Blestem

Ledul roșu din sufragerie se mărea cu fiecare licărire a ochiului meu,
când plângeam era ca o cascadă curgătoare, care revenea la forma inițială după furtună.
Vremea rea din mine începuse să-mi învinețească degetele,
iar buzele mi se umflaseră de la veninul băut din paharul ursitoarei.
Licoarea fusese neagră cu acizi care-ți ardeau pielea la atingere.
Mi-am pus mănușile, apucându-l de picior și sorbind din el fără oprire.
Simțeam cum fiecare coastă pătrundea în stomac,
în timp ce glasul celor din colț mă răzbuna,
ochii deveniseră sticloși și zâmbetul cusut cu ață albă,
acea femeie din legături de sânge mă plângea lângă picioare,
iar plânsul îi era vărsat cu urlete și regrete
care picaseră în paharele ursitoarelor.
acum fiica ei zace pe un piedestal,
împlinindu-se dorința de a nu se fi născut.