am să lipesc bandă dublă adezivă pe colțurile ușilor
pe clanțe
și pe scaunele din saloanele de așteptare
în toate aeroporturile
și în parcările speciale pentru persoanele cu handicap
ca nimeni să nu mai plece
odată ce pleacă
oamenii iau tot și dispar
ca niște hoți de buzunare într-o metropolă
ne dresăm ca pe animale
să acceptăm realitatea în care noi suntem singuri
uneori atât de singuri încât mergem pe stradă
și nu ne însoțește nici măcar propria umbră
când ajungem acasă obosiți
ne uităm în oglindă și nu vedem pe nimeni
când ne aplecăm să culegem flori
ne tăiem la mâini în cioburi
și apoi împingem cerul cu palmele
până ce se contopește cu asfaltul
și devenim din ce în ce mai mici
și echilibrul devine atât de fragil
încât reușim să rupem orașe uriașe
în mii de bucăți
dar nu reușim să ne spunem cuvinte simple
să ne sunăm mama măcar o dată pe săptămână
sau să trecem strada doar pe verde
să lași cheia în ușă când pleci
te rog
