fără titlu

ideea de a pluti ca un asteroid îmi provoacă
panica pe care o simt atunci când levitez în vis
ești de partea cealaltă a sticlei
te miști într-un ritm stupid
cauți ceva cu privirea
și nu știu ce-ai vrea mai mult
decât ai deja
acceptarea de sine îți provoacă amnezie
suntem tineri și nu avem nimic de pierdut
sticlele goale ne obligă la retrospecție
(sunt aici doar pentru că nu vrei să fiu cu tine)
mi-e frică de înălțimi
rămân jos și
dau vina pe ceilalți
ce cursă minunată e viața