Clipiri de momente

Și mă cuprinse o stare de neștire
Sau poate de uitare.
Dar paradoxal uitarea îmi provoacă rememorare,
reînviere a unor clipiri de momente care păreau întregul,
care păreau însuși destinul.
Și cum s-au dus… Acum parcă dor mai tare.
Și parcă timpul trebuia sa vindece răni.
De ce îmi mai prijon mintea în acele clipiri?
Pentru că trebuia să fie altfel? Pentru că nu am făcut să fie altfel?
Eram doar o minte rătăcită și o inima blajină.
Eram doar e ce e?
Și numărăm zilele.
Numărăm fiecare gură de aer pe care o puteam lua fără să mă simt vinovată.
Aveam un calendar în minte în care notam zilele în care nu plângeam,
în care nimeni din jurul meu nu plângea.
Însă erau rare, calendarul era plin de buline negre.
Au fost și sunt clipiri de momente,
depozitate pe fundul sertarelor, pentru atunci când nu ai după ce să mai plângi.
Clipiri de momente, depozitate pe fundul sertarelor.