E noapte iar și iar mă îngrozesc
Îmi intră pe sub uşă arătarea
Oricât m-aş fi luptat s-o zăvoresc
Îşi face loc în mine neuitarea
Vine şi mă apasă peste piept
Îmi ștrangulează visurile toate
La viaţă nu îmi lasă niciun drept
Tu eşti născută-n nesfârșita noapte!
Îmi strigă: nu vezi că n-ai loc aici?
Că îți târăşti destinul singuratic
Printre străini cu suflete prea mici
Când răsăritul tău este tomnatic?
O spaimă îmi cuprinde ființa-ntreagă
Mi-e frică de-adevărul mult prea crud
Încă mai fug de mine ca o oarbă
În inimi goale caut să m-ascund
Cât să mai fug? Mi-a obosit tăcerea
Pasul înfrigurat şi rătăcit
M-am îmbrăcat, slăbită, cu durerea
Când am strigat, doar ea a mai venit
O lume m-a abandonat în noapte
Şi însămi eu am renunțat la mine
Ca să descopăr versurile toate
Urlând în pieptul meu printre ruine
Femeie dragă, în zadar te lupți
Cu neputinţele acestei lumi
Oprește-tede-acum să mă înfrunți
Nu vezi că-n glasul tău am pus minuni?
