Băiețelul semăna cu unul
dintre acele „Talking Heads” ale lui Kieslowski.
Nu știa cum îl cheamă,
își ducea inconștient degetul la buze,
hipnotizat de jocul de lumini,
în timp ce plânsul Ei
sapă în cutia craniană
interstițiile disperării.
Ar dori să fie-o rachetă
să zboare prin Univers
știe precis că este așteptat
pe planeta Micului Prinț.
O va lua și pe mamă,
ea va-ntineri
devenind copilița-mbujorată
care l-a mângâiat
când între pereții casei
se întâmpla Tot Răul.
Împreună se vor juca
zile și nopți, nopți și zile
feriți de cruda realitate
-arborele de baobab-.
Băiețelul cu chip din praf stelar
privește spre cerul de miazănoapte
nu știe nici cum îl cheamă
era prea complicat.
