O nouă dimineață, o nouă zi de viață
Nimic nu-i diferit, același chin mereu.
Si nimeni nu înțelege din ce cauză sufăr
Nimeni si nimic, nici măcar eu.
Îi văd pe toți zâmbind, râzând, entuziaști
Dar inima îmi spune că sunt doar aparențe
Că sufletul se scaldă-n durere și tristețe
Că toți vrem să ne ascundem, de critici, în esență.
„Las’ că o să treacă”, „se poate si mai rău”
Aud mereu la oameni, poate și un oftat
Căci nimeni nu înțelege ce simți cu adevărat
Un zâmbet fals pe față și tot „s-a rezolvat”
Trec zile, săptămâni, și mai rău mă afund
Într-un întuneric, adânc și prea profund
Și nu găsesc lumina, la capătul tunelului
Pierzând, încet, încet lupta cu întunericul
D-un umăr am nevoie, o lacrimă să vărs
O vorbă, o îmbrățișare, o rază de lumină
În suflet să-mi pătrundă, durerea s-o aline
Un om să înțeleagă un om neînțeles.
Aici termin povestea, continui bătălia
Sperând că în curând, voi pune temelia
Unei vieți fericite, de care, până acum
N-am avut încă parte, dar nu m-opresc din drum
