlet surd de neputință,
Zare străbătută cu privirea,
Timpul trece. Trece…
Două sunete se sparg
În tăcerea ce-ai creat-o
Val de gânduri zbuciumate
Vine iar furtuna.
Privești în jur la tot ce moare
Și realizezi că totu-i trecător.
Că lumea care-ai străbătut-o
E doar un chin sfâșietor.
O speranță pieritoare
Ce nu sfârșești a o vedea
Licărirea ce încet se stinge
Și nu o vei mai revedea.
Simți din nou acea durere..
Ce te face să-ți dorești
A te contopi cu vremea
Să fii mort, să nu trăiești.
Aluneci tot mai mult
Pe drumul ce îți e destin
Te zbați întruna să te ții,
Dar renunți, ești obosit
Oprește-te din alergare
Închide ochii și răsuflă
Șterge lacrima ce cade
Limpede să-ți fie gândul.
Mai stai și uită-te odată
La frunzele ce-și iau la revedere,
Și speră că într-o zi și tu
Vei reveni într-o formă nouă.
