Cerul plânge…
Lacrimi îmi curg șiroaie pe obraz,
Îmi încălzesc fața împietrită.
Poate căldura lor mă va readuce la viață,
Poate păcatele îmi vor fi iertate
Și voi putea trăi în continuare.
Dar nimic nu va mai fi la fel de acum,
Răul e deja făcut, fapta consumată,
Îngerul a vărsat prima lacrimă,
Soarele a apus, cerul s-a întunecat.
Până și demonul din mine s-a cutremurat
Când a văzut:
Un zid de cenușă ce separă un suflet întunecat,
O depresiune de gânduri solitare
Au prins culoare.
Sfârșitul a venit, timpul s-a terminat,
Toată apa din lume s-a consumat,
Stingând focurile din sufletul meu.
Mă trezesc într-o mare de lacrimi fierbinți.
Cerul încă plânge, dar eu m-am oprit.
