De săptămâni încoace știu
Ceva că e greșit cu mine,
Când singurică în pustiu
Nu pot nimic să mai fac bine.
Nici concentrare nu mai am,
Doar pesimism, singurătate…
Și-ncet, încet nu mai găseam
În restul gram de bunătate.
Și nu mai pot nici să plâng,
În suflet eu simt o durere,
În mii de părți parcă mă frâng
Rămân complet fără putere.
Dar infinitul cer albastru
Cu nori și stele căzătoare,
Dintotdeauna e sihastru,
Iar sufletul în veci nu-i moare.
Și mă voi ridica mereu,
Căci viață nu e linie dreaptă
Cobori și urci, la fel și eu
Nu știu nimic din ce m-așteaptă.
