la vârsta când mă jucam de-a sexul
corpul meu avea o perioadă
în care nu înceta din a mă acuza
că-l controlez
râd că actualmente rușinea mea seamănă cu ceva pe care în mod normal nu l-aș atinge de frică
cât m-am amuzat ca să mă simt bine cât de amuzantă trebuie să par acum la prima vedere
corpul ăsta din materia mea dar în savoarea altuia are nevoi avansate-
trebuie să lăsați mereu coaja pe rană
ca ea să se vindece și să nu prindă infecții
nu luați ceva cu care să o tăiați
nu smulgeți cu dantura
nu râcâiți la ea
nu rupeți
cu ce fel de furie țintesc când idealizez cât e remușcare și cât mă plimb din nevoie la fiecare închidere mă deschid și până și idealizarea motivată e un proces dureros
nu mai avem timp în sanctuare de corpuri și asta mă copleșește
