Mi-ai fost jumătate de iubit,
Jumătate de bărbat,
Jumătate de om;
Pentru că demult, cândva, întregul tău
E posibil să fi fost lepădat chirurgical,
Dar nu știu cât de fină e mâna sorții pe bisturiu,
Pentru că a scos fix partea benignă.
Sau, poate, cine știe,
Așa te-ai născut, fiind damnat
La o viață de neajunsuri și stavile
Doar că, lipsindu-ți un ochi,
Nici măcar să vezi propria-ți soartă
Nu mai poți.
Cert e că, găsindu-mă întreagă,
M-ai rugat să îți împrumut un deget,
Să nu te mai simți atât de gol, iar eu, credulă,
L-am despicat zâmbindu-ți, și ți l-am oferit
Împachetat în roze negre de carton;
Doar că mi-ai mai cerut unul, și încă unul,
(Până și degetul mijlociu, dacă mă crezi),
Până am rămas fără braț, fără carne,
Fără privire dreaptă, fără minte,
Fără suflet; ce misecuvinism nebun
Să mă lași sângerând în văzul tuturor
Doar ca să te simți măcar o dată
Un iubit, bărbat sau om întreg
Din lipsurile mele, toate pentru ce?
Să-mi spui că-ți sunt utilă doar dacă accept
Să trăiesc pentru mediocra ta validare
Exclusiv, să-mi spui că ești singurul
Care-mi acceptă oasele în cangrenare –
Oh, jalnicul trup sângerând pe patul tău,
Epitoma unui și mai jalnic handicap;
,,Eu, mezzo-sodomul în hemoragie,
Ce blesteamă lumea prin propria-i ființă,
Ce nu merită să trăiască, ba și mai mult
Nu merită să fi fost născută,
Trăiesc degeaba, de-aș fi avut măcar vreun rost
Ah, dar ce noroc că tu, întregul,
Îmi alini supliciul bietei mele ființe
Cu dragostea-ți paternă, griji de suferințe –
Cât noroc! Nu merit să trăiesc cu tine,
Dar dacă asta îți doreșți, o să rămân în viață
Doar că să-ți promit să te satisfac pe tine…”
Venerația necroticei a devenit trofeul
Pentru mila ta de a-i cruța ființa,
Dar între timp, grefoanele de carne
Ți-au fost respinse decisiv de corpu-ți afectat;
(Normal; doar tu urăști cu patos bietul donator)
Și văzându-ți jumătatea putrezind în tine
Ai decis să o arunci de unde a plecat,
Și m-ai surprins cu un cadou împachetat în roșu,
Mercur și carne vie zăcând pe ambalaj;
Mi-am însușit maligna. Cu mâini tot tremurânde
M-am întins să te sărut ca să îți mulțumesc,
Dar m-ai trântit departe; voiam să înțelegi
Că eu te adoram și mort, și jumătate-ntreg
Dar nu a fost destul. Alientată ție,
Mi-am luat tot sufletul în dinți și am decis să plec,
Necrotică, blestem al lumii, întreagă, dar de ce?
De te-aș fi ajutat treptat să devii întreg,
Am fi putut să ne iubim sălbatic și nebun
Dar nu ai vrut. Acum zac sângerândă pe ciment
Crezând că nici măcar întreagă nu am fost destul.
,Eu, pieno-sodomul în hemoragie,
Ce iubește lumea chiar și în suferință,
Merit să trăiesc, merit să fi fost născută,
Dar degeaba; de la tine am aflat că rostul
Meu de-a te iubi e inutil prin ură,
Și handicapul tău inofensiv odată
Te-a transformat în călăul meu și-n agresor,
Și când ai terminat cu mine ai plecat spre alta
Ca să mai fii din nou întreg, iar și pe ea ușor
Să o distrugi frenetic, s-o ucizi nemilos,
În timp ce eu, murind în chinuri și iar izolată,
Realizez că nici întreagă nu mă recunosc:
Îmi ies oase prin piele, palul este negru,
Și pielea fină e acum mormânt de mucegai,
Nici plânsul nu-mi e plâns; se varsă doar puroi
Și când încerc să zbier se aude muget și lătrat,
Îmi cade părul moale și ochii-mi sunt umflați –
Abia dacă-mi mai văd scheletul mâinii drepte –
Și nu-mi mai simt nimic. Nici mintea, nici stomacul,
Nici buzele, nici fața – nu mai sunt ale mele –
Iar când inspir mă dor plămânii de la bronhii rupte
Și simt mirosul de miasmă și cadaverină.
Încerc să cer salvare, dar sunt paralizată,
Așa că închid ochii. Fără nicio vină,
Mă gândesc că muribundă nu m-ai fi iubit
Dacă nici întreagă, vie, nu am fost destul;
Oricum, ce sărutai din mine atunci a putrezit
Așa că ce rost mai are să te vreau acum?
Un jalnic trup murind pe un ciment murdar
Epitoma unui și mai jalnic epilog,
Exact cum m-ai lăsat; chiar dacă mă urășți,
Involuntar, eu în final tot te iubesc cu foc.
Așa că poate, masochist, accept că o să mor
Singură, abia suflând, bătaia ta de joc
Ca să mă pedepsesc pentru naiva mea iubire
Și faptul că ador ce ești chiar și când mă sufoc:
Pe jumătate al meu.
Pe jumătate bărbat..
Pe jumătate om…
Ce nenoroc!”
